Sărbătorile de altădată Sântămăria Mare (Adormirea Maicii Domnului) -15 august

 În fiecare an, pe 15 august, creștinătatea ortodoxă comemorează Adormirea Maicii Domnului. În popor această zi se numește Sântămăria Mare, sau mai simplu,  Sântămăria. După unii etnologi, ar fi un străvechi început de an nou, când moare și renaște Zeița Mamă. Peste această sărbătoare precreștină, Părinții Bisericii au așezat, inversând evenimentele care deschid și închid viața sfintei, Adormirea Maicii Domnului, la 15 august, și Nașterea Fecioarei Maria, la 8 septembrie. Astfel s-a preluat modelul preistoric:  moare, mai întâi,  reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuții, în cazul de față Sântămăria Mare, și apoi se naște Fecioara, Sântămăria Mică.

 După cum se știe, de la 1 august suntem în Postul Sântămăriei. Pe vremuri, în acest post nu se mânca nimic   prăjit cu untdelemn, dezlegarea fiind numai pentru Probajeniile de pe 6 august (Schimbarea la Față a Domnului). Conform unei credințe foarte răspândită,  Postul Sântămăriei ar fi fost rupt din Păresimi, adică din Postul Mare,  pentru că oamenii ieșeau  prea slăbiți din acest post lung, plasarea sa înaintea acestei sărbători, se datorează atât cultului pe care îl au românii pentru Maica Domnului, cât și faptul că  în această perioadă există din belșug hrană vegetală, ceea ce face destul de ușoară ținerea acestui post. Postul Sântămăriei se ținea mai abitir decât al Crăciunului , o dovadă în acest sens, fiind arderea neîncetată a  unei candele în aceste două săptămâni de purificare.

Ziua ajunului ca și cea de pe 16 august, era numită a Cercurilor Sfintei Marii, acum, oamenii se adunau pe lângă casă ( maramureșenii răspândiți la lucru prin țară se întorceau acasă pentru a se spovedi și cumineca și a face parte din prosesii, grupul de credincioși care îmbrăcați în port național de sărbătoare, purtând prapori și icoana Maicii Domnului în față, înconjurau biserica sau mănăstirea, cântând cântece de slavă închinate Fecioarei Maria). Femeile povesteau despre bunătatea și minunile săvârșite de Maica Domnului. Astfel, nu e de mirare că mai toți  românii știau când să o invoce pe Maica Precista, adică în momentele de cumpănă ale vieții: pentru nașterea ușoară a copiilor, pentru căsătoria fetelor ( de altfel, de Sântămărie fetele mari își făceau „de dragoste” cu o buruiană numită năvalnic; purtată în sân, această buruiană avea, se zice, puterea magică de a aduce pețitori, aceștia dând năvală din toate părțile), pentru prinderea hoților și a răufăcătorilor, în rugăciunile pentru sănătate și prosperitate. Măicuța Domnului fiind socotită, apărătoarea tuturor celor năpăstuiți de soartă, dar și aceea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiți, adică a celor morți.

 Pe de altă parte, vrăjitoarele și vracii susțin că învață descântecele de la Maica Domnului, aceasta apărându-le , în mod repetat, în vise;  de altfel, Maica Precista era întotdeauna invocată în finalul descântecului („Descântecul de la mine și leacul de la Maica Domnului”), considerându-se că altfel descântecul nu are nici un efect!

  Unele acțiuni și gesturi umane erau interzise de-a lungul întregului an,  crezându-se, în caz contrar, că Maica Domnului va plânge, iar dracul va râde, așa, nu se mergea cu spatele înapoi, nu se ședea cu fundul pe masă, nu se mânca pe drum, nu se arunca la întâmplare părul tuns, se interzicea dormitul pe prispa casei etc.       

Tot acest sistem de credințe ne trimit spre o divinitate precreștină a naturii, o străveche Zeiță Mamă, aceiași zeiță care apare tânără la Sânziene, matură acum și la Vinerea Mare sau bătrână în Zilele Babei Dochia.

Interesant este că în unele tradiții Maica Domnului, adesea identificată cu astrul nopții, luna, sau cu Mama Pământ, se roagă de Dumnezeu, să nu pedepsească lumea, sau să nu izgonească vânturile, cu avantajele pe care le aduce acestea oamenilor. Pe de altă parte, sărbătoarea Sântămăriei cuprinde multe elemente cu un pronunțat caracter agrar. Astfel, în dimineața Sântămăriei, femeile mergeau la biserică, aici împărțind „colivă” de struguri, prune și faguri de miere la cei săraci, apoi, femeile plecau în cimitir și tămâiau mormintele neamurilor.

Cei care aveau suprafețe mari de vie, obișnuiau ca acum să tocmească pândarii pentru păzit viile. La această sărbătoare, prin unele locuri, oile erau coborâte de la munte. Tot acum, bărbații schimbau pălăria cu căciula, cei care mai erau văzuți  cu pălărie după 15 august fiind ironizați prin versurile:; „ A venit Sântămărie / Te-ai pișat în pălărie!” Această expresie, ca și o alta din Oltenia („Drăguță Sfântă Mărie / Nu lăsa iarna să vie!”), arată și statutul de hotar între anotimpuri al Sântămăriei.

 Amatorilor de pronosticuri meteo, le spunem că înfloritul trandafirilor acum era semn că toamna va fi lungă. Pe  de altă parte,  de pe 15 august se deschidea un important sezon al nunților,  sezon care ținea până la intrarea în Postul Crăciunului. Expresie  a registrului arhaic, românii întâmpină uneori cu mai mare bucurie celebrarea morții Maicii Domnului nu a nașterii ei. Însă, în multe alte locuri,  sub influența vădită a creștinismului, sărbătoarea nu se ține ca o zi onomastică, deoarece pe 15 august e, totuși, Adormirea Maicii Domnului, adică se comemorează moartea Maicii Precista; româncele care-și doresc să celebreze ziua numelui o pot face, potrivit Bisericii, fie de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie, fie de Maria Magdalena, o sărbătoare populară minoră pe 22 iulie (chiar de Foca!).

Aceasta este sărbătoarea Sântămăriei Mari, prima jumătate a lunii august, ca și cea a lunii septembrie, stând sub semnul binecuvântat al Maicii Domnului. Sperăm că și prin reamintirea cultului pe care românii i l-au închinat veacuri la rând, vom avea parte în continuare de mila și îndurarea Măicuței Domnului!

DRAGOMIR  VLONGA        – Alba Iulia –           10. 08. 2023.