Sărbătorile de altădată! Ispasul sau Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), sau Paștele Cailor

 Prin Țara Oașului, vinerea dinaintea Ispasului sau a Înălțării Domnului era numită Vinerea de Ispas; acum, în zori, patru-cinci fete fecioare, însoțite de o babă atoateștiutoare, cu multă experiență de viață și tradiții, se duceau într-o pădure având asupra lor pălincă, vin, apă sfințită, plăcintă, ouă roșii de la Paști și o drâmbă. În pădure fetele se dezbrăcau în pielea goală și încingeau jocuri care durau până la răsăritul soarelui. Acum spuneau rugăciunea Tatăl Nostru, se strângeau în brațe și se sărutau, baba cântând cu foc din drâmbă. Urma un ospăț pe cinste, iar în drum spre casă, fetele culegeau anumite flori bune pentru creșterea părului, dar și pentru atragerea atenției flăcăilor asupra lor ( mai ales, la hore).

Ajunul Ispasului era numit în popor Hurdubăiala Paștelui. Cei care se împărtășeau de Paști erau obligați să nu lucreze  șase săptămâni, adică până la Ispas, deoarece se credea că împărtășania stă în ei în tot acest timp.   Se mai spunea că  din ajun încep să umble Ielele sau Rusaliile, niște spirite malefice care provocau o sumedenie de boli. În noaptea dinspre Ispas fetele și flăcăii se adunau sub aluni, asta, deoarece exista credința  că numai în această noapte înfloresc și, totodată, se și scutură florile alunului. Florile acestea erau păstrate cu mare grijă, fiind foarte bune de leac și de dragoste.

 Poporul considera că Ispasul a fost un om tare vesel,  martor la Înălțarea Domnului. Nu se știe dacă între veselie lui Ispas și momentul Înălțării Domnului la cer există vreo legătură, însă este cert că, pe vremuri în ziua Ispasului trebuia să fie multă veselie.

Sărbătoarea era ținută mai ales de cei temători de grindină, mulți dintre oameni care îndrăzneau să lucreze la Ispas, căpiau (a se țâgni, înnebuni, scrânti, zăpăci). Fiind și o sărbătoare a strămoșilor, se dădeau multe pomeni, în special din ceapă verde, flori, rachiu și brânză. Întocmai ca la Paști, se obișnuia să se mănânce pască, ouă roșii și uneori chiar miel. De teama strigoilor și a ielelor, casele, mormintele și bisericile erau împodobite cu flori, frunze și ramuri de alun,  nuc, paltin sau leuștean. Tot acum se țineau celebrele târguri sau nedei de fete, prilej bun de pețire a fetelor mari.

 De ce Paștele Cailor sau Joia Iepelor?: Este știut faptul că atunci când l-a născut pe pruncul Iisus, Maica Domnului ar fi blestemat caii să nu se sature decât  o singură dată pe an,  anume la Ispas, dar nici atunci de tot,  ci numai pentru un ceas. E, bine ora în care se săturau caii însemna…Paștele lor, însă, această oră este atât de puțin, aproape nimic în comparație cu anul în care caii sunt nesătui, încât expresia la „Paștele Cailor” a putut fi echivalată, relativ ușor,  cu „niciodată”., Pe de altă parte, pe vremuri, plata unor datorii se amâna de la Sfântul Gheorghe, la ….Paștele Cailor, adică la Ispas, cum Ispasul nu cade în nici un an la aceiași dată, treptat, amânarea plății la Paștele Cailor a ajuns să însemne, de fapt,  „niciodată”! Civilizația modernă românească a asimilat neașteptat de repede sintagma „La Paștele Cailor”, deoarece până astăzi amânările, scutirile, uitarea  datoriilor sunt extrem de prezente în peisajul cotidian, românii crezând că edulcorează ( mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent, mai îndulcit, mai estompat, mai atenuat) această realitate pestriță, prin apelul la o expresie originală, căreia  deja i s-a alterat sensul primar.

Sperând că am lămurit cât de cât în privința acestui original Paște al Cailor, la final vă informez că formula tradițională de binețe (de salut) pentru cele 10 zile  care despart Ispasul de Rusalii este „Hristos s-a Înălțat!” Deci, acest salut, după „Hristos a Înviat!”, nu se folosește numai în ziua de Ispas, se folosește zi de zi până la Rusalii.

Tuturor creștinilor cititori, sărbătoarea Ispasuluj cu mare folos, bucurie și binecuvântări!
DRAGOMIR  VLONGA       – Alba Iulia –       20. 05. 2023.