Ce sunt eu?- „Exuvii” de Simona Popescu

Autorul Articolului: Maria Mirabela Bouroș

În ultima perioadă, descurajată de o rutină plictisitoare, condamnată la a-mi petrece timpul cu mine însămi, presată de cei patru pereți, simt că m-am pierdut. Nu mai știu cine sunt sau ce am pretins a fi și încerc să mă caut, sperând că voi găsi ceva care să mă convingă că am existat. ("  Îmi trece prin cap că aș fi o pură ficțiune. Mă apucă groaza. Mi-e frică de ficțiuni, de fantome. Scriu de frică. O iau înaintea altor ficțiuni despre mine. " ) Blocată într-un prezent fantomatic, cu un viitor incert, singura mea ascunzătoare a rămas trecutul, univers liniștit și fără griji. Dacă te-ai simțit și tu așa, atunci Exuvii este cartea perfectă pentru tine.

Exuvii e o poveste a metamorfozelor vârstelor şi mentalităţilor, un registru de trăiri, o suită de tablouri ale micilor universuri simoniene. O carte construită mai mult din senzații decât din întâmplări, în care domină nostalgia după copilărie și adolescență, o nostalgie uneori duioasă și senină, uneori întunecată și plină de cruzime. O lectură fascinantă prin stil și prin complicitatea pe care o creează între cititor şi creator.

"Sunt punctul de intersecţie în care stările trecute, aparţinând unor corpuri ce nu mai există, întâlnesc cuvintele, limbajul cuiva care se-nvârte în jurul maturităţii, deloc convins, deloc decis.Sunt un fost copil, un ex-adolescent nenorocit, mi-e groază de responsabilităţi, încerc să găsesc o soluţie pentru ca totuşi să existe, cumva, o continuitate, o împăcare, poate."

Autoarea consideră că nu există o singură identitate, ci o multitudine de identităţi. Felul în care își percepe propria persoană, asemeni unei păpuși matrioșka care adăpostește " mai multe creaturi care nu mai există, care nu există încă, din ce în ce mai bătrâne și într-un fel din ce în ce mai copilăroase ", din trecut și până în prezent, fără a renunța la nimic, o determină să se considere un " neoten definitiv ": " Maturitatea mea va purta mereu urmele stadiilor anterioare. Există creaturi – se pare – care supraviețuiesc în felul ăsta. O consolare. Colecționez exuvii ".

Simona Popescu are talentul de a săpa adânc în ființa umană. Mi-a trezit  exuviile mele și mi-a reamintit de existența lor scoțându-le la iveală din văgăunile lor. M-am simțit urmărită, cineva a pătruns în lumea ce mi se părea a fi doar a mea, mi-a citit amintirile, gândurile, sentimentele și fricile. Nu doar eu am resimțit această oglindire, ci și Emil Brumaru, care a afirmat "O sinceritate dezarmantă, dezarmată, savuros-periculoasă dacă nu eşti tu însuţi antrenat în scufundări la adîncimi perfid-voluptuoase. Citesc o carte despre mine! Nu-s original."

" Dar cu mine e altfel, e cu totul altfel. N-am ce sa unific. Nu sunt doar doi. Ele-eu-multele se uită unele la altele, se vad unele pe altele, se aud unele pe altele, se gândesc unele la altele și nu se cunosc, nu se cunosc."

Și totuși, dacă descoperirea de sine este punctul final al excursiei prin propria ființă, pentru Simona Popescu aceasta are o semnificație bivalentă. Dacă a te găsi pe tine înseamnă o bucurie, acest fapt este, în acelaşi timp, înspăimîntător.

" Mă aflu-ntr-o pădure şi mă ascund sub maldăre de crengi. Stau liniştită, abia respir. Aud paşi, lemne trosnind. O mînă smulge coviltirul frunzos. Dau peste mine-acolo, înfricoşată. O, Doamne, mă descopăr. Mi-e groază. Şi-o mare fericire. "

Ah, cred că ați rămâne mască dacă ați vedea în ce stare este cartea, cu toate sublinierile de paragrafe întregi sau sute de expresii, cuvinte izolate, semnele de exclamare, de întrebare, paginile îndoite și amuzantele desene copilărești de pe margini. Rar găsesc cărți care să-mi ceară să mă opresc pentru că citesc prea rapid, pentru că vreau să nu se termine, și nu pentru că mă plictisesc.

Recomand cu drag această carte tuturor, atât adolescenților, cât și adulților, deoarece Exuvii este un prilej perfect pentru a te autoanaliza și a te accepta și iubi toate eu-rile care te formează.

Sursa Imaginii: carturesti.ro