Interviu-Vladimir Martinusi

Autorul Articolului: Ștefan Daniel Nastas

Vladimir Martinusi este cercetător în astrodinamică la Facultatea de Inginerie Aerospațială din Haifa, Israel. Cercetările lui se concentrează în jurul dezvoltării metodelor eficiente de predicție ale orbitelor sateliților și ale deșeurilor spațiale. Este licențiat în matematică (1999) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Și-a dobândit master-ul și doctoratul la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. A fost cercetător postdoctorand la Laboratorul de Sisteme Spațiale Distribuite din cadrul Institutului de Cercetare Spațială Asher, Technion, între anii 2010-2013. A primit o bursă postdoctorală „Marie Curie” la Laboratorul de Structuri și Sisteme Spațiale (S3L) de la Universitatea din Liège, Belgia, între 2013-2015. A fost cercetător postdoctorand la S3L (2015-2016) și la Laboratorul de Mecatronică din cadrul Universității din Liège, Belgia 2016-2018. Este cercetător la Technion din 2020.

-Vă mulțumim pentru dialog și pentru deschiderea de a oferi alecsandriștilor pasionați de științe o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă munca de cercetare. Ce oportunități sunt în România pentru cercetătorii de mâine?

În România se poate face carieră în orice domeniu de cercetare, dar depinde și de domeniul ales. Un dezavantaj mare este că salariile sunt mici, care îi face pe mulți să caute un trai mai bun peste hotare. Nu e nicio rușine: un cercetător aparține omenirii întregi, nu țării din care se află. În ceea ce privește cercetătorii care se ocupă cu mecanica cerească din România, ei nu prea sunt, sau au plecat să lucreze înafară.

 -Unii dintre cei aflați în pargul alegerii unei cariere cred că munca de cercetare e grea. Ce sacrificii se cer pentru a face carieră din studiul astrofizicii/astrodinamicii?

În general, nu se cer sacrificii prea mari pentru a face carieră în acest domeniu. Oricum, trebuie să ai o familie înțelegătoare, partenera de viață să înțeleagă că cercetarea este, până la urmă, un proces creativ care nu poate fi controlat. Atunci când îmi vine o idee, trebuie o scriu și să o aplic numaidecât.

Nu ai atât de mult timp liber, crește numărul de ore și de resurse pe care trebuie să le aloci cercetării împreună cu foile și cu calculatorul tău personal. În special când ești tânăr, nu mai ai atât de mult timp de petreceri sau de ieșiri cu prietenii, ceea ce poate fi destul de frustrant.

-Care ar fi soluțiile eficiente pentru curățarea deșeurilor spațiale de la sateliți dezafectați, navete spațiale etc.?

Nu prea există o soluție viabilă pentru curățarea deșeurilor din spațiu. O variantă populară ar fi culesul deșeurilor cu o plasă. Ideea ar funcționa în teorie, dar în practică sunt mult mai mulți parametri care trebuie luați în calcul, cum ar fi deplasarea deșeurilor din mai multe direcții sau potențialele coliziuni care ar mai putea avea loc între timp. De asemenea, calcularea traiectoriilor fiecărui element în parte ar fi extraordinar de greu și de scump din punct de vedere computațional.

-Cum vedeți activitatea și implicarea Agenției Spațiale Române în viitor?

Implicarea va fi după cum vor fi și oamenii. În general, oamenii sunt pasionați și implicați în munca pe care o fac. Mi-a rămas în minte un eveniment în urma căruia toată vina a fost aruncată asupra Agenției Spațiale Române pe nedrept. În 2012 a fost lansat un satelit de dimensiuni reduse, în formă de cub, pe nume Goliat. Acest satelit românesc avea ca scop fotografierea Terrei și realizarea unor măsurători în spațiu. El a fost lansat împreună cu alți sateliți de același tip cu o rachetă Vega și stația de la Măgurele a putut recepta parametrii de bază ai satelitului, dar nu i-au putut porni sistemele. Era din cauză că satelitul fusese lansat la o orbită mai îndepărtată decât cea propusă inițial și a ajuns în centura Van Allen, unde a avut de suferit foarte mult din cauza radiațiilor. Astfel, s-a pierdut de tot contactul cu satelitul și cei din Agenție au fost blamați pe nedrept pentru situația asta, când de fapt a fost doar ghinion...

-Ce vi se pare cel mai fascinant în Universul în care trăim?

Ceea ce nu vedem. Timpul care este o derivată a frecvenței, împreună cu minunata teorie a relativității a lui Einstein, dar și cu a ei consecință că totul este relativ. Un alt aspect absolut fascinant este faptul că cea mai scurtă cale dintre două puncte nu este întotdeauna o dreaptă, ci calea cu cel mai mic efort. Ca și martori avem geometriile Riemanniene, care ne schimbă total perspectiva față de geometria euclideană cu care suntem obișnuiți. Așadar, modelele lineare sunt foarte frumoase, dar ineficiente și nu sunt întotdeauna conforme cu realitatea. Putem descoperi toate aceste curiozități printr-un limbaj care este foarte frumos și incitant odată ce ajungi să îl cunoști: cel al matematicii. Consider că putem descoperi în cu totul alt mod aceste mistere ale Universului prin matematică.

-Cum vedeți școala de astăzi și cum se diferențiază sistemul românesc de cel belgian?

Înainte de 1989, profesorii te puneau să înveți totul pe de rost, ca pe o poezie, iar asta îți lăsa sechele permanente, mia ales prin prisma faptului că psihologia nu era bine pusă la punct. După 1989, profesorii nu mai erau atât de interesați de creșterea elevilor ca oameni, iar învățământul s-a comercializat. Au apărut manuale tipărite doar pentru profit, iar calitatea învățământului a luat o cale de declin. După cum spunea scriitorul Yuval Noah Harari în cartea sa ”Homo Sapiens, Scurtă istorie a omenirii” oamenii au trecut prin trei mari etape de evoluție, iar cea în care ne aflăm acum este etapa informațională, aducând cu ea schimbări, mai ales în educație. La momentul actual Internetul abundă cu informații pe care elevii le pot găsi foarte ușor. De aceea, rolul școlii nu mai este să îl facă pe copil să rumege informații inutile, ci să-l facă să vrea să învețe și să descopere. De aceea, nu putem compara un sistem educațional apus cu unul care va răsări. Sistemul de educație belgian este diferit structurat decât cel din România, în sensul că ei au primele 6 clase primare și încă 6 clase gimnaziale. Mai ales în primul ciclu, se pune foarte mult accent pe învățarea interactivă prin jocuri și filmulețe, dar în al doilea ciclu deja sunt anumite lucruri care se învață mecanic, ceea ce nu îmi place.

-Ce sfaturi aveți pentru cineva care ar dori să urmeze o carieră în domeniul spațiului?

În primul rând, să îți dorești foarte mult lucrul ăsta și să fi sigur că asta este ceea ce vrei să faci pe viitor. În al doilea rând, odată cu dorința vine și determinarea, care trebuie menținută constantă tot timpul, fiindcă este în strânsă legătură cu dorința. Și să nu asculți de ce zic ceilalți oameni din jurul tău care nu se pricep. Cum era povestea cu broscuțele: două broscuțe se urcau într-un copac, iar celelalte de la baza copacului spuneau într-una ”nu vei putea!” sau ”ești o broscuță, nu ai ce căuta în copac!”. Una dintre ele a ajuns în vârf. Cum? Era surdă. Așa e și aici: dacă îți dorești cu adevărat o carieră în domeniu, nu te vei lăsa doborât de ce spun cei din jurul tău.