Provocări paideice în realități pandemice - O arcă a Binelui și o poveste despre credința în oameni

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

Unul dintre cei mai prolifici dramaturgi și prozatori contemporani, recompensat în 2001 de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate, Eric-Emmanuel Schmitt continuă să uimească cititorii la fiecare nouă apariție, printr-o vigoare epică incredibilă.  De la Evanghelia după Pilat (2000) sau Adolf H. Două vieți (2001), cu adâncimea unei priviri inedite asupra istoriei, la Pe când eram o operă de artă (2002) sau la eseul Viața mea cu Mozart (2005), scrierile lui Schmitt dezvăluie o capacitate unică de a reinventa vieți, situații, evenimente, într-o formulă emoționantă, cu o încărcătură moralizatoare evidentă. Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – l-au plasat pe autorul lor printre cei mai cunoscuți și citiți prozatori ai momentului. Texte scurte, contruite riguros, atent, cu un fir epic antrenant, ele se deschid cititorilor de toate vârstele, de cele mai multe ori dintr-o perspectivă naratorială proaspătă și inocentă.

Așa se întâmplă și cu romanul Copilul lui Noe, o poveste emoționantă despre dragoste, război, credință și recunoștință, spusă frumos și simplu de către un personaj-copil, care trăiește războiul în felul său, alături de părintele Pons, un spirit modelator al Binelui.

Prima scenă a cărții ne duce în copilăria lui Joseph, un copil evreu, în vârstă de şapte ani, cu un tată croitor şi o mamă protectoare, al cărei parfum îl învăluie pe micul Joseph în tramvaiul care îl duce departe de familia lui, într-o Belgie înghețată nu doar de iarna anului 1942, ci și de amenințarea nazismului. Pentru a nu fi trimis împreună cu părinții săi în vreun lagăr de exterminare, Joseph ajunge sub protecţia părintelui Pons, într-un internat catolic, după ce trece, pentru o scurtă perioadă, sub protecția unei bogate doamne Sully, care nu îl poate apăra, așa cum a promis mamei copilului.

Este înscris la un internat catolic din sătucul Chemlay, la Vila Galbenă, unde se împrietenește cu Rudy, un adolescent evreu, cel însărcinat să-i fie ,,naș”, și descoperă, ulterior, că în internat sunt ascunși mai mulți evrei decât ar fi crezut. Participă la slujbele religioase catolice, prilej cu care nutrește o fascinație deplină față de somptuozitatea și muzicalitatea acestora, dar și o dorință ascunsă de a se converti la catolicism:,,Zidurile vibrară, iar tremurul lor se transformă în muzică: cânta orga. Sunetele acute îmi gâdilau urechile. Sunetele joase îmi înfiorau fesele. Melodia se desfășura densă, generoasă. Într-o clipită, am înțeles totul: Dumnezeu era acolo. Pretutindeni în jurul nostru. Pretutindeni deasupra noastră. El era aerul care se clătina, aerul care cânta, aerul care țâșnea de sub bolți, aerul care se mlădia sub cupolă. El era aerul care se colora în nuanțele vitraliilor, aerul care strălucea, aerul care scotea scântei, aerul care mirosea a mir, a ceară de albine și a parfum dulce de crin. Îmi simțeam inima plină”.

De la început, pentru a supravieţui, Joseph este nevoit să-şi schimbe numele, să-şi ascundă vârsta, să-şi renege biografia şi apartenenţa etnică şi religioasă, să își mistifice întreaga identitate, dobândind în schimb, prin mijlocirea părintelui Pons, sentimentul profund al implicării într-o spiritualitate pe care copilul o descoperă treptat:"La urma urmei, era vorba despre strămoşii mei, Moise, Abraham, David, Ioan Botezătorul sau Iisus! În vinele mele curgea neîndoielnic sângele unuia dintre ei. Şi apoi, vieţile lor nu erau fade, cum nu era nici a mea: se bătuseră, strigaseră, plânseseră, cântaseră, riscaseră să moară în fiecare clipă."

Esența cărții stă tocmai în acest drum al cunoașterii și al descoperiirii de sine. Evreu, fără să fi primit de la părinți o educație religioasă strictă, educat de un călugăr catolic, redevenit evreu după regăsirea părinților, Joseph îl descoperă pe Dumnezeu în parfumuri, în detalii vizuale, în emoții, dincolo de religii și de dogme, într-o puritate a Binelui esențializată în imaginea unei biserici mici, invadate de lumină. Copilăria lui este o aventură, descoperă în scene simple Adevărul, Sacrificiul, Umanitatea, cu o naivitate specifică perspectivei inocente asupra marilor valori ale lumii.

Cu mult mai plin de taine decât Joseph, părintele Pons, în jurul căruia se structurează evocarea, îi apare copilului într-un  trup "imaterial, înveşmântat într-un fel de stofă lipsită de relief, o robă neagră la fel de plată de parcă ar fi fost agăţată de un umeraş", dar transmite cel mai profund mesaj existential, în forma cea mai simplă: "Vieţile voastre nu sunt doar vieţile voastre, ele sunt purtătoare ale unui mesaj". Părintele Pons este conştiinţa vremurilor sale, un Noe renăscut, care, pe o arcă imaginară salvează umanitatea, spiritualitatea amenințate de cruzimea războiului: "un sul al Torei, un pergament lung acoperit cu scrierea sacră  cărţi de rugăciune, poeme mistice, comentarii ale unor rabini, sfeşnice cu şapte sau nouă braţe", expesii ale identității iudaice sunt ascunse, relicve sacre, într-o capelă catolică. După război, părintele își va continua misiunea salvatoare cu o colecţie despre indienii din America, una despre copiii din Rusia roșie, o alta vietnameză, colecţia călugărilor tibetani, iar Joseph, matur, îi urmează exemplul, când se apleacă şi culege de pe jos două obiecte pierdute de doi mici combatanţi - o kippa şi un şal palestinian:"Am vârât-o pe una în buzunarul drept, pe celălalt în buzunarul stâng.-Ce faci? mă întrebă Rudy.- Încep o colecţie."

Lecția primită în copilărie devine fapt de viață, iar moștenirea părintelui Pons, onorat post-mortem cu distincția Drepți între popoare, contină să existe.

Prozatorul zugrăvește, cu o abilitate impresionantă, și alte portrete (Rudy, prietenul evreu care își regăsește mama, supraviețuitoare a lagărului, bizara farmacistă, domnișoara Marcelle, prima femeie farmacist din Belgia, o anticlericală convinsă, dar dornică să salveze viețile copiilor nevinovați, al cărei sacrificiu pentru umanitate emoționează), cărora le dă viață interioară, reconstruind, el însuși, ca un patriarh al potopului interbelic, o lume amenințată cu dispariția.

Mesajul ultim al cărții poate fi descoperit în această filozofie simplă: ,,-Joseph, ție ți-ar plăcea să știi care dintre cele două religii e cea adevărată. Dar nici una dintre ele nu e! O religie nu e nici adevărată, nici falsă! Ea propune un mod de a viețui.

-Cum vreți să respect religiile dacă nu sunt adevărate?

-Dacă nu respecți decât adevărul, atunci n-ai să respecți mare lucru. 2+2=4, ăsta va fi unicul obiect al respectului tău. În afară de asta, ai să înfrunți elemente nesigure: sentimentele, normele, valorile, alegerile, tot atâtea construcții fragile și fluctuante. Nimic matematic. Respectul nu se duce către ce e atestat, ci către ce e propus.”

Copilul lui Noe e o lectură frumoasă, simplă, dar adâncă, pentru orice vârstă, emoționantă și aducătoare de sens.