ROȘU CU BULINE

Autorul Articolului: Alexia-Cătălina Matei

Ce e iubirea?

Nimeni nu știe.

Poate o apă sau poate-o câmpie,

Poate e o insulă, una pustie

Poate o școală de vrăjitorie…

Toată lumea iubește.

Dar pe mine cine?

Spațiu cabalistic e pădurea,

Loc de veci pentru povești,

Unde freamătă gândacii

Vechi șlagăre pitorești.

Mai adânc în codrul verde

Stau pe-o frunză amândouă

Bucurându-se de rouă

Două buburuze mici.

Și-și spun vorbe de iubire,

Căci trăiesc într-o romanță

Inimioarele lor mici

Au căzut în consonanță.

Dar o tristă circumstanță

De-o funambulească prestanță

Face ca din tufiș să apară

Păianjenul Viață Amară.

Și Păianjenul  atacă

Nu ține cont de dorințe

Și încet premeditează

Să creeze suferințe.

Buburuzele observă

Și gândesc cum să prevină

Belzebutul animal

Cu corp mic, ca de neghină.

Pe sus trece o albină.

Cum să o atenționeze?

-Hai să facem Codul Morse!

Vrea una să sugereze.

Dar păianjenul grăbit

Fuge repede să prindă

Cuplul de îndrăgostiți

Ca să aibă burta plină.

Buburuzul e isteț

Nu se lasă panicat:

Pe iubită s-o salveze

E cu totul dedicat.

O impinge de pe frunză

Ca măcar ea să trăiască

Și el este devorat

Ca-ntr-o scenă fandosească.

Dacă se gândeau mai bine,

Amândoi erau în viață,

Dar ca să fie erou

Mult avea ca să plătească.

El voia să dea dovadă

De curaj nelimitat

Nu care cumva să zboare…

Fiindcă el era bărbat.

Așa că voi țineți minte,

Iubirea e ca o sticlă,

Deci, fiți sinceri și curați,

Nu doar simpli figuranți.