8 martie în felurite chipuri

8 infinit vertical
∞ infinit orizontal
În cruce infinit universal

Dincolo de date și sărbători din care în planul social apare un vârf de iceberg, se află o realitate latentă în inima fiecărei femei, o realitate care se încorporează în acțiunile fiecărei zile, a fiecărui timp în care acest nemărginit cât orizontul a existat și a întrupat vise, cuvinte, elanuri, destine. Într-un Marte invincibil, o Dochie matriarhală. În basmul ființei, un moș și o babă, o poveste de când “a fost odată” spre “de n-ar fi nu s-ar povesti” într-o “tinerețe fără bătrânețe”. Primăvara este însăși învierea, însăși estetica urâtului metamorfozat în artă, iar martie luna în care din nimic se întrupează viață.

Femininul în crâmpeie din literatura română:

“În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.” Mihai Eminescu, Făt Frumos din lacrimă

« Măndica: Vii tocma’ la pont…
Tincuța: Ai fost…?
Măndica: Taci, tu!… Las’ să-l întreb eu… Ai fost aseară la circ?
Eu: Am fost.
Tincuța: Cine mai…
Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Mița? »
Ion Luca Caragiale, Five o’clock

“Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta „femeia”.” Hortensia Papadat-Bengescu, Femeia în faţa oglinzii

“În zgomot şi mulţime sunt veşnic singură, şi acel eu care, paralel cu viaţa vieţuită, trăieşte în mine, e uneori cuminte, blajin, prudent, nu mişcă, nu suflă, de teamă ca cea mai mică adiere să nu mă turbure; alteori ridică în mine furtuni.” Hortensia Papadat-Bengescu, Marea

„ extrem de emotivă, alternînd o sprinteală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (avînd, pe deasupra, un comerț, la propriu și la figurat, intens cu arta și cetitul), doamna T. Ar fi dat o viață neobicinuită rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului.” Camil Petrescu, Patul lui Procust

« Este – Domnișoara Hus
(Carnaksi, Masala!)
Cu picioare ca pe fus,
Largi șalvari
Undeva. »
Ion Barbu, Domnisoara Hus

„Mira: Biserica va sta. Manole, tu o să-ți culci capul pe trepte, și poate ai s-o iubești mai mult pe ea decât pe mine. Eu ce va trebui astăzi să fac? Să-nchid ochii, să mă rog, să tac?” Lucian Blaga, Meșterul Manole

„Multi nu stiu daca ea e într-adevar nascuta din Kiva cea Mare. Nici ea nu stie. Despre copii ea crede cum a crezut si despre ea însasi, ca apar din când în când pe apa fluviului si prin iarba si ca de acolo sunt luati de catre femei straine, învatati sa se spele pe fata si sa se fereasca de clopote galbene si de necunoscutii care se apropie de casele din vapoare ca sa întrebe câte în luna si stele.” Ștefan Bănulescu, Cartea Milionarului

„Laşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth.
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.”
Nichita Stănescu, Laşi mirosul tău în aer

“Abia aștept să văd ce mai face Becky din Vanity Fair. Deși, la drept vorbind, cred că eu semăn mai mult cu proasta de Amelia, și-o să iubesc toată viața cine știe ce ticălos. Azi n-am avut noroc cu cititul. “Ioana Pârvulescu, Viața începe vineri

“— Luați aminte la copila asta, nu dădeam nici o ceapă degerată pe ea, dar a cărat mai multe crengi decât voi amândoi. De-aia, banii n-o să se-mpartă egal. La ea merg două sute cincizeci. La voi doar câte două sute. Și-acum, că ți i-ai câștigat, ia spune-mi adevărul? Câți ani ziceai că ai? » Ioana Nicolae, Tot înainte