Despre egalitatea de gen

De când am mai aproape agenda pentru egalitate de gen şi în special de când sunt, la rândul meu, o femeie în politică, am auzit multe.

 Am auzit „degeaba vă plângeți, pentru că nu avem pentru respectivele poziții femei la fel de competente sau mai competente decât bărbații”. Poate, că e aşa, poate nu. Fără un efort activ de a căuta acele femei competente şi fără a le acorda încrederea că vor duce bine pe umeri acele responsabilități, nu vom şti niciodată. Dacă mereu se găsesc bărbați vrednici, sunt convinsă că se găsesc şi femei la fel. Doar să vrea să le caute cineva. Am auzit „voi sunteți sensibile” şi „n-au ce căuta emoțiile aici”. 

Eu cred că sensibilitatea ca linie roşie în politică sau în leadership, în general, e o greşeală fundamentală. Sensibilitatea nu înseamnă vulnerabilitate. Vulnerabil e un om coruptibil şi/sau lipsit de caracter, predispus la compromis mult dincolo de limitele acceptabilului şi ale principiilor. 

Sensibilitatea înseamnă capacitatea de a percepe şi de a pune în balanță nuanțe, de a include categorii aparent invizibile într-o sferă mai largă a protecției, de a sesiza (organic, uneori) disonanțe de caracter şi comportament la alți indivizi şi de a le sancționa. Ceea ce mi se pare important, nu blamabil. 

Cât despre emoție, tot ce am auzit în fiecare campanie, de când sunt în campanii, este „dacă nu generăm emoție, nu mobilizăm oamenii la vot”. „Emoția e cea mai importantă când ai de transmis un mesaj”. „Vorbeşti tu, că ştii cu emoție”. Atunci, dacă există o conştientizare largă a acestui fapt, să fim consecvenți cu noi înşine. Nu iei decizii emoțional, de acord. 

Dar aici tind să cred că, cel puțin în negocierile şi dezbaterile la care am asistat eu, spiritele se aprind mult mai repede între bărbați decât într-un dialog mixt sau chiar preponderent feminin. De cele mai multe ori vocea rațiunii a venit de la o femeie. E paradoxal? Nu cred. E doar o chestiune de capacitate de percepție/sensibilitate la nuanțe? şi incluziune a părerilor exprimate, în căutarea unei soluții cât mai acceptabile pentru cei mai mulți. E util în politică/în societate, în general? E fundamental, aş spune. 

Am auzit „sunteți prea generoase, construcția unui buget nu e un act de caritate”. Eu ştiu că cei mai draconici finanțişti pe care îi cunosc sunt femei. Cu excesivă chibzuială la bugete, uneori. Şi că, pe scară mai largă, chibzuiala banului casei tot aşa arată. Că discutăm ce e important şi ce nu într-un buget din perspectivă de gen – da, e o discuție foarte interesantă. Multiplele nuanțe despre nevoi, dar şi despre ce se poate face bine şi repede cu bani puțini le veți auzi mai degrabă de la femei. De ce? Din experiență. O experiență milenară, aş spune. 

Am auzit „nu aveți reziliență”. Asta, de fapt, e o minciună, nici măcar o nuanță sau o stângăcie. Există material ştiințific consistent care spune că, în materie de reziliență, femeile stau mai bine decât bărbații, pentru că de cele mai multe ori responsabilitatea pe care o poartă pentru cei din jur – copii, părinți, parteneri – le repliază rapid şi fără prea mult spațiu pentru sine. Ceea ce erodează psihic şi fizic, e adevărat. Dar nu pune sub semnul întrebării reziliența. 

Am auzit şi „da, sunt bani pentru agenda asta de gen, ce să facem, trebuie cheltuiți”. Asta e dureros şi e foarte toxic ca mesaj, în acelaşi timp, pentru că nu ajută deloc egalitatea de gen, ci cultivă exact aceleaşi prejudecăți şi acelaşi jemanfişism care ne împiedică să vedem, de atâtea ori, nu neapărat femeile, ci pur şi simplu oamenii din jur, aşa cum sunt ei, şi să-i susținem pentru că merită. 

Eu nu cred şi n-am crezut niciodată că genul trebuie să fie primul criteriu de evaluare într-un proces şi nu competența. Pentru o femeie competentă, asta e chiar jignitor. Aşa cum mă jigneşte profund să aud „trebuie şi o femeie acolo, altfel nu dă(sic!) bine”. O femeie care e acolo, e acolo pentru că merită – dar cineva trebuie să îi acorde încrederea asta. O femeie care e stăpână pe mintea şi capacitățile ei profesionale şi personale nu va cere ajutor sau favoruri, ci recunoaşterea acestor capacități. Şi încredere că poate. Pentru că, dacă în toată ecuația asta alegem mereu un bărbat între doi oameni care pot la fel de mult, atunci da, femeia aceea nu va fi niciodată acolo. Nu are cum.

Ramona Strugariu este un politician român care ocupă în prezent funcția de deputat în Parlamentul European. În plus față de atribuțiile sale de comisie, ea este susținătoare a intergrupului pentru combaterea corupției al Parlamentului European.  „Sunt un politician care crede că România trebuie să rămână a oamenilor cinstiți și drepți, aproape de Europa și în inima valorilor ei. ” (Ramona Strugariu)