Interviu cu Doina Popescu, deținătoare a mai multor premii internaționale de artă

1. Cine este Doina Popescu?

De profesie profesor de matematică și specialist în relații publice, mi-am început cariera de artist autodidact în Belgia, în decembrie 2016, printr-un concurs de împrejurări. Fără planificări, țeluri și așteptări, pictura nu a fost un proiect, ci mai degrabă o extensie a mea; am început dintr-un impuls de moment, apoi am așteptat ca lucrurile să vină spre mine și să îmi ofere viziune asupra pasului artistic următor.

2. Cum a început această călătorie în lumea artei?

Cum spuneam, primele mele încercări datează de la sfarsitul lui 2016. Am început din dorința de a mă relaxa în vacanța de iarnă și cu speranța că voi decora anumite spații goale din casă, dacă voi reuși să pictez ceva suficient de plăcut privirii. Nu au trecut decât patru ani de atunci, dar această perioadă mi-a adus atâtea bucurii și atâta satisfacție, încât am impresia că pictez de o eternitate. 

După doar 10 luni, adică în octombrie 2017, am avut bucuria și onoarea de a fi selectată pentru o primă expoziție bienală internațională, organizată în Italia, într-o locație superbă (Palazzina di Caccia di Stupinigi), în prezența reprezentanților Casei de Savoya și a regretatului Philippe Daverio. Lucrarea cu care am participat a fost „Vară indiană”. După acest prim eveniment, am fost abordată de diverse organizații, iar lucrările mele au apărut în cataloage și publicații de artă, după care au urmat și alte expoziții în: Belgia, Statele Unite ale Americii, Elveția, Italia, România, Marea Britanie, Danemarca etc. În 2019 am fost invitată de către autoritățile belgiene să expun în cadrul marelui festival Europalia, iar la sfârșitul anului trecut am obținut cel mai mare număr de voturi din partea publicului la un concurs internațional de mare anvergură – „Oscarul pentru arte vizuale”, deci practic am obținut mai multe voturi decât câștigătorul concursului. 

La „botezul” meu artistic a avut o contribuție decisivă pictorița Adriana Cernei, originară din Moldova, acum stabilită în Italia, căci ea a fost cea care m-a îndemnat să particip la prima selecție. Nu îi voi putea mulțumi niciodată îndeajuns pentru acest drum minunat pe care m-a îndemnat să pășesc și de care încă mă bucur la orice pas nou pe care reușesc să îl fac.

Din 2016 până în prezent am luat mai multe premii internaționale oferite de organizații de artă:

2018 – „Golden Palm for Visual Arts”, New York, premiu acordat de Artbox Elveția (ca o anecdotă, nu am ridicat niciodată acest premiu, întrucât am considerat că juriul mi-a decernat premiul din greșeală)

2019 – „Michelangelo”, Roma, acordat de Associazione Effetto Arte Italia

2020 – „Leonardo da Vinci”, Florența, acordat de Associazione Effetto Arte Italia

2020 – „Artist of the Future”, acordat de Art Curator Magazine

2021 – „Natale in arte 2020”, Roma, acordat de Arte Sempione Gallery și criticul de artă Marta Lock.

Una din lucrările mele, „Mă iubește… nu mă iubește” se află în colecția permanentă a Muzeului de Artă Europeană din Danemarca.

3. Care a fost prima lucrare vândută și ce sentimente te-au încercat atunci? Cât de greu – sau de ușor – te desparți de o lucrare? 

Nu sunt dintre acei artiști care se despart greu de lucrările lor. Prima lucrare vândută de mine a fost „Seară africană” și a fost aleasă întrucât a rezonat cu amintirile colecționarei, căci îi trezea nostalgia Africii, a deșertului, a naturii unde trăise într-o anumită etapă a vieții ei și de care îi era foarte dor.

Eu consider că menirea unei lucrări de artă este să ofere bucurie ochiului și sufletului, să contribuie la transformarea unei case într-un cămin, să dea personalitate locului unde este expusă și să fie parte integrantă din rutina zilnică a unei familii. Mă simt de fiecare dată foarte onorată când cineva alege una dintre lucrările mele pentru a-i da posibilitatea de a trece prin aceste etape care îi împlinesc destinul.

În continuarea acestei idei, am avut de curând bucuria ca trei dintre tablourile mele să intre în colecția privată a unei tinere familii care aștepta primul lor bebeluș. M-a încercat o emoție specială la gândul că tablourile vor fi repere vizuale în viața copilului lor, încă din momentul când va deveni conștient de lumea înconjurătoare și că pe parcursul întregii sale vieți, acestea vor reprezenta pentru el „acasă”.  

4. Care a fost cea mai mare provocare din viața ta? 

Oh! A fost facultatea de Matematică! Nu neapărat prin dificultate, ci mai ales prin faptul că se potrivea atât de puțin cu tipul meu de personalitate.

5. La ce lucrezi acum? 

Tocmai am terminat lucrarea „Aur, sclipici și speranță” și am în pregătire două expoziții. Prima, în martie, la Roma, într-un loc foarte prestigios, unde nu credeam că voi expune vreodată: Palazzo della Cancelleria Vaticana. A doua expoziție, deja confirmată, va fi în Copenhaga, în luna mai. În paralel, lucrez destul de mult pe partea de relații publice, (și pentru mine dar și pentru alți artiști români) căci promovarea este foarte importantă în orice activitate. 

Iar ca proiect artistic, am de multă vreme în minte imaginea unui copac realizat într-o manieră mai non-conformistă și sper să îl încep curând.

6. Cum și când anume dai numele unei lucrări? Înainte sau după realizarea ei? 

În general plec la drum cu o idee despre ce vreau să realizez, însă în timp ce pictez sunt în stare de semi meditație, iar lucrarea evoluează ca și cum ar avea o voință proprie și îmi arată alte direcții pe care să le abordez. De aceea aleg titlul la sfârșit, când lucrarea este gata, pentru că atunci îi pot vedea valențe de care la început nu eram conștientă.

7.  Cine este cel mai mare critic al tău?

 Eu, mereu. Uneori se întâmplă să pun în fața casei lucrări care nu „trec testul”, spre bucuria vecinilor, care le pot lua. Îmi place să experimentez mereu tehnici noi, să descopăr texturi, să fac încercări succesive etc., de aceea vecinii sunt probabil fericiți că pot beneficia de rezultatele acestor experimente.

8. Dacă ai putea să călătorești în timp și spațiu, unde ai vrea să mergi? 

Fiind foarte îndrăgostită de copaci și de tonuri aurii, mi-ar plăcea foarte mult să pot călători în trecut, să pot coexista cu Klimt, să fiu ființa invizibilă din atelierul său. Să văd cum pregătea culorile, ce îl inspira, ce rutină zilnică avea și, mai ales, să trăiesc fiecare mișcare a mâinii sale pe pânză. 

Aș mai vrea să îl pot reîntâlni pe profesorul meu de artă din școala generală și să îi spun că o fetiță poate ajunge artistă chiar dacă îi subminezi încrederea în ea și îi repeți obsesiv că nu are talentul necesar. Și că noi ne oprim acolo unde stabilim noi înșine, nu cei din anturajul nostru, că limitele sunt făcute pentru a fi depășite, iar că de fapt aceasta este frumusețea vieții, să te întrebi cu mirare ce va aduce pasul următor. 

9. Ce te bucură/mâhnește cel mai mult în clipa de față? 

Îmi place mult să călătoresc și în ultima vreme nu am putut să particip împreună cu tablourile mele la expoziții internaționale. Ele au fost prezente, eu însă a trebuit să rămân acasă, din cauza pandemiei. Totuși, a avut și această perioadă farmecul ei, mi-a dat timp pentru alte lucruri și aștept cu bucurie ziua în care îmi voi putea canaliza energia și entuziasmul către noi începuturi și proiecte, cu siguranță această epocă presupune schimbări în toate planurile. Iar eu ador schimbările.

Un alt lucru care mă mâhnește acum sunt posibilele efecte negative pe termen lung pe care le vor avea restricțiile și școala online asupra copiilor. Spre deosebire de adulți, ei au altă viziune asupra realității. Și aș vrea să le spun că nu notele, succesul profesional și rigoarea cu care ne îndeplinim sarcinile ne reprezintă în viață, ci partea noastră umană, dragostea pe care o punem în activitățile noastre sau o oferim celor din jur și amintirile pe care le lăsăm în urma noastră.

10. Ce ți-ai dori să realizezi în 2021?

Nu am niciodată un plan de acțiuni bine structurat și rigid. Aștept să văd ce surprize îmi mai oferă Universul și ce oportunități îmi vin în întâmpinare. În mod sigur voi continua să pictez și să expun și sper să colaborez cu cât mai multe organizații culturale din toată lumea.

11. Cum te vezi peste 5 ani?

Nu știu exact. Ar trebui să judec în raport cu ce mi-au adus ultimii patru ani pe plan artistic. Eram o persoană convinsă că nu are niciun talent artistic, iar acum sunt un artist premiat pe plan internațional și ale cărui lucrări sunt prezentate în publicații de artă. Înseamnă că ceva din ceea ce am făcut, a fost bine. Să zicem că mă văd mai experimentată, cu o biografie artistică mai bogată și – mai presus de toate – fidelă crezului meu, că pictăm cu sufletul, că ceea ce creăm trebuie să ne reprezinte și că nu trebuie să pictăm doar ceea ce „se vinde”. 

Scopul meu artistic este, cum spuneam mai sus, să mă bucur de magia fiecărui pas, fără a-mi stabili o destinație anume. Unde va duce drumul meu, vom vedea.

Aura Lupu: Mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsuri. 

Doina Popescu: Și eu vă mulțumesc din tot sufletul pentru invitație, mă simt foarte onorată să dau acest interviu unui ziar al cărui nume este strâns legat de figuri celebre ale culturii românești. Mult succes în continuare!

Doina Popescu este un artist autodidact care locuiește în prezent în Belgia. Natura, sentimentele umane și spiritualitatea sunt principalele sale surse de inspirație. În timp ce simțul ei analitic își are originea în studiile universitare de matematică și specialist în relații publice, creativitatea ei autentică și diversificată a crescut de-a lungul anilor, începând să se exprime  vizual prin creații colorate, deosebite, din 2016. Abordează o tehnică originală, neconvențională, bazată pe textura creată cu ajutorul hârtiei japoneze washi, în urma unui procedeu personal, în etape. Ideea ei inovatoare a devenit o senzație de la bun început, fiind primită și apreciată cu mult entuziasm. 

Mai multe despre Doina Popescu și creațiile sale găsiți pe http://doina-popescu.com/

Foto: arhiva personală, lucrare intitulată „New Beginnings”; este o lucrare premiată la Roma, care va fi expusă în martie la Vatican.