O conversație cu muștele

E vară, o vară lungă. Sunt numai eu si muștele de-mi zumzăie prin casa răcoroasă. Mi-e atât de lene sa le alung. Anuca iar muncește, iar când termină, începe din nou.
Are trăsăturile puternice, ca Fefeleaga, sau cel puțin așa cum îmi imaginez eu Fefeleaga. Când au închis fabrica, nu au înlocuit-o cu nimic. Ce sa pună in loc. In orice caz, sa faci bumbac probabil nu-i lucru de realizat neapărat într-o fabrica din Romania, sa lăsăm tarile mari, India, China. La noi facem fân mult. Nu glumesc, asta facem. Mult fân, iarba uscata. Pentru animale, care mănâncă si lucra cot la cot cu noi, oamenii. Cat sa mâncam din nou. Eu mă bucur ca nu au dat nimic la schimb. Anuca nu mai trebuia sa muncească.
E căldura mare, moncher. Cat sa fiu de naiva! Anuca si-a rupt spatele la alte munci.
La noi in casa răcoroasă toata lumea muncește din greu. Acesta este verbul trăirii si menirea.
O vreme m-a prins si pe mine. In primii ani de existenta as fi putut lucra fără somn, zile in sir. Probabil așa am si făcut.
De la o vreme am îmbătrânit. Si-mi place mult sa citesc ziare. Si sa dorm cu gândul la muștele mele. Din pipa lui Magritte iese fum alb. Se anunță ceva. Si vreau sa fac parte din noua strategie a locurilor de munca, vreau sa îmi spun părerea. Nu, nu mai zic nimic de justa tranziție. Ba da, zic, da nu așa cum o știu specialiștii. Nu, voi fi sincera. Nu mai vreau sa muncesc atâta, cat sa o razbun pe Anuca.
Mie nu imi este frica de roboti.
Pandemia a trezit spiritul creării unor noi locuri de munca. Munca e brățara de aur. Munca înnobilează omul. In realitate, fără munca cei mai mulți dintre noi murim.
Murim de foame. Unii chiar si de inactivitate. Nobili sau simpli ca mine.
Îmi doresc o strategie in care sa muncească numai cei care vor. Sa fie voluntar. Cei care chiar nu se simt bine numai in vacanta, pot opta sa muncească.
Privesc pe geam la drumul lung si greu de tara. N-au făcut in veci autostrăzile. Sorin mă striga, au venit ziarele.
Ies repede pe trepte. Prin  norii albi de fum citesc știrea. In sfârșit! Robotii pot munci in locul nostru. Vor termina si drumurile iar fabricile de bumbac vor fi redeschise. Nu, nu trebuie sa vorbim despre o tranziție justa in care cei care își pierd locurile de munca in urma adaptării tehnologice vor primi alte slujbe. Noua abordare este tranziția binemeritata. In care am timp sa vizitez lumea aceasta din taxele pe care le plătesc robotii.
Sorin si-a luat vreo trei. Eu nu m-am gândit încă ce sa fac. A început o noua pagina si in istoria lor, pe egalitatea intre sexe. Nu știu încă ce-i mai politically corect. Aștept sa vad ce spun ziarele astea si Sorin nu mai vine. E plecat in vacanta, iar fânul e făcut de giganții ăștia sforăitori de-mi sperie muștele prin curte.

Codruța Filip este consilier în cadrul Parlamentului European. Se află în Bruxelles din 2004 și militează în cadrul câtorva organizații non-profit care luptă pentru combaterea sărăciei și a inegalităților sociale, promovarea tradițiilor si a produselor țărănești. 
In 2006 a publicat cartea “Micul Ghid al Marii UE” in ideea implementării unei materii optionale despre Uniunea Europeana in liceele din Romania si la nivel european pentru a combate dezinformarea si euroscepticismul.
In 2017 a publicat volumul de nuvele si analize socio-politice “Ultimii emigranți, primii europeni” despre diaspora romaneasca. 
Publica constant pe blogul personal: www.codrutafilip.ro ori pe pagina de facebook.

“Singurul moment de supremă libertate și înălțare sufletească îl am atunci când redau părinților și copiilor lor speranță, încredere și zâmbetul pe buze. În ceasul acela sunt una cu Dumnezeu și cu bătrânii din timeteu. Universul îmi pare infinit și plin de posibilități. Adevărul îmi șoptește o cale cu desagi, mi-s tălpile ușoare și mă poartă energic înapoi în Munții Țibleșului, Țara Me, Țara Lăpușului, în Suciul de Jos.” – Codruța Filip