Paşi desculţi

Urmaşilor mei,
plâng paşii umezi
de sudoarea frunţii dezlănţuite,
pusă între două virgule alfabetice.
Noroi pe tâmple
şi inima-mi mânjită aşişdelea.
Sângele, nu-l mai pot spăla
de atâta sudoare
a frunţilor demenţiale, încreţite
de ura faţă de seamănul frate.
Urgia a rămas adunată între două palme,
cu liniile cheromanţiale
rătăcite printre bube leproase.

-Carnagiu!…
strigase cineva din mulţime,
dar noroiul sărat îl acoperise
ca o platoşă uscată.
Aşa era sufletul paşilor desculţi,
prin iarba proaspăt primăvăratică
a unui os desţelenit
de propriile gânduri ascunse.

Articole asemănătoare

Femeia

Femeia, cerul pe care merg cu capul în jos, de cînd o știu, de cînd am învățat-o literă cu literă, cu sabia în carne, adînc…

Pod de voce

Glasuri, strigăte, cerneală, pod de vocepași subțirisfâșiate rochii albe, colțuri dulci amarpelinse ascultă între ele se șoptescsăracii spiniochii, gura și o palmă te așteaptăpeste lin…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *