Violeta Popescu – promotor al culturii și spiritualității române în lume

Istoric, cercetător, preoteasă, om de cultură, doamna Violeta Popescu, director al Centro Culturale Italo Romeno, realizează o remarcabilă și înălțătoare lucrare în reprezentarea identității românești nu doar în spațiul italic în care își desfășoară activitatea, dar în întreg spațiul cultural european preocupat de păstrarea și cunoașterea reperelor ce au învins timpul, mai ales prin personalitățile de seamă pe care ni le redescoperă prin activitățile publice și parteneriatele culturale de prestigiu, prin colocviile și conferințele realizate pentru păstrarea unei identități demne de a fi pomenite și cunoscute.

Ambasador al culturii și spiritualității românești în pensinsula italică prin acțiunile sale, Violeta Popescu,  transmite volens nolens un profund mesaj identitar și revelatoriu, ca fondator și director al Centrului Cltural Italo-Român din Milano, în acest secol XXI căutător de repere, prin care îndreaptă atenția asupra evoluției latinității în spațiul românesc și a moștenirii culturale reimplantate în acest spațiu spiralat al identității coloana fără sfârșit, reprezentat de distinse personalități ale culturii române desăvârșite în spațiul european.

Evenimentele de amploare organizate:

Anul cultural Dimitrie Cantemir 2023 (350 de ani de la naștere – 26 octombrie 1673; 300 de ani de la moarte – 21 august 1723) la Biblioteca Ambrosiana, centru de cultură italian, acolo unde se află statuia marelui cărturar realizată de marele artist Ion Irimescu (1903–2005) :

În cadrul proiectului „Milano è Memoria”, la inițiativa Centrului Cultural Italo-Român din Milano a fost amplasată o placă comemorativă  în amintirea marii soprane Hariclea Darclée (1860 – 1939) :  https://www.rri.ro/ro_ro/o_placa_memoriala_in_onoarea_marii_soprane_romane_hariclea_darclee_a_fost_inaugurata_la_milano-2692422

Azi 28 octombrie 2023, doamna Violeta Popescu prezintă alocuțiunea « P. Dumitru Stăniloae nel carcere di Aiud (1958-1963) în cadrul « Giornata di studio in onore di Padre Dumitru Stăniloae (1903 – 1993), eveniment organizat împreună cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Revista Irenikon a Mănăstirii Chevetogne din Belgia, printre altele.   

Misionarismul cultural pe care îl desfășoară Violeta Popescu, de o profunzime încă de descoperit, este un act de cinstire și de redescoperire a frumuseții dialogului de secole pe care interculturalitatea îl presupune. Ce facem cu această moștenire identitară și în grija cui o lăsăm par a fi punctele centrale din spatele acestor acțiuni esențiale pentru salvarea spiritului românesc în acest secol XXI. De departe o lecție identitară de anvergură, predată cu discreție și amabilitate, acest demers al cunoașterii sinelui cultural al unui popor ne deschide perspectiva asupra unei arheologii academice deloc de neglijat.

https://acad.ro/institutia/comunicateStiriMembri/2023/08_confMilano_IAPop.html

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *