
Arta – dimensionalitatea unei emoții
Există mai mult decât se vede.Există ceva în intuiția noastră fluidă, unică. O expansiune a simțurilor care ne domină gândurile și se concentrează pe alchimie,

Există mai mult decât se vede.Există ceva în intuiția noastră fluidă, unică. O expansiune a simțurilor care ne domină gândurile și se concentrează pe alchimie,

În Prima zi a fost iubirea,au fost și ceruri, au fost ploi,apoi, a fost nemărginirea,în doruri, stele, vis cu noi. A Doua zi, poteca lumiicoborî

Tu n-ai să ştii că, la-nceput,a fost durere, a fost şi cânt… Tu nu vei şti cât am visat,iar, capul, mai mereu plecat,a strâns în

La mine-n suflet stau poeții, cu chirie,Și câteodată diavoli, nebuni și cerșetori,Ca-ntr-un altar în care depun o mărturieDespre iubiri pierdute și sfinți neprotectori. În gânduri

Eu, celui prost, nu mă împotrivescȘi n-o să mor, de tot, pe limba lui;Ca înțeleapta pot să îl privesc,Fumând, indiferentă, câte-un cui. În veacul meu,

Ionuț Bogdan Lupașco, 13 ani, Școala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei”-Telenești, Republica Moldova, prof. coordonator Pavel Pruteanu. Lucrare distinsă cu Premiul I, la Secțiunea

Lilioara Macovei – Răstignirea Domnului IIsus Hristos, icoană pe lemn; lucrare distinsă cu Premiul I în cadrul Concursului Internațional „Lumină și Culoare”, 2024, Secțiunea Arte

În prag de infinit controversat,Vin sfinți și farisei la moartea noastră.Ne vor privi când trist, când frământat,Și vor cânta prohod cu voci de glastră. Vom

Și dacă mi-ai fura privirea,Te-aș recunoaște după pas,Ori, chiar mai bine, după glas. Și dacă mi-ai fura auzul,Te-aș recunoaște după urme,În nisip. Cum știu că

autor – Sanja Tiberian S-a luminat de licurici grădinaŞi florile din iarbă s-au aprins,Din cerul tot, se prăbuşea lumina,Când au venit, Iisuse, şi Te-au prins.
Te rog să confirmi că dorești să blochezi acest membru.
You will no longer be able to:
Please note: This action will also remove this member from your connections and send a report to the site admin. Please allow a few minutes for this process to complete.
