Fără roze

Atâta vreme a trecut de când
Ne îmbătam cu-a rozelor miroznă
Și tot râdeam ca de o mare poznă
Îndepărtând petale, rând pe rând,

Căci noi, voind să știm de ne iubim,
Tot prefăceam o roză în oracol…
Doar spinii ne erau, cumva, obstacol,
Însă verdictul ne venea sublim,

Reconfirmat de orice trandafir:
Da, ne iubeam! Dar au trecut sezoane
Și-am abolit floralele canoane…
Iubirea nu mai crește-n orice fir

De floare… Astăzi, prin grădini și sere,
Privirea parcă nu mai recunoaște
Rozele dragi… Sunt doar un soi de moaște,
Dar nu mai știm să credem în mistere,

Deci ne lipsim de flori cu înțelesuri
Pe care le captam, cândva, deplin,
Simțind acum doar gustul de pelin
Al unei vieți lipsite de eresuri…

sursă foto: Laura Damian