În pași de dans, la braț cu un Goblin

În transele mele călătoare, mă văd fluture, dansând pe muzici cu soare și, pe culoare, zburând.
Pe aripi de vânt, mă las dusă de gând, plutind, ușor, pe cel mai mare dor.
Mă așez pe un verde covor; acum, am picioarele pe pământ.
Cu pași de om, ating, încet, iarba, și simt energia mamei Pământ, în mine intrând.
Privesc în jur, văd pădurea plină de copaci cu trunchiuri albe printre alei de maci; au trupuri înalte, iar coroana li se mlădie ușor, cântând un cânt plin de iubire, ce împrăștie în aer mii de unde, vibrând pe muzica toamnei bogate, în culori aurii dansând.
Cunosc acest loc, din visele mele călătoare… Merg agale, cântând, pe muzica pădurii dansând…
Acordurile pădurii coboară ca un voal, iar maci încep un dans astral; păsări se-aud pe fundal, ca un cor madrigal.
Trăiesc un moment etern, și gându-mi definește acest loc precum un Eden.
Pierdută printre copaci, sunt ghidată de licurici, către căsuța unui vraci.
O casă pitită printre tufari, cu frunzele în forma unor arțari.
E totul mirific și primitor! Cu gândul spre povești, mă îndrept ușor.
Pașii spre casă pornesc; nu merg, parcă, zbor, și, repede, ajung într-un pridvor.
Admir locul; e atât de cochet!… Chiar dacă această căsuță este ascunsă într-un boschet.
Parcă, în jur, plutește un nor de mister, care mă face să mă simt lejer; simt o dorință-n eter și, încet, îmi îndrept ochii spre cer.
Percep un gând, o voce, șoptită ușor:
„-Ai grijă, nu trece peste pridvor!”
…și mii de unde, din casă, vibrează, mă cheamă în ajutor,
Odată ce, aici, am ajuns, am întrebări fără răspuns:
„-Ce rău mi se poate întâmpla,
Atâta timp, cât eu nu mă tem de ceva?
În mine, iubirea e peste tot; ca un gând, o trimit în jurul întregului Pământ…”
O sferă luminoasă în juru-mi am aranjat, și, chiar în centru, am pus un pătrat; piramida triunghiului de aur am creat, iar în mijlocul formelor geometrice, m-am așezat.
Acum, cu toate aceste proiecții, și cu umor, am curajul să trec peste acel pridvor.
…În mijlocul camerei, în picioare, așteaptă un om, care pare închis într-un dom.
Mă uit, curioasă, să-l studiez; el mă invită să-l îmbrățișez.
Am senzația… de undeva, îl cunosc; în nări, simt miros de mosc.
…Mă uit la el cu milă în divin; mă întreb: „Ce e?”. Nu e om; e un goblin, care cu energii s-a jucat și pe mulți i-a înșelat.
Acum, în acest ceas divin, pedeapsa și-o primește din plin.
Să-i sparg domul, eu nu doresc; doar la căință spre Tatăl Ceresc îl poftesc.
…Căința și credința sunt singurul lui leac:
-Deschide inima, spiriduș viclean! Scaldă-te în iubire, ca-ntr-un ocean! Trăiește cu sufletul prin divin și, astfel, te vei simți liber, din plin!
În acel moment, am înțeles: să dăruiești divinul numai celui ales!
Pe cel ce-și dorește, cu adevărat, să trăiască de iubire înconjurat, nimic nu-l poate atinge pe Pământ, fiindcă totul poate fi controlat doar prin gând.
Nimic, fără vrere, nu poate fi supus, când cuvântul divin este clar spus:
„Sunt Iubire în firesc, toată negura o topesc,
Sunt înger, pe Pământ, merg alături de Tatăl Sfânt…
…Timpul cerne tot ce e omenesc, alegându-i doar pe cei care iubesc,
Iar cei aleși, în pace vor trăi, și, iubitori, în etern, vor dăinui.”

fragmente din volumul Be my angel, 2022

sursa foto: Timpul Bruxelles