Iubirea curativă prin limbajul inimii

Mă simt azi plină de dorința de a dansa. Îmi pregătesc o muzică de pian și, pe fundalul său, se aud lemnele arzând în șemineu. E o melodie care trezește durere și pasiune totodată. Pasiunea de-a exprima prin vibrații ceea ce inima vrea să spună și nu poate, prin cuvinte.
Încep încălzirea, cu mișcarea brațelor, uitând să mă opresc, până simt durere la nivelul umerilor, iar în jur, am senzația unei sfere de curenți de aer reci.
Închid ochii, dansez liber, ca să mă conectez la câmpul cuantic. Mă las pătrunsă de muzică. Gândul îmi zboară la crengile de prin păduri. Parcă aș zbura printre ele. Prin păr, flutură aerul umed de brazi și de frunze în descompunere. E o senzație plăcută! Mă las purtată pe cărări cunoscute, apoi deschid ochii.
Călăresc un cal alb, ținându-l de coamă.
Lipită cu capul de ceafa lui, alergăm împreună, cu senzația că-i șoptesc vorbe duioase: să mă ducă departe de tot și de toate! Căluțul meu alb aleargă ca gândul… vântul mă răcorește, lovindu-mi fața. Obrajii îmi sunt plânși, simt durere in inimă.
Mă opresc într-o poiană plină cu flori. Mulți maci, ce-mi duc gândul la lacrimile unei mame. Da, aceste flori sunt lacrimile mamelor, vărsate pentru pruncii lor!
Îmi întorc privirea. Un izvor curge de-a lungul lizierei. Îmi îndrept pașii acolo. Sunetul lui mă cheamă. Mă așez pe mal, întinsă pe spate, cu o mână în apa rece. Senzația aceasta îmi răcorește sufletul. Pe cer, soarele strălucește atât de pur! Nu e niciun nor, timpul s-a oprit. Mă contopesc cu pământul, cufundându-mă într-o dulce visare. Adorm pe muzica naturii, în glasuri de păsări zglobii, în zumzet de insecte, în susur de apă cristalină curgând peste pietre… Simt eternitatea timpului nemișcat.
Mă transform într-o ființă a naturii, ce-și îmbratișează mama-pământ. Deschid brațele în așteptarea razelor soarelui, să le cuprind căldura cu inima mea.
Câmpul inimii se deschide, emițând în eter o vibrație aurie, după forma locului de unde se desprinde. Norul suav urcă spre ceruri, purtat de o adiere ușoară. Inima vrea să dăruiască iubire, vibrează atât de puternic, încât, neștiind cum să-și elibereze focul, îmi consumă corpul fizic. Treptat, norul se mărește, devenind și el o inimă ce se îndreaptă spre soare.
Rog norul să meargă către ființa care are nevoie de iubire. Închid ochii; inima rămâne conectată de el, cu un fir subțire. Norul se pierde în astral.
În minte, îmi apare poezia Luceafărul, iar pentru o secundă, îmi doresc și eu acea iubire astrală.
Cum se simte acea vibrație nepământeană, descrisă de poeziile și de cântecele de dragoste? Cum e să dăruiești necondiționat, să trăiești vibrând iubire?
Îmi impun să o trăiesc și eu. Inima mea are acest foc, doar că nu știu cum să–l eliberez.
Mă pierd în căldura sa. Simt că alături de mine se află cineva. Nu văd nimic, dar simt vibrații străine. Cu ochii închiși, cer să mi se arate acea entitate. Este un înger cu chip frumos. Nu vorbește. A întins mâna și, atingându-mi brațul, mi-l mângâie cu mișcări fine. Mici curenți încep să-mi străbată corpul.
„Cine ești?” îl întreb.
„Dorința ta, îmi răspunde telepatic. Îngerul care te veghează și care te va ghida pe calea iubirii necondiționate.”
Mă simt confortabil; îi declar că sunt pregătită. El îmi trimite imagini cu animale care trăiesc în armonie. Admir iubirea care o văd între parteneri, în familie, și iubirea pentru puii lor. Imaginile se derulează repede: plante, culori, diversitate, frumusețe ireală. Un parfum minunat îmi umple corpul, mă simt divin.
Imaginea se schimbă… copii alergând prin păduri, râsetele lor de clopoței se aud până departe; li se citește atâta bucurie pe chipurile gingașe!
Mă întreb: să fie asta iubirea necondiționată? Asta trebuie să învăț?
Brusc, am în față imaginea unui înger masculin, cu ochii atât de mari și de negri, încât mă pierd în ei. Sufletul mi se deschide, îngerul îmi sărută fruntea, lacrimile-mi curg. În mână țin o cheie aurie; primesc mesajul: „Cu ea, vei accesa cunoașterea iubirii curative!”
Nu înțeleg cuvintele. Îngerul îmi trimite pe note muzicale totul despre iubirea de sine, despre frumusețea interioară, despre puterea de a dărui fără așteptări, despre puterea de a renunța la atașamente.
Mă simt copleșită. Noțiunile îmi sunt străine. Pot oare să învăț să mă abandonez cuiva cu totul, să nu am atașamente și așteptări?
Îngerul mă ia în brațe, îmi așază capul pe inima lui. Ce straniu! Fiori de energie îmi străbat coloana; mă simt încordată. El mă mângâie, liniștindu-mă, șoptindu-mi: „Am să te învăț să te abandonezi trăirilor intense ale iubirii.”
Închid ochii, mă abandonez. Îmi abandonez gândurile, corpul, simțurile. Trăiesc momentul libertății depline. E ireal ce simt! Deși nu face nicio mișcare, energia sa intră peste tot in mine, prin toți porii simt vibrația corpului lui. E caldă, plină de iubire. Parcă cere iubire la schimb. Îmi descătușez inima, trimițându-i tot ce-am adunat de secole.
Am senzația energiilor în contopire. Trăiesc momentul infinitului ce deschide în mine esența existenței. Mă transform în copacul vieții; din tulpina mea, curge seva iubirii, ca dintr-o fântână arteziană.
Rușinată că nu reușesc să controlez fântâna, îl privesc în ochi. Îmi șoptește: „Abandonează-te, simte iubirea dăruirii care curge din tine! E darul divin al uniunii în Unul.”
Acum am înțeles abandonul. Am înteles și că energia mea circulă prin energia sa, exact ca semnul infinitului. Așa suntem noi, vibrațional definiți: energii contopite în Unul! Fiecare căutăm, cercetăm, iar când găsim vibrația asemănătoare, ne contopim în Unul Creator.
Minunat! Asta înseamnă dăruire.
Mă las mângâiată, plină de iubire pentru îngerul cu ochii negri, adânci ca bolta cerului. În gând, îmi vin cuvintele: atașament și așteptări. El le simte, și-mi transmite telepatic: „Suntem energii libere, dar pentru a trăi profund sentimentul de iubire și de dăruire, trebuie să fii fericit pentru fiecare moment oferit; doar atunci trăiești în infinit, prin multitudinea de emoții, deoarece în astral nu există nici timp, nici spațiu. Totul e etern!”
Cât de frumos îi sunau vorbele! Da, îmi doream acest sentiment. Etern.
Învăț aici, și acum, să mă detașez, să dăruiesc fără așteptări. Am înțeles ce înseamnă iubirea necondiționată. Corpul meu, încă o dată, e pătruns de energia lui. Prin toate venele mele curge lava iubirii. E atât de plăcut!
Acum știu ce am de făcut. Cum să dăruiesc. E simplu! Am învățat limbajul inimii.
Îi mulțumesc îngerului. Îi declar iubire eternă, îl îmbrățișez și-l sărut, îmi iau rămas-bun, cu bucurie și recunoștință. El devine norul inimii mele, ridicat la cer de blânde adieri. Îl rog să mă mai viziteze.
„Poți să o faci singură, prin limbajul inimii!”, îmi răspunde.
Limbajul inimii… sună iar așa frumos! O vibrație plină de iubire, una în stare să dărâme orice zid, orice barieră în toate planurile dimensionale: spațiu și timp.
Mi-am promis să devin profesor emerit la clasa iubirii. Fiindcă știu că am acum un ghid personal, care mă va îndruma pe drumul Iubirii Necondiționate.
Mă întoc la caluțul meu alb, șoptindu-i să pornim spre casă. El zboară ca vântul, răcorindu-mi obrajii înfierbântați după intensa trăire a contopirii în UNUL DIVIN…
Namaste!