Reality check

În ultima vreme trăiesc în afara timpului. Uneori am impresia că-l fentez, cel puțin, eu încerc, fără rezultate palpabile, însă. Când obosesc, încep să cred că nu-i posibil, ceea ce-mi pare mult mai logic decât să cred că-l manipulez. Doar jonglez cu stările, amintirile și, cel mai important, cu speranțele, singurele lucruri concrete care-mi umplu bula mea în prezent. Mi-e greu să acord atenție altor lucruri.

Am nevoie de un reality check.

Ce stranie noțiune atemporalitatea. Induce liniște și totuși creează atâtea spaime. Multă vreme umanitatea așa s-a considerat: atemporală. Supremația asta nu a fost neapărat în beneficiul nostru.

Astăzi e concentrat, densitatea lui îmi trece prin oase, dar nu doare. Eu sunt doar o prelungire a simțurilor care zburdă în toate direcțiile, fără țintă precisă. Trecutul a devenit dintr-dată o noțiune clară, concretă, memoria mea deformată îl explorează la maxim. 

Ce-am făcut în ultima vreme? Un reality check.

Am răsfoit albume neatinse de mulți ani, am căutat origini care nu mă preocupau altădată, am studiat metodic imaginile vechi, de parcă-mi erau complet străine și-am șters de praf obiecte care nu prezentaseră înainte vreo valoare sentimentală, găsind acum în ele reflecții ale unei ere care s-a încheiat abrupt. Chiar am crezut că voi găsi în relicve niște semnificații ascunse. Poate de aceea, a fost loc și de multă introspecție. 

Explorare

Și am mers mult pe jos, am explorat împrejurimile, m-am reconectat cu natura într-un mod de care nu mă știam capabilă și m-am înstrăinat de toate și mai ales de scurgerea secundelor, minutelor, orelor, cât să pierd noțiunile preexistente ale unei încadrări exacte în timp. Am constatat și că m-am sălbăticit. Evit oamenii cu îndîrjire mută. Mă întreb, cum va fi după? Cînd stropi de normalitate ne vor scoate din cuștile noastre invizibile, care, totuși, ne oferă protecția necesară. Vom simula apropierea sau ne vom privi cunoscuții cu suspiciune? Nu am răspuns, e contraintuitiv, dar am senzația că s-au rupt multe punți din cele pe care le construisem altădată. 

Cu fiecare zi care trece în izolare, mă adâncesc mai mult în mine însămi. Solitudinea devine companie bună. 

Iar viitorul, viitorul e din nou incert.

Ca multe persone care trăiesc în nordul continentului, sunt puternic influențată de evoluția meteorologică. În sezonul rece, lipsa de lumină e nefastă pentru mine. Caut alte surse care nu vin dinspre astrul solar. Vin din explorări pe care mi le permit limitările impuse de pandemie. O expoziție de artă, vizitată regulamentar, parcă e chiar mai bine decât înainte, când trebuia să mă opresc în fața unei picturi înghesuită de mulțime, cu mască și dezinfectant la îndemână. E multă lumină în artă. Și citesc, citesc ca și cum nu există mâine. Un soi de iluminare a intelectului, în absența soarelui.

Repere sau lipsa lor

N-am repere, n-am stare, dar proiecțiile minții mă ajută să trec cu bine perioada neagră. La sfârșit de 2019 îmi pusesem multe speranțe în ceea ce urma să vină. În mod clar, umanitatea însăși își pusese multe speranțe în anul rotund care bătea la ușă. 2020. Rotunjimile lui, care pentru mine însemnau o formă de perfecțiune și multe promisiuni, ne-au râs în față. Un rânjet ca al pisicii Cheshire din Alice în Țara Minunilor. Suspendat în aer, amenințător. Ceea ce m-a făcut să cred că noi oamenii putem fi uneori aroganți. Ne-am crezut nemuritori prin ambițiile noastre, la adăpost pentru totdeauna, profitând de resurse fără să ținem seamă de factorii agravanți din jur.

E, oare, perioada asta un reality check pentru întreaga umanitate? Oricum ar fi, ne-a dat fără avertizare time-out. Societatea scârțâie din toate încheieturile, suntem fragili. Să vedem dacă în 2021 am învățat deja că depinde de eforturile noastre comune să revenim către o doză de normalitate după care tânjim cu toții. Suntem de abia la început, împărțiți între grade diferite de pericol, suntem departe de a răsufla ușurați, pe de o parte avem un vaccin, s-a accelerat administrarea lui, pe de alta, măsurile restrictive ne sufocă, dar ne promit că, odată cu sezonul cald, vom putea funcționa mai puțin îngrădiți, e loc de a-i da o șansă anului de abia închegat să ne ducă la capătul lui cu o oarece relaxare în privința temerilor de ordin planetar.

Citește și articolul Și eu sunt român.