Și, te rog, să lași cheia în cutia de scrisori…

Îl iertase de prea multe ori… trase atât de adânc din țigară, încât își simți creierul invadat, amețind preț de o clipă. Sorbi apoi din cafea, golită parcă de orice trăire, derulând din gândurile ce țineau morțiș să iasă…
Se cunoscuseră într-o excursie, în trenul care o ducea la Sinaia. În larma prietenilor, studenți ca și ea, se strecurase, consensual, privirea lui. Iar zâmbetul cald, dar totodată a șmecherie, fusese parcă nada cu care să-i capteze atenția.
Părea un domn bine, deghizat într-un puștan obraznic, gata să facă toate trăsnăile din lume, fără să-și piardă însă, din eleganța subtilă ce o transmitea. Iar ca surpriza să fie totală, el și prietenii care-l însoțeau se cazaseră la aceeași pensiune șic… apoi, în mod natural, seara sfârșiseră dansând împreună „I just call 2 say I love u”, de parcă fusese scris să se întâmple așa, nu altfel.
Amândoi își împărțeau timpul între serviciu și momentele ardente „consumate” în intimitatea caldă și dulce.
El era un tânăr avocat de succes, Bucureștiul devenind parcă prea mic pentru cum strălucea în avocatură. Clinica unde profesa ea, terminase Medicina, alegând Chirurgia ca specialitate, îi risipea pe neștiute energia sufletului, anii pregătitori fiind încărcați de dedicarea cu care-și hrănea setea de cunoaștere.
Încă n-aveau copii, dar știa că nu-i timpul pierdut; la 35 de ani era încă tânără. Apreciată, râvnită, respectată!
Viața în mijlocul medicilor era ca o aventură pentru o femeie de vârsta sa, plină de provocări cărora trebuia să le facă față, fără să renunțe la principii, și să rămână mereu îndrăgostită de Ștefan… Huh…
Privi calendarul din fața ei, era a doua săptămână de când se reapucase de fumat, dându-și nu mai mult de o lună să renunțe definitiv! La urma urmei, nimeni nu avea dreptul s-o împingă să-și facă rău. Cu vocația și cu profesia de medic încă ar fi putut să dăruiască mult mai mult, ca să renunțe. Nici chiar Ștefan nu avea cum să-i tulbure destinul…
Trase din nou, cu poftă, din țigară. Privirea i se încețoșă din cauza fumului parcă scăpat dintr-un vaiet. Fumase doar câteva luni în studenție, atunci când îi operaseră călcâiul, la tendonul lui Ahile. Poate din plictiseală, ori poate din neputința de a se mișca.
Respiră îndelung… Prima oară când fiorul neîncrederii îi apăruse-n suflet fu când el uitase de ziua ei, prea prins cu o ședință de lucru. Ajunsese acasă la miezul nopții, mirosind a alcool și-a parfum străin… Refuzând să meargă mai departe cu descoperirea adevărului, sufletul îi negă evidența, dar beculețul de alarmă fusese activat, nu avea cum să rămână indiferentă pe viitor. Sau așa crezuse…
Ștefan se schimbase. Nu mai era bărbatul atent, cald, protector. N-o mai suna inopinat, s-o cheme repede acasă sau la motelul “lor” pentru o nebunie de moment. Nu-i mai făcea surprize, părea, pe zi ce trece, tot mai lipsit de interes, mereu cu gândurile aiurea. Știa să pareze momentele de cumpănă, avocatul din el dominând bărbatul ce era odată: mereu cu argumente, alibiuri, motivări… până într-o zi când, intrat la duș, îi sunase telefonul.
Mesajul primit pe urmă, vizualizat de ea fără să-l deschidă, o arse prin trivialitatea lui.
Îl întrebase despre ce era vorba și îl rugase să i-l citească, privindu-l intens, observându-i toate gesturile:
-Cine e Dora?
Preț de o clipă, rămase tăcut. O clipă care ei îi păru o eternitate. Apoi, el i-l înșfăcă, mormăindu-i răstit în timp ce ștergea mesajul:
-O nebună dragă, doar nu ai luat-o razna?
Chiar atunci îi sună telefonul, oprindu-i gândurile. Răspunse… ciudat de liniștită. Era Ștefan:
-Da… Vino mâine să-ți iei lucrurile. Nu… Nu voi fi acasă, sunt de gardă. Și, te rog, să lași cheia în cutia de scrisori…
Înțelegi? Când vine timpul să închizi un capitol din viața ta, fă-o!
Nu amâna, pierzând anii lângă un om care nu te mai respectă. Pentru că dragostea înseamnă, mai ales, respect. Iubești tot timpul, fără să-ți găsești scuze în fața „ispitelor”.
Acasă e acolo unde-ți simți sufletul în siguranță. Fără teama de minciună, de neadevăr, de credința cu care Dumnezeu iubește. Căci credința e cea care unește sufletele.
Îndreptându-și spatele, aruncă țigara ca pe o otravă. De astăzi va ști să iubească din nou, căutându-l pe cel care ar fi făcut-o să se simtă Cea Mai Iubită Dintre Pământeni.

sursă foto: clipart