Tu o știi pe Ileana Vulpescu?

A murit Ileana Vulpescu. A venit pe lume în luna mai și a plecat din ea tot în aceeași perioadă (n.r. 21 mai 1932 – 12 mai 2021). Nouă zile i-ar mai fi trebuit să fie rotund traiectul scriitoarei prin viață. Dar nu alegem când venim. Nici când plecăm. Nici măcar atunci când avem un destin măreț de îndeplinit. Nu știm de ce poposim pe lume, nici de ce ne o părăsim. E doar un sentiment efemer la mijloc. Cu toate astea, noi, posteritatea, știm care a fost rolul primordial al Ilenei Vulpescu: să zugrăvească prin intermediul scrierilor ei societatea, condiția femeii, relațiile interumane, iubirea, neajunsurile, dar și împlinirile lor.

Arta conversației

Pe scriitoarea Ileana Vulpescu am descoperit-o la soacră-mea acasă când aveam nouăsprezece ani. La vremea respectivă nu eram încă înrudite, dar mergeam des pe la ei și stăteam la povești despre vrute și nevrute. Odată, în mijlocul conversației, nu mai știu despre ce vorbeam, s-a ridicat și s-a dus repede să-mi aducă de pe un raft al bibliotecii Arta conversației. O știi pe Ileana Vulpescu? a făcut și mi-a întins cartea. 

Auzisem de scriitoare, firește că auzisem de ea, însă nu-mi picase până în clipa aceea niciuna din cărțile ei în mână. Mi-a vorbit cu înflăcărare despre Ileana Vulpescu, pe care o admira și-i citise tot ce publicase până la vremea respectivă. Ba avea și niște istorii legate de cum își procura cărțile înainte de ’89, mai ales cele care ascundeau și un mesaj subversiv printre rânduri sau, cel puțin cele care pictau societatea așa cum era ea în perioada comunismului, cu toate neajunsurile. 

Personalitate discretă

Din interviurile rare, am aflat că scriitoarea nu a întâmpinat dificultăți să-și publice cărțile fiindcă recurgea la tot soiul de șiretlicuri să-și anunțe un nou titlu care conținea în volum referințe epocale. Publica în momente cheie, când cenzura era mai blândă și-și muta lupa vigilentă de la enunț, favorizând specificitatea unui anume eveniment public, precum relatează însăși autoarea la un moment dat, amintind Anul femeii de exemplu), însă știu sigur de la soacră-mea, că nu era simplu să ai acces la cărți necenzurate. Era cvazi imposibil să le găsești la raion, circulau cu oarece teamă, se dădeau pe sub mână și nu se discuta prea mult despre asta.

Ileana Vulpescu a mărturisit în urmă cu câțiva ani că Arta conversației, romanul care a cucerit generații întregi, al cărui ecou a traversat continente (de nenumărate ori, în nenumărate ipostaze, am întâlnit oameni care-o citeau, memento adus de acasă pe meleaguri străine), atotcuprinzător, cu o intrigă e măsură, care tratează un subiect amplu, fără să ocolească și condiția femeii în societate, o carte trans generațională în sine, cu personaje extrem de bine definite, nu a fost romanul ei de suflet, ci:

Sărută pământul acesta. 

Ileana Vulpescu s-a dus, iar noi am rămas cu Arta conversației, odată dobândită, nu mai avem cum să ne dezbărăm de ea. Căci ce este aceea o artă a conversației, dacă nu o asimilarea fără de care am fi mai inadaptați, mai nepotriviți cu timpurile, mai expuși și mai singuri pe lume?

Ca fapt divers, numele întreg al Ilenei Vulpescu era Ileana Floarea Vulpescu, prenume pe care îl poartă și soacra mea. Lucrul ăsta nici nu mă mai miră, sunt anumite coincidențe în viață care nu te fac să-ți pui întrebări, așa cum se întâmpă de obicei, căci ele se împletesc în cel mai firesc mod cu putință și vin ca o completare a ansamblului, doar a fost și a rămas scriitoarea ei preferată și sunt convinsă că nimeni nu o va înlocui pe Ileana Vulpescu în ceea ce o privește pe ea. 

Am citit știrea și m-am gândit automat la femeia care-i citise toate cărțile Ilenei Vulpescu, femeia care m-a învățat ce-i Arta conversației, femeia care, cu siguranță, s-a întristat auzind vestea asta. Marile pierderi ne împuținează, deși bogăția pe care-au lăsat-o în urmă este una de neprețuit.

Monica Tonea s-a născut în Constanța. A studiat filologia la liceul „George Călinescu” din Constanța; este licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din Timișoara, cu specializarea în Jurnalistică și Științele Comunicării. Din 2001 este stabilită în Belgia. A publicat de-a lungul timpului articole și texte literare în Bel-Esprit, Literomania, Revista de Povestiri, Liternautica, Itaca Dublin și pe blogurile Adevărul. Este editor la revistele Timpul Bruxelles și Itaca Dublin. A debutat editorial cu volumul de povestiri Piatră de hotar, editura Libris (Creator), 2019, iar în aprilie 2021 a publicat la editura Casa de pariuri literare primul său roman, Pasagerii.