Urcări

Urcăm, tăcuți, pe marmuri albe,
cătând un gust numit
sărut,
sub pragul plângerii de stele,
cuvântul nostru
de început.

Urcăm și visele cu noi,
și strigătul, dar
și plăcerea,
și norii împiedicați de ploi,
urcăm, iubito, și tăcerea.

Urcăm, spunând mereu o rugă,
urcăm un drum
nemaiumblat,
urcăm în frunze o buturugă,
și buturuga, în păcat.

Urcăm și ruga-n rădăcini,
iubirea ce-a ajuns
în vrană,
noi suntem vina unei vini,
cu răni crescute-n
altă rană.

Articole asemănătoare

De iubire…

Dragobete, Dragobete,Dă-mi iubirea unei fete,Caldă, dulce, drăgăstoasă,Pasăre melodioasă,Să mă-ncânte cu-a ei boare,Să mă bage-n grele boale! Aș da tot avutul meuSă îmi dea un semn,…

Când dealurile

Când dealurile toate vor coborîîn grabă,am să m-aștern, iubito,ca să îmi crești tulpina,ieșind din glii de dorvisare fără teamă,să dau și frunze verzi,să-ți fiu și…

Lasă-mi

Lasă-mi un semn în cartea noastră,înaintea timpului trecut prin verbe,în mâini de nădejde ce ne tremură visulunei singure nopți de iubire,care poate nu a existat…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *