Când dealurile

Când dealurile toate vor coborî
în grabă,
am să m-aștern, iubito,
ca să îmi crești tulpina,
ieșind din glii de dor
visare fără teamă,
să dau și frunze verzi,
să-ți fiu și rădăcina.

Voi fi poate un codru
la margini,
voi fi rugă,
voi fi poate doar ierburi sau poate
doar pământ,
nuntirea unor vremuri
rămase-n buturugă,
să poți să mă găsești
la pagina de vânt.

Voi da poate și rod,
sau voi fi doar uscare,
gândindu-mă la mâna
cea albă, cea curată,
ce-mi va culege fructul sub frunza
căzătoare,
sau poate-mi va sădi lăstarul
încă o dată.

sursă foto: pixabay

Articole asemănătoare

Urcări

Urcăm, tăcuți, pe marmuri albe,cătând un gust numitsărut,sub pragul plângerii de stele,cuvântul nostrude început. Urcăm și visele cu noi,și strigătul, darși plăcerea,și norii împiedicați de…

Vînt, rîs, ierburi

La amiază,un glas tărăgănatînspăimîntăfragezimea eide rouă.Melancolia priveacu aripileînghețate.Era în văzduhun tremuraiurit,deznădăjduitca zborul de berze.În picioarele goalealeargă o șoaptă.Rîsul?Vîntul?Ierburi?Liniște. Citește și La tension d’un geste.

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *