Aș vrea să văd la ședințele clubului „Paradox” elevi și studenți pasionați de epigramă

Interviu cu scriitorul și epigramistul Gheorghe Bâlici

Dle Bâlici, recent, ați primit Marele Premiu „Nichi Ursei”, din cadrul festivalului Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei” de la Râmnicu Vâlcea. Cu ce sentimente v-ați întors acasă?

Cu mai multe sentimente, unul dintre care ar fi cel al îndoielii pentru valoarea epigramelor premiate. Da, da, închipuie-ți că am și un asemenea complex, apărut pe parcursul anilor, după ce am participat, mai bine de două decenii, la atâtea și atâtea concursuri organizate în România. Dacă mai înainte, când urcam pe podium, spuneam că niciodată nu mă îndoiesc de competența juriului care îmi acordă premiul mare sau premiul întâi, acum sunt mai rezervat. Nu pentru că aș fi chiar tare modest, pentru că nici în modestie nu trebuie să întreci măsura. Modestia, de foarte multe ori, poate fi cel mai rafinat orgoliu. Pur și simplu, îmi caut, mai departe, liniștit de ale mele, poate că și de alte concursuri la care urmează să particip. Căci sunt multe și trebuie să le onorezi prin participare. Uneori (deseori?) pot să nu fiu premiat și atunci, cu respect și bunăvoință față de premianți, când îmi vine rândul să spun ceva la festivalul unde am fost invitat, pot să spun așa: Cu atmosfera să consune, / Mă-ntreb cuprins de pietate:/ Să spun și epigrame bune/ Sau doar ca cele premiate?… Sau: Oricât ați fi de optimiști,/ De mândri și de importanți,/ În Rai primesc epigramiști,/ Nu fel de fel de premianți!…

Odată, la un festival, țin minte că nu aveam nici eu, nici colegul Ion Diviza premiu și atunci am improvizat peloc: Nepremiat, că nu-s chiar geniu,/ Sunt trist și-ndată plictisit,/ Dar mi-s nespus de fericit/ Că n-are nici Diviza premiu…

Dar mai întreabă-mă și altceva, că prea mă lungesc cu vorba și se face seară.

Spuneți-mi, vă rog, la care alte festivaluri ați participat în România?

Anul acesta am participat la mai puține festivaluri. Din anumite motive personale. La concursuri însă am trimis, pentru că nu trebuie să-mi pierd forma. Nu cred că interesează pe cineva la câte concursuri, festivaluri am participat, ce premii am mai luat. Important e ca după un festival să rămâi măcar cu o epigramă bună. Eu chiar glumeam odată că epigramiștii scriu epigrame bune și epigrame pentru concursuri și facebook. Dacă după participarea ta la un festival, premiat sau nepremiat, rămâi măcar cu o epigramă bună, poți să te feliciți cu toată îndrăzneala. În România se organizează peste 20 de festivaluri anual. Să scrii 20 de epigrame bune timp de un an e deja o realizare, chiar o performanță. Aceasta însă nu înseamnă că epigramele despre care vă vorbesc pot deveni și antologice. Douăzeci, treizeci de epigrame antologice scrise timp de o viață pot fi visul de aur al oricărui epigramist valoros.

La Râmnicu Vâlcea ați avut și o epigramă de acestea?

Iată că am ajuns unde trebuie. Când vorbeam la început despre îndoieli, anume la asta mă refeream. Cu riscul de a fi criticat de vreun cârcotaș, voi da aici una,  intitulată „Din însemnările unui șef mic”: Fiind șef mic, adeseori/ Măsori întâi de șapte ori/ Dar, ca să nu o faci de oaie,/ Îl lași pe-adjunctul tău să taie…

Ați intitulat un articol „Umorul, ruda săracă a literaturii”. Într-adevăr, avem puține scrieri ludice. Aveți vreo explicație de ce se întâmplă lucrul acesta? Drama are o mai bună priză la public?

Scrierile umoristice sunt, într-adevăr, puține. Dar există o suprasaturare de volume lipsite de valoare și bietul nostru cititor se rătăcește în acest labirint de unde iese cu greu. De aici și falsa impresie că epigramiștii și umoriștii nu s-ar ocupa cu ce trebuie, că epigrama e un gen minor și nu are nicio șansă în fața literaturii…  serioase. Eu aș zice că așa cum există epigrame proaste, unele tipărite dar inexistente, tot așa există și poezii, și romane care nu sunt ceea ce pretind autorii lor că ar putea fi. Într-o conversație cu un asemenea autor, ziceam că riscul unui epigramist față de cel al unui poet sau romancier nu este atât de mare. O epigramă scrisă prost, că, de, se mai întâmplă, este o prostie foarte mică în comparație cu un roman modest ca substanță, uneori promovat, lăudat, premiat și… uitat mai apoi cu desăvârșire.

Impactul pe care îl poate avea o epigramă bună în societate este însă colosal. Asemenea epigrame intră în folclorul literar, autorul fiind de foarte multe ori necunoscut. Există însă și epigrame cărora nu trebuie să le ghicești autorul. Ele sunt cunoscute și se știe bine cui aparțin. De exemplu, o epigramă a maestrului Efim Tarlapan, fără de care orice antologie ar fi incompletă, intitulată Statele: Chișinău și București,/ Două state românești,/ Ar fi foarte fericite,/ De-ar fi Statele Unite!

Aveți și Dvs., vreun exemplu de asemenea epigramă?

Am un catren pe care l-am spus oriunde am avut ocazia, „Rime ceferiste”: Trenule, mașină mică,/ Eu ți-aș da-ntr-o zi toți banii/ Să-l aduci pe Ionică/ Și să-i duci pe toți Ivanii!… În general, epigramiștii dintre Prut și Nistru, nu chiar toți, scriu multă epigramă politică. Acest lucru s-a întâmplat mai ales în ultimele vreo trei decenii. Urmând, bineînțeles, exemplul înaintaților noștri care nu s-au temut să spună adevărul nici pe timpurile sovietice. Numele lui Petru Cărare este unul de referință, cartea acestuia „Săgeți” fiind retrasă din librării și biblioteci. Iată doar un exemplu  de epigramă a lui Cărare, făcută, ce-i drept, din șase rânduri, ceea ce nu-i scade nici măcar un pic din valoare, Problema glontelui din spate: Știu că de pe baricade/ Să cobor nu mi se cade,/ Dar când văd că pe un frate/ L-a ajuns un glonț din spate,/ Întorc arma înapoi:/ – Cine-a tras din noi în noi?

Mă întrebai dacă drama are mai mare priză la public. Îți voi răspunde în aceiași cheie: dacă e scrisă bine, da…

Sunteți moderatorul Clubului epigramiștilor și umoriștilor „Paradox”, care are loc la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Care este scopul acestui club? De ce are lumea nevoie de el?

Când am inaugurat acest club, m-am gândit, la avalanșa de așa-zis umor, la obscenitățile uneori propagate, dar și la faptul că în ultimul timp nu prea apar nume noi în epigrama basarabeană. Îmi dau seama că nu vom putea stăvili valul impresionant de nonvalori din acest domeniu, dar măcar am putea începe să atragem un alt fel de public, să contribuim la creșterea unei noi generații de epigramiști, umoriști. Am tot respectul pentru acei membri ai clubului, veterani într-un fel, care au deja un nume apreciat și cunoscut, dar aș vrea să văd la ședințele clubului, stabilite pentru a doua miercuri a fiecărei luni, și elevi, și studenți pasionați de acest gen. Unii dintre ei ar putea să-și valorifice și să-și realizeze pregnant spiritului artistic, dacă vor munci serios și vor fi orientați spre modelele bune existente. Cred că e timpul să mai uităm de gloria personală și să ne apucăm temeinic de lucru pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Doamne, ajută! Dvs., fiind și jurnalist, mă întreb, aveți o disciplină a scrisului? Când reușiți să scrieți și epigramă?

În genere, nu sunt prea disciplinat. Cred că nici jurnalist nu sunt. Jurnaliștii de vocație se nasc mai rar și acest lucru îl cunosc toți acei care sunt jurnaliști. Ceea ce am făcut eu timp de patru ani la ziar a fost altceva: poate că o fugă de rutina din administrația publică, poate căutarea a ceva nou, inedit. În orice caz, a fost o experiență grozavă pentru mine să scriu la ziar, să dau materialul la timp și să uit apoi de el ca de o etapă depășită. În epigramă, poezie e cu totul altceva. Nici aici nu ești sigur că vei rămâne și peste o sută de ani cineva se va mai interesa de ce a scris unul Bâlici într-un timp când i se părea că viața îi este încununată cu lauri și de epigramele lui se bucură toată lumea. Dar măcar ai altă satisfacție. Nu afirm că munca de jurnalist nu necesită inspirație, osârdie, dedicație. Uneori, pentru că nu am avut studii de jurnalist, m-am descurcat mai greu. Cineva dintre jurnaliștii cu experiență mi-a spus că nu e bai: lipsa studiilor de specialitate, dacă ai mai citit câte ceva în viață, te ajută să fii original și te scutește de șabloane. În ce măsură mi-a reușit să fac acest lucru până acum îi las pe alții să spună.

Apropo, mă întrebai când mai reușesc să scriu și epigramă. Reușesc, iar uneori pot să întrerup scrierea unui articol și să-i acord atenție iubitei mele, în patru rânduri… Că dacă o las fără atenție, fuge la altul! Odată, la începutul „carierei” mele de jurnalist, epigrama mi-a înlocuit chiar scrierea unei știri la zi. Rodica Mahu, redactorul-șef la „Gazeta de Chișinău”, mă avertiza: „Aici nu ești la primărie. Să-mi aduci în fiecare zi câte o știre bombă!”. Răspunsul a urmat imediat într-o epigramă intitulată „Redactorului-șef”: Cum ziarul mai sucombă,/ Mă-ntrebă când mă văzu:/ – Mi-ai adus o știre bombă?/ – Bomba – da, dar știrea – nu!…

Se anunță deja Festivalul Internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil”. Intră în sfera intereselor Dvs.? Veți participa anul acesta?

Voi participa cu epigramă. Am și pregătit deja grupajul, dar nu mă grăbesc cu expedierea lui. Festivalul de la Mizil, fiind unul de excepție, nu vreau să apar oricum. Pentru că sunt și deținător al trofeului acestui festival (să mă mai laud puțin), vreau să mă aleg, cum spuneam mai sus, măcar cu o epigramă bună de dat la ziar, de spus la vreun post de radio sau de televiziune, sau unei domnișoare  frumoase ca tine, în caz că epigrama va conține o notă lirică.

Despre festivalul de la Mizil, ca și despre multe alte festivaluri din România, se poate vorbi la nesfârșit, se pot scrie chiar cărți, dar până atunci să spunem măcar câteva cuvinte de laudă despre distinșii organizatori Victor Minea și Laurențiu Bădicioiu: sunt doi organizatori excepționali, doi oameni care transformă Mizilul pe parcursul a trei zile în capitala culturală a României!

Cam atât am avut de spus. Sper să nu te fi plictisit cu răspunsurile în care am încercat să fiu cât se poate de sincer și de serios. Glumesc, desigur…

Dle Bâlici, nu am avut timp să mă plictisesc. Dimpotrivă, am savurat acest dialog. Vă mulțumesc și pentru buna dispoziție! Multă inspirație și succes la următoarele festivaluri!

Mulțumesc, Natalia! Mult succes și ție la radio și oriunde! Numai bine!