Ioana Nicolaie, Gabriel Cărtărescu & Mircea Cărtărescu. Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?

„Fiecare are subiectele lui, lumile lui literare, adevărul lui de scos la lumină.” Ioana Nicolaie

Dialogul face parte din ancheta „Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?”, realizată de Cătălina Bălan

• În cazul familiei dumneavoastră, literatura nu e doar o pasiune, am putea spune că e un mod de existență. V-ați surprins schimbându-vă perspectiva asupra scrisului sau asupra unei cărți citite, influențați fiind de părerea cuiva din familie?

I.N.:Pentru cineva care nu-i în literatură poate părea ciudat că sunt oameni care și când freacă o cratiță se gândesc la Virginia Woolf, să zicem, și la cum spăla ea vase; sau la Agatha Christie care-a spus că ideile cele mai bune pentru romane i-au venit când spăla vase; sau la Cioran, să zicem, care ne-a trimis pe toate la cratiță; sau la Romulus Bucur cu „să speli vasele la șase dimineața nu e cel mai plăcut lucru” etc. În casa noastră se vorbește mereu despre cărți, despre personaje, dar nu ca să ne influențăm unii pe alții, ci ca să ne nuanțăm diversele puncte de vedere. E un fel de dar pe care ni-l facem. Uite, ar putea spune Mircea, știai că bosonul Higgs se mai numește și particula lui Dumnezeu? Apoi mi-ar zice ce-i cu bosonii și cu fermionii, ce-i cu materia versus energie. Dacă discuția ar fi despre un personaj literar, atunci aș putea spune eu, ai fost atent la nuanța asta din Emma Bovary? Sau știi cât de frumoase sunt povestirile din ”Roșu, roșu, catifea”, volumul Veronicăi D. Niculescu? Gabriel, dacă ar intra în discuție, ne-ar vorbi despre stereotipuri sociale, traume individuale și colective, cogniție etc. Perspectiva asupra propriului scris nu ni se poate schimba, fiindcă nu vorbim niciodată despre proiectele noastre. Mircea, de pildă, nu știe că lucrez de jumătate de an la un roman. Știe că lucrez, iar asta e suficient. Nici eu nu știu despre ce-i volumul pe care-l migălește de mai multă vreme. Dar sunt convinsă ca va ieși cum nu se poate mai bine.

• Există diferențe între felul în care vă raportați la literatură ca practică personală și ca proiect comun (antologii, biblioteci, intervenții culturale)?

I.N.: Dacă ne închipuim literatura ca un versant, Mircea e în alt punct decât mine sau decât Gabriel. E în teritoriul lui bine precizat, cum eu sunt într-al meu, iar Gabriel într-al lui. Fiecare are subiectele lui, lumile lui literare, adevărul lui de scos la lumină. La cartea mea de debut, „Poză retușată”, am avut o cronică cu titlul „Poeme de amor” (cartea de versuri a lui Mircea, da!). Apoi, de-a lungul vremii, am fost sfătuită să mă las de scris, că nu se poate să fie doi scriitori sub același acoperiș. Apoi am fost întrebată deseori ce idei mi-a dat Mircea, și cât a intervenit, și dacă a intervenit. Cât despre Gabriel, bietul, el are de dus o povară și mai grea. De aceea nici nu-I place să iasă în lume, nu vrea invitații, interviuri, expunere. El doar scrie.

• Sunteți cu toții implicați în proiectul Bibliotecile Melior, pe care fundația creată de Ioana Nicolaie și sora ei, Ana-Maria, le fac peste tot în țară, acolo unde e mare nevoie de ele. Proiectul Melior are o dimensiune etică foarte clară. În ce măsură este și o formă de a transmite mai departe o viziune despre rolul literaturii în societate?

I.N.: Intervenția noastră în educație e comună, într-adevăr. Tocmai pun la punct a treizecea Bibliotecă Melior și nu-mi vine să cred că vreme de zece ani am dus în școli, cu mașina proprie, de-a lungul și de-a latul țării, mii de cărți. Fiecare proiect presupune cel puțin cinci sute de volume, nou-nouțe și, desigur, scumpe – a crescut TVA-ul la cărți. Ca să încarc mașina sau să merg pe drumuri lungi, unele periculoase, am avut nevoie mereu de ajutor de la Mircea sau de la Gabriel. Amândoi au fost cu mine la drum, amândoi au cărat cărți, pe toți trei ne-a durut spatele. Mai mult, Mircea, uneori, a avut întâlniri cu elevii din școlile implicate, ceea ce-a fost uimitor. De ce facem astfel de lucruri? Fiindcă nu se poate să ai o lume prosperă, nemanipulabilă, fără cărți citite. Enorm de mulți copii cresc fără să aibă nici măcar o carte a lor în casă. Nu au nici la școală cărți, fiindcă-n cele mai multe locuri unde învață copii nu este acel spațiu numit Bibliotecă școlară. Iar situația asta nu se referă la sărăcie, ci e mai curând un fel de-a fi: telefon mobil, da! Cărți, nu! De zece ani, m-am străduit să fiu o picătură într-un ocean. Anul ăsta m-am simțit obosită și m-am gândit pentru prima oară că Bibliotecile Melior vor avea un sfârșit. Nu am mai avut nici donații, anul trecut am fost pe cont propriu. La fel e și anul ăsta. 

• Gabriel a fost, încă din primele momente petrecute în Cerul din burtă, intim legat de literatură. Printre cele mai recente colaborări din domeniul cultural se numără antologia Liternauții, coordonată de Ioana Nicolaie, unde Gabriel Cărtărescu publică un grupaj de poezie, el fiind și unul dintre membrii grupului de tineri poeți care a dat numele antologiei. Apartenența la grupul Liternauții îl așază într-o generație. 

I.N.: Grupul Liternauții s-a ivit ca o prelungire a cursurilor mele de scriere creativă și a fost ceva natural. În liceu, eu însămi mergeam la un cenaclu literar, apoi am făcut asta și în facultate. Niște oameni mi-au dăruit din timpul lor, din cunoașterea lor și n-au cerut nimic în schimb. Le sunt până azi recunoscătoare. Când tinerii din Liternauții au ajuns la mine, mi-am zis că e bine să duc darul puțin mai departe și să-i învăț, atât cât pot, poezie. Eu nu-i învăț să scrie, nu așa stau lucrurile, ar fi aberant. Îi învăț să descopere poezia altora, să discute despre ea, să se minuneze de poeții care duc mai departe strălucirea acestei arte fără seamăn. Am vorbit și despre tine, Cătălina Bălan, printre alții. Anul trecut a ieșit antologia „Liternauții” la Editura Paralela 45, iar asta a fost o mare reușită și-i mulțumim poetei Diana Iepure pentru sprijin. Cei unsprezece poeți tineri din ea sunt, cred, un fel de șiră a spinării a celei mai tinere poezii scrise azi. Viviana Pantazică a câștigat între timp Concursul de Debut Traian T. Coșovei și i-a apărut la Traccus Arte superbul volum redactat de Teodor Dună, „Elegiile corporatistei” –- îl lansăm la Bookfest; Darius Munteanu a scos un volum de proză, „Scriitorul de vise”, cu care a luat Premiul de Debut USR și-a devenit astfel cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, iar volumul său de versuri va apărea anul acesta. Teodora Leon va debuta curând la Charmides cu o carte foarte puternică. Îi aștept cu cărți pe Horia Petrean, pe Karina Săbădean, pe Matei Someșan și pe alții. Iar Gabriel Cărtărescu poate va scoate și el ceva din manuscrisele care se adună în computer.