Onoria Tănase: „Oferim spectatorului ceea ce actualitatea însăși relevă”

• Suntem în luna lui martie, timpul care găzduiește nu doar Mărțișorul și elogiu sacralității feminine. Ziua Mondială a Teatrului încheie solemnitățile primei luni de primăvară.
•  Și în fiecare an, ajunși la acest zenit omagial, Teatrele purced la o totalizare a activității anuale. Această activitate este expresia unui efort de educație prin artă, fie genul piesei  tragedie sau comedie, ea ne pune în mișcare gândirea. Menirea teatrului e să stimulăm priceperea omului de a gândi frumos, în aceasta văd eu rostul unei instituții de artă.
•  Aplauzele vin nu doar din încântarea a cea ce vezi în scenă: decor, costume, artiști frumoși…
• Aplauzele sunt  consecința efortului ambivalent –  scena cu actorii și sala cu spectatorii. Aplauzele vin din implicarea lor simultană în reflecția de gândire asupra subiectului piesei și a recapitulării despre ce e valoros în viață. Pentru că a existat dintotdeauna, ași putea spune, în sufletul Fiinţei umane acea nevoie – declarată sau nu – de a-şi vedea propria faţă  în contexte situaţionale diferite, o recapitulare a comportamentului propriului Eu, ca într-o oglindă.
•  Și Teatrul este această oglindă fascinantă, care  reflectă spectaculos  felul nostru de a fi.
• Desigur. Fiecare spectator se caută pe sine însăși în fascinația teatrală. De aici pornim noi, ispravnicii în arta spectacolelor,  când analizăm  cererea și oferta produsului teatral. Conceptul lunar al repertoriului este și el un model de valorificare managerială a stării de spirit, care domină în spațiul la un anumit timp.  Voi exemplifica alegerea prin montarea unor spectacole concrete. De ce am ales în 2021 piesa lui Ray Bradbury „Focul” ori  „451º Fahrenheit”? Pentru că teatrul este un fenomen receptiv, unele piese parcă „planează” în aerul ezoteric, e nevoie doar de intuiție profesională. Romanul Fahrenheit 451 rămâne un puternic memento, ce ne atenționează cât de repede se poate destrăma o societate unde se ard cărțile…ori asta înseamnă că acolo nu se mai gândește. „…Unde se ard cărți se vor arde, până la urmă, și oameni”( H. Heine).   Nu este oare actual, foarte actual mesajul acesta pentru noi, cei care ne-am lepădat de carte și hrănim creierul cu tot felul de emisiuni de top ce ne manipulează conștiința? Dar Ray Bradbury, încă în anii 50 ai secolului trecut, arată că oricât de ostile timpuri nu am trăi, totuși în puterea omului stă a învinge totalitarismul. Este important doar să lăsăm gândirile frumoase să pătrundă în inima noastră! Guy Montag, eroul principal din spectacol, ne vine ca un exemplu că empatia poate schimba realitatea.
•  Teatrul ne ghidează…
•  Un alt exemplu de îndrumare artistică. La începutul acestui an am descoperit prin lecturi de dramaturgie piesa „Avalanșa” de Tuncer Cucenoglu. O piesă despre frică, despre omul  manipulat și dreptul fiecărui om la viață.  Am considerat că mesajul acesta e atât de oportun la acest ceas pandemic, că ne-am și hotărât să montăm piesa.  Această decizie a devenit și mai temeinică în luna februarie, la  declanșarea atacului armat din Ucraina. Frica de război s-a pogorât într-adevăr ca o avalanșă peste omenire. Această temă s-a impus de la sine pentru a fi preluată în scena teatrală. Imediat am purces la montarea piesei lui Cucenoglu „Avalanșa”, invitând valorosul regizor lituanian Lina Zaicauskas. Vom oferi spectatorului ceea ce actualitatea însăși relevă.
•  Frumoase angajamente!
•  Am adus în lumină doar câteva puzzle din  mozaicul activității Teatrului Național„ Vasile Alecsandri”. Cred că ar fi oportun să menționez că în luna mai vom sărbători omagierea a 65 de ani de la fondarea Naționalului de Bălți. Planificăm să organizăm un șir de evenimente dedicate acestei sărbători teatrale: editare de carte, calendare cu imagini, premieră din dramaturgia lui Vasile Alecsandri, film documentar despre actori, emisiuni TV, etc.  Cu alte cuvinte, mesajul nostru omagial îl vom disemina în diferite oferte interpretative. Și totuși… nu mă părăsește o  frământare de gând în preajma celor 65 de ani ai Naționalului: regizorul englez Peter Brook  zicea:  „Un teatru aleargă după bani, altul după glorie, altul după emoţie, altul după politică, altul după distracţie”. Ași vrea să răspund și eu, în calitate de director și actriță, după ce aleargă astăzi, la Bălți,  Teatrul Național „Vasile Alecsandri” cu cei 24 de bravi actori, din cei peste 40 care ar fi trebuit în normalitate să completeze organigrama unei instituții cu titlul de Național? Răspund: „ Alergă ca să supraviețuiască la Bălți (!) Arta Teatrală, cea care dă de gândit!”

Pentru confirmare              Ludmila Cerguță.