Radioul

Acolo

Voci nervoase, lume multă şi ureche desfătată de cântece. Acolo nu poţi să te mulţumeşti cu unul, la voia ta cântă şi Celine Dion şi Patricia Cas şi Parlamentarii cântă, doar că la ei cântecele nu au ritm, tu le zici că sunt bravo (eu mă refeream la Patricia Kaas), dar ei se prefac că nu te înţeleg şi nu te aud. Acolo se încearcă să se facă politică, unii în alţii aruncă bulgăre, nu sunt de zăpadă, dar din ceea ce aţi presupus, dragii mei. Acolo e un loc unde totul e posibil. Să vă zic un secret –  înainte să vină la mine Eva, am amestecat într-un mixer piersică, cireş cu sâmbure, mămăligă şi usturoi, la sfatul unuia de Acolo şi ce credeţi? Eva nu a mai venit în ospeţie. O fi de la faptul că sunt pe jumate maghiar, străbunicul de pe mamă, nu era de prin părţile acestea. Istoria, înainte de culcare, pe care ne-o povestea bunicul, e mai interesantă decât cântecele de Acolo. Cică mergea ţanţos, el, stră-stră-bunicul prin satele de la sudul Moldovei și văzu o fetişcană cu ochii verzi înfăşura o pernă pe laiţă. Iată Acolo nu se ştie de unde eu am apărut, dar bunicul ştie din povestit, nu de la vocea de Acolo. Apropo, perna de pe laiţă a servit la ceva, datorită pernei, ce a amortizat sunetele, am apărut eu, ei bine, străbunelul, bunelul, tata şi apoi eu, oricum cred că sângele nu mii curat ca şi al ei, iată de ce nu revine Eva. Sau o fi alt motiv? Și totuși, chiar din 230 de message lăsate în mesageria vocală, la 200 nu se poate de răspuns? Of Eva, tu nu ştii ce ai pierdut.

Să ştiţi că nu m-am lăsat de Acolo, doar de Eva m-am lăsat sau ea s-a lăsat de mine, ce mai contează, oricum eu sunt cel ce scrie istoria şi în această istorie, eu am alungat-o, deoarece nu i-a plăcut cum am gătit eu. Era un show culinar, iar Acolo mi s-au menţionat toate detaliile: cum se face, unde se pune… şi ce credeţi?, ori să asculţi Acolo, ce ţi se zice în difuzor, ori nu, degeaba, tot pelin cu frunzuliţe.

Eu credeam că Acolo, în rectangularul acela perfect, cu mii de cuie bătute în peretele deasupra uşii din bucătărie, sunt oameni serioşi, cel puţin aşa lăsa de înțeles sunetul vocii lor, dar… cum să spun?, să nu credeţi tot ce vă zic ei Acolo.

În copilărie, mereu mă fascina cum o cutie cu unghiuri de metal, ştie aşa de multe și cum toţi încăpeau Acolo, în radioul agăţat pe peretele bucătăriei. Noi nu îi ziceam radio, dar cu gurile pline de piure cu tifteluţe, la bunica, mereu aceeaşi rugăminte răsuna: „Raisa i-am porneşte Acolo, să vedem ce mai zice”. Bunica era ocupată să învârtă cu polonicul în ceaun (nu ştiam ce făcea, dar după atâta rotitură ieşeau cele mai gustoase supe), de aceea mă împuternicea pe mine (căci, conform regulei casei, noi, cei mici, nu aveam dreptul că pornit radioul sau televizorul, ca nu cumva să le defectăm) zicându-mi:

– Vitalie, i-am porneşte Acolo!