Victor Fală: „De-aș avea și eu o… Țară”

Acest joc de cuvinte îi aparține lui Cătălin Josan, care, trebuie să recunoaștem, a spus-o la locul și timpul potrivit. După care a interpretat, cum numai el poate de frumos, piesa după versurile eminesciene la un pian tatuat cu ilustrații în acrilice de un grup de copii refugiați din Ucraina alături de câțiva copii din Chișinău.

Evenimentul care a făcut prilejul acestui subiect s-a petrecut la 5 Octombrie, în Muzeul Național de Istorie a Moldovei.  Evenimentul caritabil s-a numit „Sing for Hope” și este un proiect mai mare, un proiect cultural călător, care vine tocmai de la New York iar, între timp, ajungând în zeci de orașe și țări. Ideea proiectului este aceea de a ajuta copiii care sunt atinși direct de conflicte: fie militare – în țara în care trăiesc, fie chiar și sociale (că tot mai des se pun și astfel de probleme), de cele mai multe ori fiind implicați copiii refugiați din alte țări; astfel sunt ajutați să depășească aceste etape prin artă. La început copiii pictează carcasa unui pian care li se pune la dispoziție, ca mai apoi acest pian să fie montat într-un spațiu public, la disponibilitatea oricărui doritor de a cânta pentru Speranța acestor copii (și a întregii omeniri) cărora conflictele pomenite le afectează, direct, viața.

În Republica Moldova proiectul a ajuns la inițiativa unui pictor german, Peter Momoshi și Victoriei Donu – interpretă și reprezentanta diasporei moldovenești în Cehia – și, la Chișinău, cu partea organizatorică a fost Iana Stanțieru, directoarea Galeriei „Europe’s Art”. După spusele organizatorilor, proiectul trebuia, inițial, să ajungă doar în Praga, însă Victoria Donu fiind de baștină din Republica Moldova și privind situația actuală a țării noastre vecine a hotărât că acest proiect trebuie să ajungă atât la Chișinău, cât și la București.

Această ediție chișinăuiană a evenimentului caritabil „Sing for Hope” s-a axat pe cântarea, propriu-zisă, a speranței refugiaților ucraineni, din motive cunoscute ale apropierii geografice războiului de pe teritoriului ucrainean. Respectiv și cromatica (inclusiv cea ideatică) pianului pictat a corespuns în parte simbolismului tematic al războiului din Ucraina. Spun „în parte” deoarece în linii generale elementele prezente în grafica de pe pian țin de niște probleme de nivel universal: războaiele armate, violența interetnică, epidemiile (în special cea care a bântuit lumea în ultimii ani), războiul informațional – propaganda; ar putea părea deplasată această largă deducție tematică din niște desene cu aparență copilărească, însă ele pot fi ușor deduse, fiind simbolic redate exact: o variantă grafică naivă a Statuii Libertății newyorkeze, ca ambasadoarea libertății din Statele Unite ale … Lumii, cât și ca simbol al baștinei proiectului „Sing for Hope”; ilustrații încrustate în „rame” asemănătoare moleculelor parazitare de prin manualele de biologie sau ilustrația microbilor și virușilor; alteori aceste „rame” par niște roți dințate – asemănare cu roțile mașinilor de război, sau scheme digitale – digitalizarea excesivă a societății și războiul digital sau informațional.

Realizarea acestei picturi pe carcasa pianului a avut loc cu o zi înainte de lansarea propriu-zisă a evenimentului caritabil, în Centrul Comunitar 151 din Chișinău, unde copiii refugiați ucraineni, împreună cu copiii din Chișinău, au realizat această pictură, au cântat și s-au simțit minunat, după cuvintele, pe care suntem deschiși să le credem, ale organizatorilor. În felul acesta proiectul și-a atins scopul, care este, ne spune Iana Stanțieru, ”de a ajuta copiii să treacă prin traumele și consecințele psihologice ale războiului  prin artă, deși urmele războiului, menționează tot ea, vor rămâne pe viață în mintea și sufletul copiilor nevinovați din Ucraina”.

Nota și conturul acestui eveniment caritabil au fost date de către excelența sa Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Shevchenko. După mulțumirile de rigoare tuturor celor care au făcut posibil evenimentul, Marko Shevchenko a exemplificat printr-o scurtă paralelă – dintre acest eveniment cu o expoziție a desenelor unor copii din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și a copiilor ucraineni din anul curent, 2022 (expoziție expusă în timp real pe gardul Muzeului Național de Istorie a Republicii Moldova – repetitivitatea istorică a tragediei poporului ucrainean. ”Între acele două perioade a desenelor, spunea Excelența Sa, există două diferențe: (1) 80 de ani și (2) simboluri diferite pe tehnica militară a cotropitorului, a avioanelor care bombardează și a militarilor care execută atrocitățile expuse în aceste desene.” Astea fiind spuse, domnia sa și-a exprimat uimirea privind puterea (ieșită din necesitate) a acestor copii de a depăși aceste traume:  ”eu nu știu cum un copil de acum 80 de ani sau din timpul de față poate să treacă prin asemenea traumă psihologică, eu nu știu cât timp trebuie să treacă pentru ca o asemenea durere să fie depășită, de aceea tind să mulțumesc tuturor care își aduc aportul, care ajută și sprijină acești copii, care le oferă asistență psihologică (prin artă) și îi ajută să revină la normalitatea”.

La acest eveniment au fost prezenți și trei poeți din Chișinău. De-a dreptul zguduitor a fost felul în care Dumitru Crudu și-a recitat poemele în cea de-a doua parte a evenimentului. În special primul poem, ”Gloanțe în Mariopol”, de un tragism covârșitor. A mai citit un poem, pe același subiect al războiului, numit ”Izium”.
Următoarele două poete, Maria Ivanov și Jazgul Orozov, au citit și ele câte două, trei poeme scrise pe tema și în timpul războiului din Ucraina. Maria Ivanov a citit poemele ”26.02.2022” și ”Anea”, în ambele deschizându-și sufletul pentru cei care ascultau, precum personajul din „Lovitura de grație” a scriitoarei belgiene Marguerite Yourcenar, care-și descoperi pieptul pentru ca fostul ei iubit să lipească gura armei de pielea albă. Dacă vom compara aceste două cazuri și sub forma ideologică, a protestului, nu vom greși nici un pic. 
Jazgul Orozov, printr-un farmec pe care doar ea-l reușește, deși a citit poeme la aceeași dureroasă temă, a presărat un soi de lumină a speranței, pliindu-se pe deplin numelui pe care-l purta evenimentul și a citit poemele „Și mă gândesc la cele câteva secunde” și un al doilea „Și pentru câteva minute vreau să cred că e Pace”.

Ultimele note ale acestei seri le-a dat cel cu care am început acest articol – Cătălin Josan.
Cătălin Josan i-a convins pe cei prezenți care-l cunoșteau că nu în zadar îi purtau admirația și dragostea pentru piesele pe care le cântă și cum o face. Și, totodată, i-a îndrăgostit în piesele lui pe cei care îl ascultau pentru prima oară – noroc peste ei că-l ascultau pe viu! Din cele cinci piese cântate, două s-au bucurat de o primire în special călduroasă: „De-aș avea” și „Departe undeva”. Toate interpretate acompaniindu-se la pianul care a strâns în acea seară scriitori, poeți, jurnaliști, fotografi, pictori, activiști sociali, politicieni și alte categorii ale societății într-un singur loc, la Muzeul Național de Istorie a Republicii Moldova.

Atât pianul cât și expoziția de artă caritabilă pot fi văzute în holul central al Muzeului. Iar cei care vor cumva să ajute acești copii refugiați din Ucraina, își pot achiziționa câte o pictură sau două din cele expuse (și nelipsite de tehnică și estetic). Banii vor fi donați familiilor refugiate cât și a câtorva familii care necesită acest ajutor din Republica Moldova.