Puterea bunătății

În perioada aceasta, când mulți se ascund sub niște măști zâmbitoare, perfect modelate, puterea nu mai constă, cred eu, în abilitatea de a ridica haltere, de a alerga fără oprire zeci de kilometri, de a traversa înot un ocean întreg, ci în a rămâne imun. Imun la reproșurile și criticile celorlalți.

Este ca o luptă cu săbii ascuțite, în care adversarii lovesc nepăsători, iar tu, eu, noi, cei care am fost criticați, ne protejăm cum putem. Ne ascundem după scut, îl ridicăm, astfel încât să nu fim răniți, dar obosim încetul cu încetul și ajungem să ne înclinăm, ca o floare de mac ce își pierde petalele când vântul bate.

Ne ridicăm un zid în jurul nostru, pe care îl considerăm solid în fața celorlalți și decidem să nu îl părăsim niciodată; dar trebuie! Alegem să nu ne coborâm la nivelul celor care jignesc, alegem în continuare să credem că există bunătate în sufletul oamenilor și, consider eu, bine facem!

Am putea deveni toți răi și nepăsători la suferințele altora, dar atunci când noi ne vom simți fără apărare, când vom vedea cu adevărat ce înseamnă durerea provocată de alții, cine ne va mai ajuta? Trebuie să deschidem larg ochii și să vedem că totul se întoarce, fie bun sau rău și depinde doar de noi dacă preferăm să fim fericiți, împăcați cu noi înșine sau, din contră, să devenim personajele negative din poveștile altora.

Adevărata putere nu o au cei care desconsideră o persoană, ci o au cei care știu să revină mereu mai puternici, după ce au fost înfrânți într-o luptă nedreaptă. Puterea sălășluiește în sufletele noastre, pregătită să prindă aripi și să se arate tuturor.

Până la urmă, un om fără compasiune, care nu iubește, care nu vede nici măcar o picătură de frumusețe în fiecare, mai este un om?

„Un om cu adevărat bun este cel care ar fi putut fi rău și nu a fost.” –Nicolae Iorga