INTERVIUL DE DUMINICĂ #11

Bună ziua, dragii mei, și bine ați venit la o nouă ediție a Interviului de Duminică.

V-ați gândit vreodată cât de mult îi ajutați pe ceilalți? Prin simplul fapt că le oferiți un zâmbet, prin cuvintele voastre spuse la momentul potrivit sau pur și simplu prin starea voastră de spirit atunci când sunteți veseli. Invitatul meu de astăzi este un om al oamenilor, care spune despre el că voluntariatul nu e doar o pasiune pentru el, ci un mod de viață. E adevărat, este la începutul drumului, însă entuziasmul și determinarea lui îl așează în top cei mai activi voluntari din comunitatea noastră. Îi mulțumesc pe acestă cale pentru că a acceptat invitația mea, iar noi ne vom regăsi duminica viitoare la o nouă ediție a Interviului de Dumnică.

Bună, George, și bine ai venit la Interiviul de Duminică. Deși ești unul din bobocii comunității noastre, după doar un semestru ai reușit să fii unul dintre cei mai activi voluntari ai Colegiului Sfântul Nicolae. Hai să începem prin a le spune celor care citesc acest interviu câteva lucruri despre tine.

Salut dragi cititori! Aș vrea să încep prin a-i mulțumi Teofanei pentru invitația de a lua parte la acest interviu. Fără să își dea seama, m-a ajutat să tai de pe listă o veche dorință: să ajung într-un ziar sau într-o revistă.

Despre mine nu sunt multe de spus, mă numesc Voaideș George-Ioan și sunt student în anul I al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași și membru al micii familii cu numele Colegiul Sfântul Nicolae. Originile îmi sunt din Toșorog, un sat din Județul Neamț, de unde m-am mutat la o vârstă foarte fragedă pentru a merge la școală. Pentru mine, acasă este locul unde nu văd linia orizontului, din cauza munților ce mă înconjoară.

Nu suport stereotipurile, ba chiar le urăsc atât de tare încât nu mă pot caracteriza nici pe mine, până nu o să ajung să mă cunosc cu adevărat.

Fiind student și voluntar există cu siguranță momente în care devine dificil să faci față stresului și anxietății. Cum gestionezi situația, astfel încât să rămâi în echilibru cu tine?

Respiră. Asta e cel mai important. Este extrem de ușor să te lași copleșit. Pentru mine, acest semestru a avut valoarea a câtorva ani din punct de vedere al dezvoltării. Împreună cu majoritatea colegilor de anul I, m-am mutat într-un oraș nou, plin cu oameni pe care nu îi cunosc ca să încep cursurile facultății. Din fericire, am găsit aici in Colegiu niște oameni deschiși cu un zâmbet cald care nu m-au lăsat la greu.

Pe când lucrurile păreau să se așeze, tatăl meu a plecat la cele veșnice pe neașteptate. Am fost distrus și după ce am terminat de făcut toate cele cuvenite în astfel de situații, am avut de ales dintre a mă întoarce în Iași sau a sta izolat un timp. Atunci am înțeles lucrarea lui Dumnezeu: deși am pierdut un membru al familiei, am câștigat o întreagă familie aici în Colegiul Sfântul Nicolae, care s-a bucurat, a plâns și a muncit împreună cu mine. Unde vreau să ajung cu asta? Nu uita că niciodată nu ești singur. Atunci când stresul și anxietatea par să preia controlul asupra ta, adu-ți aminte mai întâi de Dumnezeu, care te așteaptă cu brațele deschise și care, prin oameni, te ajută să te ridici de fiecare dată.

Ai vreun film sau carte preferată? Zi-mi, pe scurt, de ce ți-a plăcut.

Deși îmi plăcea mult să citesc în copilărie, acum am ajuns să fiu un cinefil. Filmul meu preferat este “Homarul”, pentru că prezintă o lume distopică. O lume imperfectă, în care nu există sfârșituri fericite și în care nedreptatea domnește. Deși știu că adevărul și dreptatea supremă se află doar la Dumnezeu, fiind imposibil de înțeles de către mințile umane, mereu am fost pus pe gânduri de ideea de inegalitate și nedreptate.

Probabil de aici a început pasiunea mea pentru voluntariat, pe care vreau ca, pe zi ce trece, să îl tratez din ce în ce mai mult ca pe un mod de viață, nu ca pe o activitate “extra”.

Ți-ai pus vreodată întrebarea dacă există Dumnezeu?

Rareori. Înainte de toate, am crescut “în sânul bisericii”, familia mea prețuind foarte mult credința. Pe lângă acest context, am refuzat dintotdeauna să cred că moartea este sfârșitul vieții. Nu aș putea trăi o zi cu ideea că viața se limitează la aceste zile pe care le irosim pe Pământ și că într-o zi o să mor și o să dispar pe vecie. Trebuie să fie ceva mai mare, trebuie să fim parte dintr-un tablou mai complex, din care noi vedem acum doar anumite nuanțe. Cu toate acestea, mereu m-am întrebat Ce sau Cine este Dumnezeu? Aceste întrebări m-au îndemnat să aleg drumul teologiei.

Care este sloganul după care te ghidezi în viață?

Nu am unul anume. Consider că viața este prea scurtă și diversă să o trăiești sub umbra unui singur slogan, atât timp cât dai dovadă de “coloană vertebrală”. Cu toate acestea, îmi face plăcere să aflu după ce se ghidează alți oameni în viață.

Dacă ar fi să ai, pentru o oră, posibilitatea de a îndeplini orice dorință, care ar fi aceea?

Am deja această posibilitate și nu mă îndoiesc de asta. Nu numai eu, cu toții o avem, dar ne lipsește un strop de iubire față de frații noștri. Cum ar fi dacă am pune dorințele celorlalți deasupra dorițelor personale? Fiecare ar avea grijă de cel de lângă el și nimeni nu ar mai duce lipsă de nimic.

Sunt ferm convins că putem îndeplini orice dorință sau nevoie, însă nu printr-o bătaie din palme magică, ci prin muncă și determinare.

Spune-ne o amintire din copilărie pe care o prețuiești mult.

Toată viața mea am iubit Crăciunul și l-am considerat cea mai frumoasă sărbătoare. Am avut un singur Crăciun petrecut în liniște împreună cu toată familia. Deși am apucat să fac multe lucruri la care nici nu visam, tot gandul la acea clipă alături de familie mă emoționează cel mai mult.

Este ceva ce ai vrea să le transmiți voluntarilor pe această cale?

Înainte de toate, tot respectul și recunoștința pentru efortul depus. Atunci când ajungeți la capătul puterilor, când vă aflați în impas și ați facut tot ceea ce era uman posibil, nu uitați că Dumnezeu își întinde mâna Sa și lucrează în completarea neputințelor noastre. Dumnezeu să vă răsplătească tot binele pe care îl faceți!