INTERVIUL DE DUMINICĂ #4

Bună ziua, dragii mei.

„Lumea este plină de oameni buni. Dacă nu găsești unul, fii unul.” Acestea sunt cuvintele cu care invitatul meu de azi, Stelian Scurtu, își continuă ascensiunea către Omul Frumos care vrea să devină. Este coordonatorul Comisiei Misionare și la câte face ar trebui un interviu în care să vorbim doar despre acitivitatea echipei lui.

Pe Stelian l-am cunoscut prin intermediul Teodorei, logodnica lui, care este sursa lui de echilibru. Cu câtă dragoste vorbește despre ea, veți citi în interviul de azi.

Dacă mă întrebați pe mine, Stelian este, înainte de toate, un OM. Unul de care nu doar comunitatea noastră are nevoie. V-aș spune mai multe despre el, dar simt ca ar fi de prisos. Vă las pe voi să trageți concluzii acestui interviu.

Până data viitoare, aveți grijă de voi și fiți buni si blânzi. Cu voi și cu cei din jurul vostru. Duminică liniștită în continuare!

Bună, Stelian. Mă bucur mult că ai acceptat invitația mea. Pentru inceput, hai să-l prezentăm voluntarilor noștri pe omul Stelian. Cine este el?

Cine este Stelian? O întrebare la care și eu caut răspuns de ceva timp. Aș putea spune că Stelian e un copil, un frate, un nepot, un voluntar, un student, un prieten, un viitor soț, coordonatorul Comisiei Misionare etc. Dar totuși, dacă toate aceste roluri ar dispărea, Stelian ar rămâne simplu: un om. Un om bun care dorește să-i ajute pe cei de lângă el, care vrea să fie prieten, să înțeleagă și să pună în valoare pe toată lumea, care de cele mai multe ori uită de el pentru a-și aminti de ceilalți și care poate renunța la multe, dar nu și la zâmbetul pe care îl aduce oamenilor din jurul lui.

Spune-mi trei lucruri sau activități care te fac să te simți fericit și relaxat.

Din păcate pentru mine, de cele mai multe ori fericirea nu vine la pachet cu relaxarea și viceversa. De aceea, voi vorbi mai mult despre fericire decât despre relaxare, căci în cazul meu fericirea este despre „a face”, iar relaxarea despre „a sta”.

Cel mai fericit sunt atunci când dăruiesc, și nu mă refer neapărat la ceva material. Fericirea mea reprezintă de fapt fericirea celor de lângă mine, iar dacă reușesc să ofer un sfat, o încurajare, o mână de ajutor, iar cei din jurul meu sunt fericiți, cu siguranță eu voi fi mult mai mult decât ei.

Deși de cele mai multe ori sunt unul dintre ei, copiii mă fac de fiecare dată fericit. Ador să fac activități cu ei și să-i fac să zâmbească, ei sunt pentru mine un izvor de fericire și, paradoxal, de energie.

Totuși, există și activități care mă relaxează, dar mă fac și fericit. Persoana care reușește de fiecare dată să-mi readucă zâmbetul pe buze, orice s-ar fi întâmplat, care mă ascultă, mă susține și-mi este permanent alături este viitoarea mea soție, Teodora. Fiecare minut alături de ea, fiecare plimbare sau activitate pe care o facem împreună, reprezintă pentru mine o sursă de relaxare și fericire.

Fiind student și voluntar există cu siguranță momente în care devine dificil să faci față stresului și anxietății. Cum reușești atunci să gestionezi situația și, implicit, stresul ca să rămâi în echilibru cu tine?

Să fii student nu e ușor, iar acest aspect îl poate confirma oricine a trecut, trece sau cel puțin a încercat să treacă prin băncile facultății, care apropo, cel puțin la Teologie, nu sunt deloc confortabile. Cu atât mai dificil este să fii în același timp și voluntar, iar coordonator și mai și.

Viața atunci când faci voluntariat se complică, devine mai stresantă, timpul liber este din ce în ce mai puțin, dar toate acestea te dezvoltă, te disciplinează și te pregătesc pentru a da piept în piept cu realitatea care se ascunde dincolo de partea academică.

Eu sunt o persoană care mă stresez foarte mult, vreau ca tot ceea ce fac să fie cât mai bine și, inevitabil, ajung de multe ori în momente în care vreau să renunț, să iau o pauză, să nu-mi mai pese de nimeni și de nimic. Ei bine, tocmai pentru acele momente mi-am achiziționat o pereche de căști JBL, care îmi sunt ca un prieten de nădejde, îmi cântă și mă încântă, iar partea cea mai faină este aceea că le pot face și să tacă dacă vreau. Totodată, discuțiile cu prietenii, plimbările cu Teodora, gustările de la miezul nopții (a se vedea burta) și membrii Comisiei Misionare (de care sunt foarte mândru) mă fac să o iau de la capăt cu munca.

Care a fost cea mai mare provocare în activitatea de voluntar și cum ai reușit să o depășești?

Provocări au fost multe și vor mai fi. De cele mai multe ori, provocarea cea mai mare este cea prin care treci în acel moment, căci pentru ea îți consumi energia și neuronii. De exemplu, ultima provocare cu care m-am confruntat a fost transportarea pe niște scări înguste până la etajul unu a unei bucăți mari de tablă, care cântărea aproximativ 450-500kg. Eram 8 băieți și abia reușeam să o clintim, ba mai mult, holul era mult prea îngust pentru a înainta și am rămas cu ea blocată. Din fericire, murdari și transpirați, am reușit să ajungem la destinație după vreo oră, iar familia pentru care ne-am sacrificat se va putea bucura de căldură, căci pe acea tablă le vom construi o sobă.

Care este sloganul, cuvintele după care te ghidezi în viața?

„Lumea e plină de oameni buni. Dacă nu găsești unul, fii tu unul”, care e în strânsă legătură cu „omul sfințește locul”. În momentul în care reușești să vezi bunătatea din fiecare om, chiar dacă ea stă bine ascunsă în umbra unor vicii sau defecte, atunci vei reuși să vezi chipul lui Dumnezeu din el și să-l tratezi ca atare. Fiecare om este bun în felul său, trebuie doar să descoperim acest lucru, să-l punem în valoare și cu siguranță el va deveni și mai bun.

Dacă ar fi să ai, pentru o oră, posibilitatea de a îndeplini orice dorință, care ar fi aceea?

Am fost tentat la început să spun că mi-aș dori bani, pentru a putea avea din ce supraviețui și tot timpul meu să-l aloc activităților filantropice, înființând un ONG. Chiar dacă, în sinea mea, îmi doresc în continuare acest lucru, totuși cred că sănătatea mea și a celor de lângă mine este mai importantă, iar mai mult decât atât, mi-aș dori mai multă credință... Când îi slujești lui Dumnezeu și îți pui toată încrederea în El, atunci nu ai doar o oră în care ți se pot îndeplini toate dorințele, ci o viață, ba mai mult decât atât, El va ști mult mai bine decât tine ce să-ți dăruiască și de ce ai nevoie. Dacă aș avea credință, probabil „toate celelalte se vor adăuga mie” și voi reuși să duc mai departe misiunea pe care am început-o, aceea de a fi mai bun și de a-i ajuta și pe cei de lângă mine să fie. Probabil în acel moment nu mi-aș mai dori bani, ci înțelepciune și sănătate, căci fără acestea banii nu au nicio valoare...