INTERVIUL DE DUMINICĂ #8

Bună ziua, dragi voluntari, și bine v-am găsit la cea de-a opta ediție a Interviului de Duminică. Înainte de toate, pentru că cei mai mulți ați început deja sesiunea, vă doresc mult, mult succes și numai note de zece la examene. Dacă ajungeți în punctul în care uitați tot ce ați învățat din cauza presiunii și a stresului, cum fac eu de obicei, vă recomand să închideți ochii, să respirați adânc și încet și să spuneți: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai născut Lumina lumii, luminează-mi întunericul.” E o rugăciune pe care am învățat-o de la o fostă colegă din seminar, tot într-o perioadă de stres intens, și de atunci o spun mereu și funcționează de fiecare dată.

Domnul mă va paște și nimic nu-mi va lipsi – sunt cuvintele după care se ghidează invitatul meu de azi. Este, poate, cel mai important contact cu sponsorii Comisiei Misionare, pentru că mereu reușește să facă rost de fonduri de unde nici nu te aștepți. Spune despre el că îi plac florile, natura și oamenii.

Dragilor, vi-l prezint pe Răzvan Melnic, membru al Comisiei Misionare și omul pentru care eleganța nu înseamnă a ieși în eviență, ci a intra în amintire.

Răzvan, bine ai venit la Interviul de Duminică și mulțumesc că ai acceptat invitația de a participa la acest interviu. Aș vrea să începem prin a le spune voluntarilor cine este Răzvan Melnic.

Bună ziua, Teofana, și bine te-am găsit la Interviul de Duminică.

Ei bine, numele meu este Razvan-Mihai Melnic, am 22 de ani și sunt din comuna Trusesti, județul Botoșani. Sunt singur la părinți și de la 7 ani am început să merg la biserică susținut de străbunica. Copilăria mi-am petrecut-o lângă mașina de cusut a străbunicii alături de prietenile ei – o gașcă de vreo 10 bunicuțe. De aici cred, mi-a pornit dragostea de mai târziu pentru vârstnici. De abia acum pot spune că, petrecând copilăria printre bătrânei, m-a pregătit pentru misiunea pe care mai tarziu mi-am asumat-o, aceea de a fi sprijin. După ce am absolvit cursurile Seminarului Teologic din Botoșani, m-am înscris la Facultatea de Teologie din Iași ca să-mi îndeplinesc visul din copilărie, acela de a fi preot.

Am constatat că a fi preot nu este un job sau o afacere ci este un mod de viață, un mod de exprimare a ceea ce ești tu cu adevărat. Pentru a mă putea exterioriza și a pune în practică ceea ce simțeam, aveam nevoie, pe lângă locașul de cult, de un loc, de un mediu propice care să mă ajute să mă dezvolt pe partea aceasta spirituală, iar Colegiul Sfântul Nicolae e locul perfect.

Pot spune despre mine că iubesc florile, natura și liniștea ei și, în deosebi, oamenii de care sunt înconjurat. Dacă florile îmi dau speranță și natura mă liniștește, apropiații și cei cărora le sunt de folos îmi confirmă că nu trăiesc fără scop. Poate sunt puțin cam egoist, dar zâmbetul rămas pe chipul omului pe care l-am ajutat mă împlinește spiritual.

Spune-mi patru lucruri sau activități care te fac să te simți fericit și relaxat.

 Pe lângă flori, natura și oamenii pe care îi fac fericiți, mă relaxează lecturarea romanelor rusești și petrecerea timpului alături de vârstnici.

Fiind student și voluntar există cu siguranță momente în care devine dificil să faci față stresului și anxietății. Cum reușești să gestionezi situațiile stresante și, în general stresul, ca să rămâi în echilibru cu tine?

Resușesc adeseori să îmi găsesc echilibrul în momentele dificile provocate de greutățile studenției și ale voluntariatului prin două lucruri: îmi aduc aminte de vorbele Mântuitorului, „da-ți-le voi să mănânce”, și de zâmbetul omului de la final.

Care a fost cea mai mare provocare în activitatea de voluntar și cum ai reușit să o depășești?

Cea mai mare provocare a fost să conștientizez că este mult mai important timpul câștigat prin ajutorarea celui necăjit decât timpul pierdut pentru micile mele plăceri, hobby-uri. Am reusit să depășesc această provocare transformând voluntariatul într-o pasiune.

Ai vreun film sau carte preferată? Zi-mi, pe scurt, de ce ți-a plăcut.

Nu pot spune că am o singură carte preferată, dar una dintre cele care m-au făcut să văd lumea cu alți ochi a fost „Se întorc morții acasă” de Constantin Ciomazga. Aici găsim exemplul cel mai fidel al dragostei și răbdării a unui om care merită o a doua șansă. V-o recomand din toată inima să o citiți.

De ce Colegiul Sfântul Nicolae? Ce te-a determinat și te determină să fii, în continuare, un voluntar activ?

 Pentru că ma simt un mic soldat al armatei lui Hristos. Pentru a intra pe front am nevoie de pregatire temeinică. Colegiul Sfântul Nicolae este, pentru mine, o rampă de lansare.

De ce ai ales comisia din care faci parte?

Fac parte din Comisia Misionară. Mă pregatesc, ca prin voia lui Dumnezeu, să ajung preot undeva la țară. Nu voi fi așteptat cu flori și covor roșu, și nici nu îmi doresc. Voi fi așteptat cu porți închise sau deschise și cu un mare strigăt de ajutor. Preoția înseamnă misiune, jertfă și multă muncă. În comisia misionară se regăsesc toate trei.

Ai avut momente în care ți-ai pus întrebarea dacă există sau nu Dumnezeu?

Am avut momente în care m-am întrebat cine este Dumnezeu și dacă chiar există. Dar de fiecare dată am primit o palmă de la El, însotiță de o mângâiere. Așa am înțeles că eu trebuie să aduc o mângâiere omului care a primit o palmă de la Dumnezeu. Că Dumnezeu lucrează prin oameni.

Care este sloganul, cuvintele după care te ghidezi în viață?

Am mai multe sloganuri care mă definesc, va voi prezenta doar trei.

Dacă ar fi să ai, pentru o oră, posibilitatea de a îndeplini orice dorință, care ar fi aceea?

Mi-aș dori ca, pentru o oră, să-i fac pe cei din jur să înțeleagă ce rol au în ajutorarea aproapelui.

Este ceva ce ți-ai dori să le transmiți colegilor tăi voluntari pe această cale?

Pentru voluntari aș avea o singură rugăminte: să-i ajute pe cei aflați în nevoi cu toată inima și cu toate puterile ca și cum s-ar ajuta pe ei înșiși. Să se pună în locul celor neajutorați și să dăruiască ceea ce ar vrea ei sa primeasca.

Mulți mă întreabă dacă să dăruiască bani cerșetorilor care îi abordează pe stradă. Mereu le raspund la fel: Uită-te în ochii lui și dă-ți seama că Hristos stă ascuns acolo și îți cere. Îi dai sau nu? Tu L-ai intreba pe Hristos: Doamne, la ce îți trebuie ție 1 leu când Tu le ai pe toate? De multe ori dimineața îmi pun 1 leu în buzunar când plec de acasă cu gândul că iar Hristos îmi va tăia calea stând în spatele unui cerșetor și dorind să îmi vadă bunătatea. Adevarat, de multe ori îi întreb dacă vor bani sau mâncare și tare mă bucur când aud că vor mâncare, dar când aud ca vor bani încerc să mă gândesc că poate chiar au nevoie de un ban. Și la frământarea aceasta mi-a răspuns Domnul acum o lună, cam așa, când, întâlnindu-l pe Alin în fața Catedralei, mi-a răspuns că vrea bani pentru achitarea chiriei.