PORTRETUL MEDEEI VĂZUT PRIN OCHII LUI APOLLONIUS DIN RODOS

Maria Enea

MEDEEA ÎN ”ARGONAUTICA”

      „Medeea”,  opera scrisă de Euripide este o versiune bine cunoscută a mitului, așadar, numele aduce în mințile noastre imaginea unei femei pasionale, emotive, crude și răzbunătoare. În mitologia greacă, acest personaj simbolic nu este cunoscut numai ca femeia ce și-ar fi omorât copiii (o variantă a mitului susținând că ea își omoară copiii din pur accident, iar alta cum că locuitorii cetății Corint îi omoară ca act de răzbunare). Apollonius alege ca în Argonautica să prezinte evenimentele ce cauzează comportamentul Medeei din tragedia lui Euripide, astfel cititorul vizualizează călătoria eroică ce duce treptat la dezumanizarea ei și o prezintă ca o dualitate găsită în orice femeie: inocentă și naivă, care iubește fără rețineri dar și temuta vrăjitoare fără de care misiunea eroilor se încheia cu certitudine în moarte.

       Originile ei ne spun multe depre talentele și capabilitatea ei de a aduce gloria Argonauților; era nepoata zeului Helios, nepoata lui Hecate și fiica lui Aietes. Portretul ei începe să fie conturat din momentul în care Eros o face să se îndrăgostescă de Iason, eveniment ce îi schimbă total cursul vieții. Orbită de puterile zeului iubirii, ea nu realizează că eroul nu îi împărtășește sentimentele ci vede afecțiunile ei ca o oportunitate de a duce la capăt călătoria pentru lâna de aur.  Medea este prezentată de la început ca o străină, o femeie ce nu se încadra în tiparul moral al societății grecești, fiind înaintea vremii ei,  decizând să nu ia în considerare clasicele roluri în relația bărbat-femeie. De la prima menționare este prezentată ca un factor vital, nu ca un personaj secundar (precum majoritatea femeilor în mitologia greacă), aceasta promițând ajutorul ei pentru devotamentul lui Iason.

        Simțea un sentiment ciudat de datorie atunci când venea vorba de soarta eroilor, lucru oferit de săgeata lui Eros, dar și de visul profetic pe care l-a avut în care îl ajuta pe Iason cu probele lui. Din debutul relației zeii erau de partea lor, astfel greutățile călătoriei au devenit triumfuri mitice.

        Viziunea lui Apollonius asupra Medeei este diferită de cea a lui Euripide prin intensitatea personajului, ea nefiind prezentată ca arhetipul „femme-fatale”, femeia ce aduce ruina bărbatului, dar, ca o fată speriată ce devine peste noapte parte din ceva ce nu poate înțelege și nici controla. Zeii o privesc ca o victimă colaterală, o fată privată de libertatea de a a iubi pe cine dorește, de a avea liber arbitru și de a-și face propriul destin, acest lucru având în timp consecințe tragice. Dezumanizarea ei ce duce la crimă , poate fi văzută ca o încercare dispertaă de a controla pentru prima oară cursul vieții și de a face singură dreptate.

        Prima crimă comisă de aceasta este momentul în care ea alege să-l urmeze pe Iason fără nicio reținere. Uciderea lui Absyrtus a fost necesară pentru evadarea din Colchida, sacrificiu justificat de ea prin iubire. În tragedia lui Euripide Medea este considerată o criminală patologică, această partea a ei fiind declanșată de dorința de răzbunare și de gelozie, dar în Argonautica asasinatul este strict pentru supraviețuire, neavând în minte niciun fel de vendetă.

       Apollonius putea cu ușurință să o caracterizeze pe Medea ca o femeie-demon, răzbunătoare ce s-a îndrăgostit de Iason, această iubire devenind treptat obsesie, și și-a omorât cu sânge rece fratele. Mitologia nu numai că admite această viziune, dar și o încurajează. El expune căsătoria ei cu Iason ca ceva alterat prin geneză și nu îi atribuie vina ei pentru ruină.

Bibliografie:

• „ Legendele și miturile Greciei antice”- Nikolai Kun
• „  Argonautica”- Apollonius din Rodos
• „ Mdeea”- Euripide