Portretul Soților Arnolfini și misterele sale

Portretul familiei Arnolfini 

Artele vizuale încânta atât ochii dar și mintea, deoarece pe lângă imaginile superbe pictorii adesea atribuie și semnificații ascunse operelor lor. Acesta este cazul renumitului portret al familiei Arnolfini realizat de Jan van Eyck, de origine olandeză cunoscut pentru jocul său de umbre și lumini și pentru culorile rafinate utilizate. 

Expus publicului la National Gallery în Londra, tabloul a stârnit multe controverse în istorie din cauza multiplelor interpretări. Realizat în stilul artistului flamand, pictura este extrem de detaliată, de tipul unei fotografii, deoarece se remarcă reflexia atent realizată a cuplului în oglinda din fundal și finețea elementelor de decor, ce arată starea financiară bună a personajelor. Prin consultarea documentelor vremii s-a constatat că soții Arnolfini au existat în realitate, fiind negustori de origine italiană, foarte înstăriți, ce s-au mutat în Bruges, Belgia unde se afla și van Eyck. Acest fapt explică materialele și nuanțele hainelor care erau foarte greu de obținut în acea perioadă, limitate doar unor categorii sociale precum și mobilierul scump. 

Ceea ce inițial pare un tablou ce imortalizează o pereche prin talentul renumitului autor, conține și multe elemente de simbolism mai puțin evidente. Opera de artă este semnată în mod atipic prin inscripția în latină  „Jan van Eyck a fost aici, 1434” ce sugerează că el este un observator al scenei considerată de către criticii de artă o cununie a tinerilor miri. Soțul este reprezentat mai înalt, iar chipul său este mai mare, semn al autorității masculine, conform mentalității vremii, iar ea întruchipează idealul frumuseții feminine. Gestul lui, mâna ridicată, certifică prezența pictorului, pe care parcă îl întâmpină și îl îndeamnă să fie martorul acelei comuniuni, sugerate de faptul că ei se țin de mână. Câinele marchează încrederea, devotamentul și loialitatea căsniciei, iar în candelabru se observă o lumânare, semn al prezenței divine ce veghează. Lumânarea mai poate simboliza și moartea soției, deoarece se presupune că aceasta era gravidă, din modul în care își ține rochia. Era un obicei ca mamele să fie pictate în ultimele luni de sarcină, din cauza incertitudinii referitoare la supraviețuirea după naștere. Astfel, indiferent de cauză erau imortalizate, cu scopul de a rămâne în inimile membrilor familei pentru sacrificiul lor. Așa că lumânarea din aceast tablou poate avea și o a doua semnificație, a morții soției în timpul nașterii și este probabil să fie adăugată la final, deoarece o astfel de operă dura luni de zile să fie terminată. Portocalele aduc prosperitate, abundență și subliniază încă o dată starea materială a cuplului, deoarece aceste fructe erau dificil de procurat, iar majoritatea populației nu știa ce gust au. Fereastra prin care intră lumina poate fi tot un simbol divin, dar are și conotația unui nou început, a iluminării, a renașterii, în acest caz prin căsătorie. 

În concluzie, maestrul van Eyck își demonstrează priceperea și tehnica inegalabilă în pictură, dar și inteligența prin conceperea unei compoziții plăcute estetic și totodată cu multe semnificații ce au stârnit interesul criticilor dintotdeauna.