Sonecika. Înmormântarea veselă. Minciunile femeilor – Ludmila Ulițkaia

Îmi plac personajele creionate de Ulițkaia. Caracterele și acțiunile lor. Pipăi oameni reali, sufletul rusesc cel milostiv și puternic, cel al femeilor.
Ulițkaia ne oferă istorii despre câteva femei care au în ele o îmbinare echilibrată de umor și dramatism. Ne lasă gustul realității, nu inventează, ci redă viața așa cum este ea. Îmi place vocea ei și ce reușește să transmită prin scrierile sale: femeia poate orice, dacă-și dorește! Femei care pot fi confidente, pline de dragoste, tainice, pregătite pentru orice încercare, retrase și modeste, cele care pot trece prin zece stări în 5 secunde, cele demne de iubire sau, deopotrivă, de dispreț.

Vocea contemporană a literaturii ruse. Ne-o oferă pe Sonecika, acel șoricel de bibliotecă, timid și tăcut, iubitor de lectură care după căsătorie însă se pierde în viața sa de familie cu Robert Viktorovici. Femeia supusă, cea comodă, care a oferit totul pentru fericirea soțului și a fiicei sale, fidelă până în pânzele albe.

Înmormântarea veselă. Alik, muribundul, cel menajat de toate femeile care îl înconjoară. Observatoarele morții lui lente, cele care crapă în fiere pentru a îi creea amintiri cât mai frumoase înainte de ziua nefericită.

Minciunile femeilor, o sumă din șase povestiri din viața Jenicikăi, care redau varii întâmplări ce cuprind minciuni spuse de femeile din viața ei. Cineva a mințit pentru admirație, cineva pentru că a vrut să nu se simtă singură în familie, pentru că era îndrăgostită, a dorit altă soartă, pentru a își păstra imaginea și pentru a nu dezamăgi, ori fiind rușinate de propria proveniență sau pentru a nu mai plânge, nodurile sunt mult mai bune!
Am apreciat traducerea reușită, am vizualizat totul – sufletul autentic, rusesc.

Ulițkaia este De Citit! Manieră bogată spiritual, a povestit simplitatea vieții și nu și-a pierdut stilul printre timpurile solicitante de inovații și răcnetele surde ale cititorilor veșnic nemulțumiți.

  – cândva fusese tare îndrăgostit de ea, pe urmă a iubit-o mult timp, pe urmă i-a fost ca o rudă, pe urmă i-a fost indiferentă, s-a comportat ca un străin, s-a obișnuit, mai târziu a descoperit că s-au unit unul cu celălalt și au format o structură indisolubilă în genul structurii cristalelor și acum, când ea dorea să moară, se împotrivea cu toată încăpățânarea de care era în stare, ca un catâr

Lecturi frumoase vă doresc!