Duel liric la Roma între poeții Ottilia Ardeleanu și Vidican Gheorghe

Duminică, 6 noiembrie 2022, a avut loc un eveniment literar, organizat de Cenaclul de la Roma, cu spijinul FUIS (Federazione Unitaria Italiana Scrittori) și Asociația Dacia Roma. Protagoniștii acestei întâlniri au fost poeții Ottilia Ardeleanu și Vidican Gheorghe.

Poeta Ottilia Ardeleanu s-a născut la 15 aprilie 1959, în comuna Mârșani, județul Dolj. Este absolventă a Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara. Membru a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, din 2019, scrie poezii, proză, recenzii și eseuri critice. Face traduceri în limba franceză din poezia românească. Prefațează volume de poezie, proză și antologii. A debutat în anul 2009, cu cartea „Culorile sufletului meu”. Urmează volumele: „Totul e să mergi până la capăt”, „Pe tibia-n jos”, „Niciodată nu spune unei zile că e ordinară”, „Poezie în mintea goală/Poesia en la ment buida”, (volum româno-catalan), „Când tac și tu mă asculți”, ” Timpul meu se măsoară în inimi pe care le ating/Mon temps est mesuré en coeurs aur je touche”, (volum român-francez), „Doze de plăcere”. A realizat un studiu literar „Teodor Dume, poetul care sfidează moartea” și o cronică în două volume „Reflecții poetice”.

răstignire

de ce văd în oameni un dumnezeu trist/ de ce aura lor îmi pare spinoasă/ de ce impresia că obrajii le sunt doar/ mărăcini/ înmuiați în sânge/ de ce cad cuvintele și/ se sparg în toate aceste mâhniri/ de ce merg aplecați către ce se îndreaptă/ privesc acest șir imens de oameni/ înlănțuiți/ de păcat/ îmbrăcați în frici de bumbac/ îi petrec cu privirea cum dispar în vârful golgotei/ în trupul lui Iisus/unul după altul”

(din volumul „m-am izolat în locul cel mai frumos din lume inima ta”, ed.EX PONTO, 2022)

Poetul Gheorghe Vidican s-a născut în 27 iulie 1953, în satul Petid, comuna Cociuba Mare, județul Bihor. În anul 1982 a absolvit Facultatea de Subingineri din Oradea, specializarea TCM. Termină cursurile Facultății de Inginerie Managerială a Universității din Oradea în anul 1993 și își finalizează studiile în anul 1995 cu un Master în Ingineria afacerilor, al Universității din Oradea. Debutează cu versuri în culegerea „Mlădițe bihorene”, îngrijită de poetul Al. Andrițoiu, în anul 1968. Debutează edorial cu volumul de versuri „Singurătatea candelabrului”, în 1994. Au urmat numeroase volume, printre care: „Utopia nisipului”, „Sărbători vulnerabile”, „Tratatul de liniște”, „Aspru sângele meu”, „Dimineața din pumni”, „Pivnița din horn”, „Urma lui Ulysses”, „Înflorirea frigului”, „Capriciile tăcerii” etc. I se acordă premiul de excelență pentru literatură, al Consiliului Local al municipiului Oradea pentru volumul „Stratul de liniște” în anul 2007, iar în 2010, Ministerul Culturii îi acordă diploma de excelență pentru creații literare remarcabile. Anul 2013 îi aduce o mare recunoștință: „Cetățean de onoare al comunei Cociuba-Mare”, comună din care face parte și satul Petid, unde s-a născut. Au urmat alte premii și alte publicații remarcabile.

CASA POEMELOR

îți citesc și îți scriu trupul cu degetele orbului/ scârțâitul literelor braille pe mirosul pielii tale fracturează/ lumina lunii/ o-împarte în tabere antagonice una șuierat de șarpe/ cealaltă mușcătură de măr/ pe umărul meu frigul umbră de vultur îmi hrănește poemul/ nesfârșitul oglinzii un altar al toamnei mele/ sâmburele mărului osândește însingurarea/ literele braille închid între degete o prăpastie cu arlechini/ îți crestează sângele/ nesfârșitul drum al poemului/ coasta lui adam un văzduh desenat pe o mușcătură de șarpe/ buzele tale șuierat tras de un funicular peste degetele/ orbului/ curg razele lunii fracturate în hibernarea liliecilor din peștera muierii/ mirosul pielii tale amestec de cer și pământ/ nu arunca cu pietre în călcâiul lui ahile oricum suntem/ vulnerabili când ne crește o piatră pe suflet/ trupul tău adoarme în ținutul de piatră al răsăritului/ continui cu buzele întredeschise să-ți răpesc sărutul/ peste pragul privirii ochiul se prelinge în lacrima celuilal/ îi citesc trupul cu degetele/ cine a izgonit foșnetul de rochii din buzele tale/ literele braille sunt un reqviem al tăcerii/ mă furișez în somnul lor/ nesfârșitul drum al poemului începe călătoria inițiatică a/ sângelui/ îi plimb șoaptele prin trupul tău/ zidesc pereți de poeme/ case de poeme/ degetele orbilor ne desenează sărutul pe un nou trup/ sângele tău ne îngroapă urmele/ trupul nostru ia forma casei de poeme/ ne înșirăm amintirile pe o funie cu miros de măr putred/ mă așez în dreptul sângelui nostru/ îmi aștept setea/ să adape degetele orbilor/ casa poemelor o hărmălaie de litere braille/ sângele nostru un interior de fântână/ înlăuntrul pereților setea noastră/ zidește poeme/ curgătoare prin degetele orbului/ ne scriem trupul cu blestemul poemului de-a deveni/ capodoperă a șoaptei/ ne citesc gândurile degetele orbului/ sunt poeme declamate în piețele publice/ le poartă trecătorii pe brațe/ casa poemelor funcționează cu vânzătoarea închisă în casa/ de bilete/ ne odihnim tăcerile în aplauzele trecătorilor/ sângele înțelept ca o cleopatră ne infășoară poemele în/ umbra lui/ degetele robilor născătoare de poeme devin piese de muzeu/ nesfârșitul drum al poemelor îmbracă timpul cu sângele/ nostru

(din volumul „Suburbiile fricii”, ed.LIMES, 2021)

A fost o seară poetică de înaltă ținută artistică și culturală. Istoria Literaturii Române se scrie și cu numele acestor mari poeți contemporani.

Categoria: Cultură, Literatură

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *