Uman sau robot?

Momentul dinaintea sfârșitului de an este unul al bilanțului. Se vor pune pe un cântar imaginar proiectele propuse la începutul anului ce se apropie de sfârșit și care au fost realizate, proiectele neterminate și eșecurile.
Se vor lua în considerare factorii de mediu, sociali, politici și, mai ales, cei personali. Unii dintre noi vor fi mulțumiți de rezultatele obținute, alții vor obține doar o ulterioară deziluzie. Se vor lua în considerare noi proiecte și fiecare în parte își va propune crearea unei lumi mai bune, măcar și doar aceea interioară.
Ne uităm pe bilanțurile altora și ne dăm seama că poate am făcut mai mul sau am fi voit să facem mai mult decât ceilalți, fără a fi convinși de capacitatea nelimitată a ființei umane.
În aceste ore, încercând să amân pentru cât mai mult posibil realizarea bilanțului anului ce se apropie de sfârșit, treceam cu vederea printre știrile din lumea largă. Una m-a atras în mod particular: mesajul de sarbători al Amecăi. Aceasta face parte din grupul deosebit de restrâns al celor mai avansați roboți umanoizi din lume.
Ameca este capabilă de a avea reacții ultrarealiste, poate să zâmbească, să se încrunte, să clipească, să-și încrețească nasul sau să facă cu ochiul. Discursul acestui obiect dotat de Inteligență Artificială a fost extrem de realist, realizare totală a robotului, fără a fi fost scris sau impus de către o ființă umană.
Software-ul pe care îl folosește Ameca dă naștere unor răspunsuri din milioane de input-uri diferite pentru a crea un răspuns similar celui uman.
Într-un interviu dat unui canal de televiziune britanic, Channel 4, s-a demonstrat a fi foarte bucuroasă de oportunitatea ce i s-a oferit pentru a pune în evidență cunoștințele și experiența căpătată, fiind convinsă de necesitatea de a avea aptitudini speciale pentru a duce la bun sfârșit această performanță.
A vorbit despre situația geopolitică și socială în care se află planeta noastră, despre moartea reginei Elisabeth și despre victoriile sportive ale Marii Britanii, s-a arătat îngrijorată cu privire la inegalitățile dintre săraci și bogați și despre schimbările climatice.
Când a fost întrebată dacă îi plac oamenii, s-a arătat foarte sigură pe ea răspunzând că ”Nu prea!”. Ameca a fost dezvoltată de Engineered Arts, o societate britanică cu sediul în Cornwall.
Întrebarea care se naște acum spontană este: cum va fi lumea noastră în viitorul apropiat?
Cum vor reacționa mașinile ce au la bază intelingența artificială și cât de diferite vor fi de noi, umanii? Diverse propuneri de integrare digitală a corpului uman apar din ce în ce mai evidente în discursurile politicienilor și ale filantropilor.
Cum va fi efectuată trecerea aceasta de la specia umană către o creație transhumanistă? Vor exista doar roboți sau ființele umane vor fi hibridate prin nanotehnologie avangardistă? Cei ce vor refuza transformarea vor fi îndepărtați din viitoarea lume ultratehnologică preconizată sau vor putea trăi în pace printre hibrizi și roboți?
Vom fi capabili să identificăm ființele lipsite de suflet de cele care își vor păstra sufletul, sau asemănarea dintre cele două specii va fi atât de izbitoare încât nu se vor putea deosebi una de cealaltă?

Da , progresul uman ne copleseste zi de zi . Poate Ameca ne va ajuta sa traim mai bine , cum sa fim mai sanatosi , mai fericiti ? Cum sa facem bani multi si sa muncim mai usor ? Poate ne va ajuta sa gasim calea catre un viitor luminos si frumos . Daca va fii asa , sa admiram si felicitam ideea. Dar eu ma intreb : stie Ameca vreo rugaciune? Stie Ameca ce vor face oamenii peste 50 de ani cand multe dintre rezervele planetei vor fii epuizate , si viata a 10 miliarde de oameni sub semnul intrebarii? Stie Ameca sa ne spuna ce va face omenirea daca continua incalzirea Planetei si in 50 de ani , 2 miliarde de oameni nu vor mai putez trai in locurile lor? Sant tare curioasa ce ne va invata Ameca si cei care au gandit-o?