Mistuit complet. Luna și doi bani jumate, W. Somerset Maugham

Unul din lucrurile care ne umplu viața este raportarea la artă. În fiecare dintre formele sale cuprinse în cele șapte categorii faimoase, arta ne încântă, ne dă răspunsuri sau ne pune întrebări. Are efectul unui medicament sau al unei vacanțe cuprinse în simpla admirare a unui tablou sau audiere a unei piese muzicale de o puternică intensitate emoțională.

Ceea ce este uimitor este că aceste piese care devin repede de sine stătătoare s-au născut în mintea unui om, care și-a transformat viața pentru a putea produce astfel de opere. Îl recunoaștem ca străin și ajungem să-l apreciem pentru efortul depus, chiar dacă, de obicei, în epoca sa a fost desconsiderat sau marginalizat.

Despre artiști există multe opinii și viziuni, de la cei care au produs pe bandă rulantă, la aceia care ani de zile gestează pentru a da naștere unei opere triumfătoare. În jurul acestora s-au născut multe mituri și s-au conturat mari personaje literare, transformând însăși chinul creației într-o altă piesă artistică. Una dintre acestea este Luna și doi bani jumate de W Somerset Maugham.

În acest volum autorul prezintă viața unui bancher englez, Charles Strickland, care într-o bună zi, pe nepusă masă, își părăsește slujba și nevasta și pleacă din țară. Pe urmele sale este trimis un prieten comun ca să-i dea de urmă și să-l cheme înapoi. Se bănuia că în spatele acelei escapade s-ar fi aflat o amantă.

Acel prieten, naratorul, îl găsește la Paris, trăind mizerabil și fiind îndrăgostit de un singur lucru: pictura. Deși a fost o pasiune descoperită târziu, Strickland se dedică artei trup și suflet, ignorând orice alt element legat de viața exterioară. Cheltuie toți banii pe pensule și culori, trăiește la limita subzistenței, iar zi și noapte pictează.

De aici înainte naratorul continuă povestea lui Strickland care nici nu se gândește să renunțe la acea activitate care i-a consumat viața și l-a transformat într-o epavă. Dar dincolo de prăbușirea fizică, rămâne fără îndoială talentul pe care unii îl văd cu ochiul liber, în vreme ce alții batjocoresc picturile abstracte ale acestuia. Abia peste o vreme tablourile sale ajung să fie apreciate și valorizate.

Conform autorului, personajul principal preia din experiența de viață a pictorului francez Paul Gaugain, care de asemenea și-a părăsit slujba și s-a dedicat artei, ajungând în cele din urmă să trăiască pe insula Tahiti. Cu toate acestea în opera lui Maugham, protagonistul reproduce acest drum într-un mod extrem, apoteotic, rupându-se complet de civilizație și fiind total devotat muncii sale.

Portretul lui Strickland fascinează prin complexitate și apoi prin concentrarea pe un singur punct. Dintr-un burghez banal se transformă într-un înamorat de artă și apoi într-un creator consumat de propria operă. Această metamorfoză îl face să lepede conveniențele sociale, să ignore laudele și hulele, disprețuind și respingând orice contact uman semnificativ.

Maugham aduce pe pagină imaginea exagerată a artistului romantic, chinuit de arta sa, jupuit de orice alt interes în afara eternizării acelor crâmpeie neînțelese ce i se găsesc în suflet. Chiar dacă la început e nesuferit și apoi de-a dreptul inuman, pentru el toate sunt acceptabile, doar arta sa având relevanță în mersul lumii.

Pe lângă el, naratorul îl urmează credincios reconstruindu-i pașii înspre apoteoza sa, ca un cronicar neobosit. Alături de el apare și portretul compătimitor al pictorului olandez Dirk Stroeve care servește ca o antiteză plină de compasiune pentru Strickland. Întâlnirea dintre cei doi va contrasta personalitățile lor și viziunea lor despre lume.

Cea mai importantă și interesantă întrebare pe care o lansează Maugham este la cât de mult poate fi dispus un om să renunțe pentru a crea. De-a lungul romanului autorul oferă în scurt alternative, la goana nebună după compoziție a lui Strickland. Creația are mai multe forme, nu toate terminându-se în maladia ascetică a creației.

Chiar dacă nu oferă un răspuns definitiv, ne deschide ușa pentru a vedea un stop cadru fascinant și sălbatic al unui artist ce nu a lăsat ca nimic să stea în calea scrijelirii visului său pe o pânză, chiar dacă nici el nu înțelegea prea bine ce îl împingea într-acolo. Până la urmă în fiecare operă de artă în care este așezat o picătură de suflet omenesc, rămâne o umbră de mister și neînțeles.

Romanul a fost ecranizat în anul 1959 cu Laurence Olivier în rolul principal

Volum apărut în colecția Top 10+ a editurii Polirom

sursa foto: https://unsplash.com/photos/FwF_fKj5tBo