Pata neștearsă a adevărului. Amintiri din epoca lui Bibi, Andrei Cornea

Unele romane câștigă o faimă care depășește calitatea literară a acestora. Prin ideile lor, în timp, devin parte a culturii populare, devenind referință pentru alte situații asemănătoare cu unele aspecte ale acestor opere. Când auzim rostite cuvinte precum orwellian, 1984, Big Brother, le recunoaștem chiar fără să fi citit faimosul roman distopic.

Ele rămân în dezbatere, provoacă răspunsuri și discuții, și fecundează o literatură secundară izvorâtă dintr-o lectură printre rânduri a acestor cărți. În mod specific, 1984, o carte cu final închis, a ajuns să aibă continuări, neoficiale, care preiau lumea lui Orwell și o reinterpretează pentru a obține un nou filon de conversație. În această categorie se încadrează Amintiri din epoca lui Bibi, scrisă de către filologul și autorul Andrei Cornea.

Cartea oferă un final deschis operei lui Orwell. În locul unui eșec cauzat de opresiunea sufocantă a poliției politice, se imaginează o revoluție chiar în acel an devenit legendar, 1984. Forma se aseamănă cu evenimentele desfășurate în blocul comunist în realitate în 1989. O revoluție euforică urmată de libertate fără bariere, sărăcie, nostalgie și o reașezare a vechilor cadre de partid în noua organizare.

Protagonistul este același Winston Smith, afumat de aburii alcoolului și dezamăgit de uitarea care s-a instalat endemic peste Marea Britanie. Soluția lui este publicarea unei cărți de memorii, Amintiri din 1984, în care el dorește să clarifice aspectele obscure ale regimului trecut.

Discuția sa cu un redactor al unei edituri importante îl dezamăgește. Încearcă să-l convingă că de fapt lucrurile nu au fost atât de rele și că ceea ce el scria ca fiind fapt de netăgăduit, a fost fixația sa asupra unor elemente. Mai mult decât atât, îi propune să transforme memoriile într-un roman și să-l publice sub un pseudonim dat uitării, al scriitorului britanic George Orwell!

Refuzul său îl face să intre într-o pânză de păianjen care se înfășoară în jurul său cuprinzându-l și trăgându-l tot mai aproape de domeniul nebuniei. O reîntâlnește pe Julia, fosta sa amantă, și e demolat de refuzul ei de a accepta versiunea evenimentelor pe care o propune el. În cele din urmă află că toată această tentativă de a-l convinge de o altă versiune a adevărului are un scop ascuns. Cartea sa ar periclita candidatura unui politician, nimeni altul decât Big Brother reîntors din exil.

Romanul fascinează prin ideile pe care le expune. Imaginea acestei Mari Britanii post-revoluționare ne trezește comparații cu experiența trăită de europenii eliberați de sub dictatura comunistă. În scurtă vreme, amintirile urâte sunt reprimate și ajunge să se nască o nouă narațiune rezumată în cuvintele era mai bine înainte.

Autorul se joacă cu ideea de adevăr, de relativitate și gradul în care este credibil bazat pe percepțiile noastre. Să fie adevărat că Winston a exagerat și a uitat unele lucruri? De asemenea uitarea, sedarea memoriei, joacă un rol important. Oamenii preferă să fugă de evenimentele dureroase și să le îngroape, chiar dacă peste decenii, confruntați cu fantoma dictaturii o îmbrățișează entuziaști.

O scenă face apel la pericolul dispariției fizice a trecutului. Julia este impacientată și mânioasă pe ea însăși pentru că la revoluție a ars orice însemn al acelor vremuri cumplite. Fotografii, eșarfe, carnet de partid etc toate au dispărut și în momentul în care era nevoie de o dovadă, aceea lipsea. De aceea e important și astăzi să păstrăm mărturii palpabile ale trecutului pentru a le preda generațiilor viitoare.

Probabil cel mai fascinant aspect este acela al creației. O răsturnare de situație pe care o las să fie descoperită adâncește și mai mult misterul legat de anul 1984. Cum se poate ca George Orwell să existe în lumea creată de el? A scris Winston Smith cartea, redescoperindu-l sau totul e o coincidență fabuloasă? Orice lucrare literară are în urma sa o moștenire care va fi interpretată de cei ce vin după actul creației.

Tonul cărții este unul apăsător. Dacă în cartea lui Orwell aceasta provine din supravegherea constantă a Partidului, aici e mai profund și mai dureros. Tentativele lui Smith de a-și motiva actul său de publicare, referindu-se la o misiune specială, nu au ecou. Oamenii preferă uitarea, sunt dezinteresați de lucrurile complexe, copleșiți de o cultură consumeristă.

Stilul poate fi înțeles ca fiind adaptat la banalitatea și superficialitatea societății. Unele scene sunt repetitive, iar conversațiile în general sunt obosite și se înfundă ușor. În unele aspecte, această viziune împrumută idei din cealaltă mare distopie a secolului XX, Minunata lume nouă, modelându-le după forma societății actuale.

Amintiri din epoca lui Bibi oferă o analiză rece, brutală a unei societăți ieșite din totalitarism, dar fără țintă. Uitarea nu ține loc de scop iar avutul și distracțiile nu pot hrăni spiritul. Finalul nu oferă loc de speranță, istoria fiind prinsă într-un cerc, în care cei de sus nu dispar niciodată. Ca un ultim detaliu însă, ni se lasă și o fărâmă de speranță. În barul unde Winston își petrecea zilele se găsea o pată de la portretul lui Big Brother, dat jos la revoluție. Oricât au încercat să o șteargă, ea rămânea acolo. S-ar putea ca asta să fie și soarta adevărului.

sursa foto: https://unsplash.com/photos/tc3qfxD9T6c