Eterna reîntoarcere a deznădejdii. Ascensiunea, Nikos Kazantzakis

Unele cărți au ocazia să renască doar la multă vreme de când au fost așezate pe hârtie de autorii lor. Iar venirea acestora este întotdeauna apreciată pentru că reprezintă o cărămidă vitală din construcția operei unei scriitor. Chiar și cărțile considerate ca fiind slabe sau cele care rămân sub formă de manuscris semnifică un pas înainte făcut de către autor.

Romanul Ascensiunea a fost terminat de către scriitorul Nikos Kazantkzakis în 1946 pe când se afla în Marea Britanie, la Cambridge. Reprezintă probabil una din primele încercări literare, același an marcând și publicarea cărții Zorba grecul, operă care l-a propulsat în atenția publicului. Dar acest roman englezesc a rămas uitat până recent, fiind publicat în Franța în ianuarie 2021 și având o lansare largă incluzând piața de carte din România.

Ascensiunea este un roman care stabilește tonul pentru vocea literară a lui Kazantzakis. Cei care l-au citit mai înainte vor simți aceeași forță de a crea imagini vivide și pline de forță, tensiunea și dramatismul personajelor sau abilitatea cu care smulge fărâme din istoria Greciei, modelându-le în fața ochilor cititorilor.

Kosmas este protagonistul cărții. Se întoarce pe insula Creta împreună cu Noemi, soția sa. Suntem la finele celui de-al Doilea Război Mondial și lumea încă sângerează, iar brutalitatea și carnagiul palpită în memoria fiecărui personaj. S-ar părea că nimeni nu a scăpat neatins de flama nebuniei militariste.

Întoarcerea acasă nu este ușoară, familia sa primindu-l cu răceală și stânjeneală. Cu puțin timp înainte survenise un alt deces, al tatălui său, patriarh al familiei, om crunt și aspru care i-a terorizat pe toți cei apropiați lui. Până și după moarte există o nesiguranță susținută de superstițiile străvechi ce-l plasează pe mort în jurul casei pentru încă patruzeci de zile.

Pentru Kosmas e greu din cauza reacomodării și a împăcării cu noul statut familial. Pentru Noemi problemele se nasc din răceala membrilor familiei cărora le este greu să se obișnuiască cu o noră non-grecoaică, dar și datorită amintirilor legate de familia ei pierită în Holocaust.

Aproape de jumătate, romanul își schimbă obiectivul și se mută de la relația dintre cei doi la un scop mai înalt. Kosmas vede cu ochiul liber urmările violenței dezlănțuite asupra sătenilor aflați în calea mașinii de război naziste și vrea să facă ceva. Înțelege că lumea se află pe buza prăpastiei și se simte responsabil, plecând la Londra pentru a-și striga oful. Această decizie va avea repercursiuni neașteptate asupra vieții sale.

Ascensiunea pare să cuprindă în cele două părți două ritmuri diferite. Primul, cel grecesc, este îmbibat de liric și de o atmosferă mitologică. Nu departe este palatul din Knossos și pe undeva prin apropiere labirintul lui Minos. Personajele, mai ales bătrânii care își găsesc tinerețea în zilele Războiului de Independență din 1821 se potrivesc în baladele despre haiduci și revoluționari de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Descrierile insulei sunt tulburătoare și maiestuoase surprinzând sălbăticia naturii.

Odată cu cea de-a doua parte, cea englezească, tonul se schimbă. Ajungem în prezentul anilor 1940, sunt înconjurați de oameni în costume elegante, plimbându-se pe străzile pietruite într-o atmosferă mohorâtă perpetuu. Aici totul este serios și încadrat de reguli clare. Propunerile lui Kosmas sunt luate în râs de intelectuali tocmai pentru că nu se potrivesc cu tonul frivol al vremii. Călătoria lui în orașele industriale ce se odihneau la umbra furnalelor negricioase reprezintă o rupere de ritm și o oglindă a suferinței umane privită din perspectiva mecanizării.

Kazantzakis pune în opoziție cele două realități a naturii și a traiului care se aliniază la perceptele acesteia și noua lume a fierului și betonului care nu lasă nici să-i stea în cale, nici măcar respectul pentru om. Și mai mult decât atât pare să-și continue drumul inevitabil spre autodistrugere prin prezența celei mai primejdioase arme, bomba atomică.

Firul roșu al narațiunii este cuprins în imaginea brutalității și a primitivismului. Acesta este prezent la început în imaginea tatălui care își tiraniza odraslele și ceilalți săteni și urcă în intensitate până la crimele de război din Creta și amintirile difuze ale Noemiei din lagărele de concentare. Iar acum în epoca așa-zis postbelică, în loc să se găsească loc pentru pace, se făceau noi planuri de război.

Rezoluția ar putea să pară astăzi puțin naivă, datorită simplității, dar reușește să surprindă tumultul celui care vede că întreaga lume o ia într-o direcție greșită și nu poate fi întoarsă din drum. În special ultima parte a cărții se metamorfozează dintr-o narațiune într-un monolog-manifest în care autorul își descrie mirările și speranțele.

Ascensiunea este un roman dens, cu mai multe straturi și mai multe nivele de prezentare. Este o carte forte în bibliografia lui Kazantzakis și oferă suficient atât pe partea epică, cât și în ceea ce privește analiza psihologică și socială. Este vărsarea tuturor dilemelor și dezamăgirilor pe foaia de hârtie, redescoperirea unei angoase milenare. Până când partea crudă din noi ne va face să trăim cu sabia deasupra capului?

sursa foto: https://unsplash.com/photos/FCPm98eM4QE