Scânteie în inima întunericului. Jurnal, Etty Hillesum

Cărțile care nu au sfârșit sau cărțile cărora le afli dinainte finalul produc un gust amar când le citești. Te pot încânta pe măsură ce dai la o parte pagină după pagină, dar știi că va veni momentul în care totul se va încheia abrupt. Binecuvântarea ficțiunii este că toată această dramă se desfășoară în parametrii imaginației.

În viața reală memoriile au același impact. Dacă citești jurnalul lui Stefan Zweig sau al Virginiei Woolf știi de ce însemnările se încheie la data înscrisă sumbru la finalul volumului. Și de data aceasta nu mai există niciun autor care să poată relua povestea după voința imaginației sale. Aceeași situație am întâmpinat-o când am citit jurnalul lui Etty Hillesum publicat la editura Humanitas în 2021.

Cea mai ușoară comparație care se ivește este între Etty Hillesum și Anne Frank. Operele lor neterminate sunt produsul minții a două fete evreice surprinse de furtuna irațională a distrugerii inaugurată de regimul nazist de la Berlin. Amândouă împărtășesc cetățenia olandeză, pasiunea pentru cultură și scris, trăind sub amenințarea unui sfârșit iminent și inevitabil.

Cu toate acestea Etty Hillesum are de două ori vârsta lui Anne Frank. Este mai matură și trăiește la firul ierbii ultimele zile de libertate cernită din Amsterdam. Are o viață interioară care se acordă cu tumultul unui adult ce se străduie să-și alcătuiască o viață într-o epocă a morții și urii.

Lectura este una facilă și tipică pentru cel care e obișnuit să citească jurnale. Aici omul e cel mai vulnerabil și mai deschis. Chiar dacă își imaginează că cineva îi va citi paginile notate de acesta, tot nu poate opri tumultul emoțiilor și gândurilor care se nasc în acele zile.

Pentru Etty cel mai arzător subiect personal este cel al relației sale cu Julius Spier, analist, ea fiindu-i secretară. Între cei doi se va forma o legătură înțeleasă din perspectiva dragostei. El o va influența și la nivel intelectual și spiritual îndreptând-o spre lecturi biblice sau ale lui Dostoievski sau Rilke.

Ajungi să empatizezi ușor cu încercările de îmbunătățire personală a lui Hillesum care sunt înscrise de-a lungul volumului. Pentru ea era o datorie a ființei umane să își depășească condiția limitată și să se dezvolte intelectual și emoțional. Tensiunea se naște în momentul în care idealul se ciocnește de realitate și asemeni lui Sisif, forțăm o piatră ce refuză să rămână pe vârful muntelui.

Idealurile ei, modelate în parte de viziunea biblică, sunt extrem de înalte. În epoca disprețului și crimei, ea își imagina că oamenii vor putea trece peste această prăpastie și vor putea răspunde răului prin dragoste. Era împotriva urii generalizate față de un popor și pleda pentru înțelegere și iertare.

E un moment bun să spun că stilul ei era unul bine închegat. Capacitatea de analiză personală și de organizare a ideilor produce paragrafe pline de înțelepciune care rămân relevante până în zilele noastre. Reușește în mod secundar să creeze tablouri vii ale Amsterdamului un loc frumos chiar și în vremea ocupației totalitare.

Există un punct de cotitură, un moment al acceptării care schimbă tonul cărții. Cenușiul se amplifică, marșul morții se aude în apropiere și speranța începe să pâlpâie. Chiar și în acele condiții grele Etty se străduie să rămână fidelă unui optimism visceral care-i permite să privească prin furtună spre frumusețea inerentă a creației.

Cea mai mare greșeală pe care o putem face este să o numim o altă Anne Frank. E o generalizare superficială care nu ia în considerare tocmai natura unică și vivace a lui Etty Hillesum. Jurnalele sale constituie un preludiu la o viață ce n-a fost să fie, o promisiune a unei minți ce ar fi putut sonda adâncimile existenței, dacă nu s-ar fi născut în epoca mașinilor și oamenilor ce se visau zei.

Etty a fost o scânteie ce a fost stinsă de aparatul criminal al regimului nazist. A murit în 1943 în lagărul de la Auschwitz fără a cunoaște încotro bătea vântul istoriei. A fost ucisă de un imperiu susținut prin propagandă și minciună, dar care dincolo de strălucirea de fațadă răsuna a gol. O simplă evreică din Amsterdam a avut în suflet un univers complex din care a păstrat fărâme pe paginile unui jurnal care și astăzi ne poate învăța cum să trăim frumos.

sursa foto: https://unsplash.com/photos/VID8rLzqRxs