Câteva idei asupra eseului ,,Pierdeți-vă timpul”

Eliade își începe eseul vorbind despre activitățile superficiale (pseudoactivitățile) cu care oamenii își consumă timpul liber. Acesta observă o înclinație spre ,,plăcere”, o dorință de umplere a timpului cu activități care oferă cât mai multă satisfacție, lipsite însă de o adevărată semnificație. Ele acționează ca un narcotic pentru persoanele a căror viață este lipsită de certitudini, oferă recompense înșelătoare, însă nu reușesc să se afirme ca o parte esențială dintr-o rutină — timpul petrecut pe astfel de activități poate fi foarte ușor influențat de evenimente exterioare. Comparația pseudoactivităților cu narcoticele capătă un nou înțeles în vremurile noastre, însă rămâne tot la fel de relevantă.

Asociația cu narcoticele implică, în mod evident, dependența. Pentru Eliade, dependența se referă la refuzul omului de a trăi o existență dominată de vacuitate. Atât timp cât există orice fel de activitate capabilă să umple vidul dintre muncă (responsabilități) și somn, puțin îi mai pasă omului dacă aceasta are sau nu o valoare practică. În zilele noastre, această problemă este tot mai preponderentă. Pseudoactivitățile capătă noi forme (social media, jocuri video, filme deocheate), proiectate să capteze atenția și să satisfacă utilizatorul prin recompense ușor de obținut, care rareori au valoare în exteriorul mediului virtual. Cei care nu se bucură de certitudinea unei pasiuni sau unei dorințe, unui scop sau obiectiv devin victimele pseudoactivităților, a gratificării imediate, pierderea timpului devenind o completare a rutinei zilnice, ci nu o expunere la ridicol și la sinceritatea lumii înconjurătoare.

Totuși, rigiditatea cu care oamenii își petrec timpul liber nu se limitează numai la activități superficiale, lipsite de însemnătate. Eliade susține că problema timpului, arhiprezentă în viața omului modern, reprezintă o piedică în calea liberei exprimări prin impunerea unei atenții exterioare sinelui. Întrucât a-ți pierde timpul cu adevărat presupune un preaplin, un abandon temporar al certitudinilor vieții, contorizarea timpului nu reprezintă decât o uniformizare banală, o desacralizare a momentelor speciale din viața omului. O persoană este capabilă să se înțeleagă pe sine, dar și pe cei din jur numai atunci când nu există reglementări de timp sau când trecerii timpului nu îi este acordată importanță. Din această cauză momentele cele mai mari de inspirație și creativitate se manifestă adesea în situații aparent inoportune, în care timpul nu este alocat gândirii dar aceasta reușește totuși să se manifesteze liber (spre exemplu fenomenul ,,shower thoughts”, sau idei suprinzător de profunde apărute în timpul dușurilor).

Deși am vorbit până acum de îngrădirea incomfortabilă a timpului liber în intervale bine definite, finalitatea unei activitați este la fel de firească și inevitabilă ca finalitatea vieții omenești. La fel cum omul își continuă traiul în ciuda morții iminente, întoarcerea la rutină nu trebuie să fie un impediment în calea pierderii timpului, sau un instigator care îndeamnă la decizii precare, săvârșite din frica unei oportunități pierdute. Să îți pierzi timpul cu adevărat presupune sinceritate în propriile fapte și vorbe dar și o deschidere față de sinceritatea altora.

Tudor Stoian - The real Slim Shady