Un review închis al Metamorfozei

Intitulat "închis" deoarece nu am putut participa la întâlnire și nu am putut împărtăși gândurile mele cu restul oamenilor, doar puțîn cu Tudorii care s-au oferit să mă mai lumineze în pauze sau online :)

Am auzit multe și puține despre cartea asta, și nici nu am idee de unde. Multe pentru că nu observasem până în punctul ăsta că deja știu premisa cărții, dar puține pentru că știam doar premisa, și comentarii vagi despre stilul "kafkaesque". Presupun că această povestire a ajuns la nivelul ăla de popularitate unde oamenii doar pun pe internet o poză cu un gândac într-un pat și toată lumea se prinde de ce e vorba.

Am avut de la început așteptări mari de la această carte. Dacă încă se mai vorbește de opera asta de mai mult de 100 de ani de când a fost publicată, trebuie să aibă ceva special. Începutul mi s-a părut solid, personaje plauzibile, o dinamică tristă (dacă nu, cel puțin monotonă) dar foarte ușor de imaginat într-o familie. Când am văzut în ce detaliu a fost prezentată metamorfoza în sine a lui Gregor (adică: în niciun detaliu), speram din tot sufletul să nu fie clișeul ăla de "și apoi m-am trezit". Dar dacă tot vorbesc de transformarea în sine, pot afirmă că nu m-a lăsat cu un gust complet amar în gură, din fericire. Găsirea echilibrului, lipsa din ce în ce mai acută/vizibilă a foamei și a somnului, dar în special degradarea vocală suferită de Gregor sunt adiții binevenite, cam mici, dar binevenite. Singurele 2 tipuri de transformări expuse în media sunt ori instanțe, fără consecințe, de obicei în afara cadrului sau cu o așa viteză încât tranziția este una prea fluidă pentru a fi observată, sau descrisă în detalii "chinuitoare" (mm yummy ce îmi plac cuvintele în română ["excruciating detail", la propriu și la figurat]), oasele și carnea mutându-se în forma nouă, făcând o victimă din cel transformat pe timpul procesului. Personal, dintre ăstea două cred că mai mult mă atrage al doilea tip, cred că e un instinct ca omul să fie "interesat" de orori în general (acea "curiozitate morbidă"). Metamorfoza din "Metamorfoza" este undeva la mijloc, nu îmi place că nu este clarificat cum Gregor ajunge gândac, dar îmi place cum procesul de transformare în gândac nu este terminat la începutul cărții, dând cititorului (și, spre oroarea lor, părinților și șefului lui Gregor) un amalgam de ființă.

Ce m-a frustrat cel mai mult în firul narativ a fost atitudinea părinților față de Gregor. La început, ei (mai mult tatăl) sunt cei care îl exilează în camera, refuză să interacționeze cu el (mai mult mama), dar măcar mai există și o persoană decentă în familia asta, sora lui Gregor (sau cel puțin așa pare, dar veți vedea). Să zicem că justificarea pentru cum se comportă este în primul rând absurditatea situației, alături de șocul inițial prin care trebuie să fi trecut cu toții când au văzut un gândac de mărimea unui om care a luat locul membrului de familie care punea pâinea pe masă. Dar nu mi se pare o justificare bună. Membru al familiei totuși, el vă susținea pe voi mai ales pe tatăl care stătea toată ziua pe scaun (și la asta voi reveni). Și punctul culminant al frustrărilor mele a sosit cu multe pagini mai încolo, chiar cu puțin înainte de moartea lui Gregor. Tatăl lui a zis: "If he could just understand us". Deci fierbeam de nervi: TU TÂMPITULE, CARE TE TREZEȘTI ACUM, LENEȘUL VIEȚII, CARE PÂNĂ CÂND FIUL TĂU NU ÎȚi MAI ADUCEA BANI ÎN FAMILIA TA AI STAT PE SCAUN, TU CARE AI MAI ȘI ÎNFIPT MĂRUL ÎN SPATELE LUI GREGOR, CEEA CE INDIRECT A DUS LA MOARTEA LUI... DECI nahhhhh... Nici nu o să mai menționez despre cum era descrisă îmbrăcămintea tatălui lui Gregor, atitudinea fetei, faptul că femeia de serviciu era mai tolerantă decât propria familie. După sesiunea culturală despre Metamorfoza lui Kafka am stat puțin să vorbesc cu Tudor Macri și Tudor Stoian și am mai înțeles unele perspective. Despre efectul fluture și cum a schimbat oamenii în bine, dar și despre perspectiva narativă ce lasă finalul interpretabil într-o anumită măsură.

În concluzie, mi se pare genul de carte pe care o citești odată în "tinerețe", apoi peste câțiva ani o recitești și poți observa un mesaj complet nou. Mai vreau să citesc cărți de Kafka, sau inspirate de Kafka (precum "Kafka pe malul mării", pe care am cumpărat-o fizic acum mai mult de 4 ani și care acum e dispărută în neant). Scrisul a fost mai lejer decât mă așteptam, nu foarte scorțos, însă, din câte am auzit, restul sunt mai grele. Și sper că următoarele cărți pe care le vom analiza vor fi mai "casual" :) ; dar, oricum va fi, tot de-abia aștept următoarea discuție pe marginea unei cărți la Nouă Agora 2.0.