Două metamorfoze

„Metamorfoza” de Franz Kafka este o nuvelă pe care mi-aș fi dorit s-o iubesc așa cum o iubesc alții. Ce vreau să spun este că această operă nu îmi oferă o amintire „veșnică” (everlasting), dar poate că am eu standarde prea mari, idk.

Chiar înainte să o citesc, îmi amintesc că Tudor Stoian mi-a „ștampilat” ideea că povestea aceasta nu este „plină de evenimente” (eventful), lucru adevărat, dar care cred că mi-a influențat opinia. Viteza cu care firul narativ se mișcă este, totuși, mai rapidă decât m-am așteptat, astfel că nu am simțit că autorul se lungește prea mult în vreunul din stadiile povestirii. Premisa de la care pornește nuvela este una suficient de interesantă încât să țină cititorul treaz pe tot parcursul creației, aceasta reprezentând și principalul motiv pentru care m-am simțit „obligat” (compelled) să o termin, fiind curios să aflu soarta lui Gregor. Cred că acest atașament al autorului de personajul principal este un aspect important (din câte am înțeles de la alții), în majoritatea operelor lui Kafka, acesta preferând să povestească întâmplări apropiate de cele trăite în realitate.

Un lucru pe care l-am observat doar în momentul recitirii - întrucât scrierile unor critici m-au „indus în eroare” (mislead) cum că singura menționare a faptului că Gregor e gândac se face doar în prima frază, când autorul spune că personajul principal „se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare” - este faptul că începutul cărții oferă în detaliu structura corporală a gândacului. Acest lucru este important întrucât invalidează teoria că Gregor Samsa nu era de fapt metamorfozat în gândac, ci ar fi putut fi victima unei boli grave. Acum îmi dau seama că această teorie este parțial falsă, deoarece pentru a fi valida e necesar să ignorăm cea mai importantă frază - adică prima. Această ipoteză este, în mod clar, o „întindere” (stretch), dar care nu este total falsă.

Astfel, mi-a rămas o singură teorie asupra mesajului operei și anume cea pe care am extras-o singur în momentul în care am terminat cartea. Cred cu desăvârșire că titlul operei se referă atât la metamorfoza lui Gregor cât și la metamorfoza familiei Samsa. Cea de-a doua este cauzată de prima, dar asta nu înseamnă că este mai puțin importantă. Cei din familia lui Gregor, fiind surprinși de un impas financiar și emoțional în momentul în care fiul, „susținătorul familiei” (the breadwinner), este incapabil să se prezinte afară din camera sa, darămite să mai lucreze, încep o schimbare spre bine care le aduce independență, siguranță financiară și o apropiere unul față de celălalt, pe care mă îndoiesc că o aveau înainte. Sacrificiul involuntar al lui Gregor oferă o oportunitate membrilor familiei de a-și îmbunătăți viețile; cu toate acestea, spre finalul operei, aceștia îl abandonează, simțind că nu mai au nevoie de el, nici ca „susținător al familiei”/ breadwinner, nici ca motivator al schimbării (caci cei din familie au finalizat metamorfoza). Gregor este prezentat ca fiind oglinda altruismului întrucât consideră că mai întâi trebuie să se gândească la familia și la munca lui, si doar mai apoi să-și facă timp să mediteze cum să anuleze metamorfoza pe care a suferit-o. Această atitudine mi se pare un pic „necinstită” (dishonest) întrucât egoismul psihologic este dovedit a fi incontestabil.

Finalul este unul fericit, moartea lui Gregor fiind eclipsată de speranța nouă pe care familia Samsa o simte, și de libertatea pe care a câștigat-o. Astfel, „fata se ridică prima de pe bancă și-și întinse trupul tânăr”, acum cei trei putând să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți, căci au trecut peste obstacolul pierderii unui membru al familiei.

Îmi dau seama că sunt multe de discutat despre opera lui Kafka, mai multe decât îmi permit sa scriu în acest articol. Ca să concluzionez, apreciez că, chiar dacă nu-i voi „cânta laude” (sing it praises), de fiecare dată când voi avea oportunitatea să vorbesc despre „Metamorfoza”, voi avea ceva de zis.