Metamorfoza – Analiză critică și himerele cititorului

De la mai bine de 100 de ani de la prima sa publicare, ,,Metamorfoza” lui Franz Kafka continuă să cucerească inimile cititorilor de pretutindeni. Celebrul stil sobru kafkian dă naștere unei opere modeste în aparență, care ascunde însă un mister veritabil. Prin interzicerea imaginilor cu Gregor Samsa pe coperta primei ediții: ,,Insecta nu trebuie desenată. Nici măcar să nu se vadă de la distanță” Kafka adâncește ambiguitatea condiției eroului. Dezvăluirea portretului insectei prezintă riscul îndepărtării cititorului de semnificația sa metaforică, Kafka dorind să se descotorosească de o astfel de iconografie. În aceeași manieră, interpretarea operei kafkiene ca o simplă punere în scenă a dramelor personale limitează perspectiva cititorului. Caracterul autobiografic al scrierii este incontestabil, însă nu reprezintă întreg adevărul. Semnificația metamorfozei tinde spre universal, valabilitatea neîngrădită de timp sau spațiu, captând atenția celor care se regăsesc în conținutul poveștii și dând frâu liber interpretării.

Universul ficțional propus de ,,Metamorfoza” scoate la iveală tarele unei societăți excesiv de materialiste. Deși este victimă în propria poveste, protagonistul este exponentul principal al acestei mentalități. Viața lui Gregor Samsa este dominată de stagnare și nefericire. Dedicarea completă a tânărului față de bunăstarea familiei îl expune condițiilor deplorabile ale meseriei de comis-voiajor, poziție din care poate demisiona numai după achitarea datoriei părinților. Sacrificiul său, deși bazat pe intenții pure, dă naștere unor complicații resimțite pe tot parcursul firului narativ. Trezindu-se ,,după o noapte cu vise agitate”, Gregor Samsa se găsește metamorfozat într-o ,,gânganie monstruoasă”, o primă consecință palpabilă a stilului său de viață. Îngrijorările lui Gregor persistă chiar și după transformare: ,,Când schimbul de replici din camera vecină ajungea la tema necesității de a câștiga bani, Gregor pleca de lângă ușă și se așeza pe canapeaua de piele căutând în răcoarea ei să-și aline rușinea și mai ales tristețea care-i străbăteau întreaga ființă”.

Pentru cititor, atitudinea familiei Samsa este de-a dreptul exasperantă. Soții Samsa au reacții diametral opuse la transformarea fiului lor: agresiv, tatăl îl gonește pe Gregor înapoi în cameră în timp ce mama se prăbușește în plânsete și chiar fuge de propriul fiu, țipând după ajutor. Sora protagonistului, Grete, este singura care se îngrijește de gândac, singura care poate să-i suporte înfățișarea, însă motivele ei sunt aidoma ambițiilor fratelui: un sacrificiu din obligație nu din dorință. Cu toate că niciunul dintre ei nu uită adevărata identitate a gândacului (tatăl are mustrări de conștiință în urma unei bătăi crunte, mama nu vrea să renunțe la obiectele care îl leagă pe gândacul Gregor de umanitate, iar Grete exclamă amenințător „Oh, Gregor!”, primele cuvinte care îi sunt adresate direct de la metamorfoza sa), momentul în care protagonistul devine o piedică în câștigarea banilor este momentul în care înlăturarea sa devine inevitabilă. Dominată de materialism, lumea lui Kafka este condusă de motivul banului, capabil să schimbe destine și să dezbine familii. În „America”, prima încercare a lui Kafka de a scrie un roman, protagonistul Karl Rossman este alungat de propriul unchi în urma unei mici abateri de la un program riguros, creat pentru a-i asigura o viață bănoasă, lipsită de griji. În „Castelul”, menirea lui K. este respinsă de funcționarii înalți ai orașului, fiind forțat să ocupe o poziție josnică pentru a se afirma în societate. În ochii familiei Samsa, un Gregor care nu îi mai întreține financiar nu este mai mult decât un dăunător.

Pentru cei care cunosc simptomatica, condiția lui Gregor nu diferă mult de o depresie comună, o experiență tot mai răspândită în ziua de azi: dificultăți în locomoție și comunicare, schimbarea gusturilor, indolență și o apatie generală determină degradarea treptată a eroului și abandonul oricărei valori omenești rămase. Incongruența dintre condiția fizică și ambițiile acestuia reprezintă un impediment, însă ceea ce aseamănă depresia cu metamorfoza este lipsa totală de comunicare. O voce animalică, neinteligibilă îl separă permanent de propria familie și pune sub semnul întrebării identitatea sa ca Gregor Samsa. Puținul sprijin moral oferit de soră, alături de reticența mamei de a renunța la amintirea fiului ei îl mențin pe linia de plutire, însă reacțiile violente a celor din jur vorbesc de la sine. Soarta lui Gregor Samsa este pecetluită încă din incipit.

Deși narațiunea este realizată la persoana a treia, naratorul nu se aliniază la standardele obiectivității. Cunoștințele acestuia, și prin urmare ale cititorului, sunt limitate la gândurile și experiențele lui Gregor, oferind iluzia subiectivității. Eroul lui Kafka este întotdeauna unic, individual – existența lui este singura certitudine a cititorului. Personajele secundare nu sunt autonome în afara întâlnirilor cu acesta iar orice eveniment exterior, de regulă comunicat printr-o persoană terță, există pentru a influența călătoria protagonistului. Deși moartea eroului ar trebui să semnaleze sfârșitul firului narativ (de exemplu execuția lui Josef K. în ultimul capitol din ,,Procesul”), Kafka alege să se îndepărteze de rigorile autoimpuse și să continue povestirea prin intermediul familiei Samsa, o alegere atât de necaracteristică încât cititorul poate doar să contemple asupra validității deznodământului.

În scopul rezolvării dilemei menționate mai sus, am să prezint propria interpretare a ultimelor evenimente din ,,Metamorfoza”. Mesajul acestor pagini este pe cât de tragic pe atât de evident: moartea lui Gregor este un moment de bucurie pentru familia Samsa. După multe luni angoasate, Grete și soții Samsa se bucură de o ieșire în oraș, alintându-se unul pe altul și cântărindu-și posibilitățile. Chiriașii problematici sunt dați afară, servitoarea răutăcioasă este concediată și cele trei slujbe luate din nevoie se dovedesc a fi avantajoase, chiar promițătoare. În mod paradoxal, metamorfoza are un efect benefic asupra familiei. Prin anticiparea reacției acestora la moartea sa, ultimele gânduri ale protagonistului („Se gândea cu afecțiune și duioșie la cei din familie. Știa și el că trebuie să dispară”) propun o teorie interesantă: schimbarea perspectivei narative din final nu este decât un artificiu literar prin intermediul căruia sunt prezentate speranțele iluzorii ale unui Gregor muribund. „Totul o să fie mai bine fără mine” este o mentalitate des întâlnită la persoanele suferinde, a căror problemă este neînțeleasă, nerecunoscută. Schimbarea este o povară pentru cei din jur. Sinele se dovedește cel mai crâncen inamic în lipsa unui sprijin exterior și refuzul (sau excluderea) poate reprezenta o confirmare a gândurilor necurate, nutrite de o minte bolnavă. Consecințele pot fi fatale. Pierzându-și până și ultimul aliat, pe Grete, Gregor poate doar să își imagineze viitorul luminos al semenilor săi în timp ce își dă ultima suflare.

1912 este un an tumultuos pentru Franz Kafka. Exasperarea sa atinge puncte critice atunci când este obligat să se ocupe de interesele materiale ale cumnatului său: gânduri de sinucidere. Între 17 noiembrie și 7 decembrie al aceluiași an scrie ,,Metamorfoza”. În 1914 notează în jurnal: ,,O mare aversiune față de Metamorfoza. Finalul ilizibil”. În ciuda aparentei animozități pe care o dezvoltă față de nuvelă, nu o menționează pe lista manuscriselor pe care le-a dorit distruse. Kafka spune despre opera sa: ,,Am receptat cu putere… ce e negativ în epoca noastră, ce mi-e foarte aproape și n-am dreptul să combat, ci doar să reprezint”. Combaterea este o responsabilitate ce cade pe umerii cititorului. Oferind formă gândacului, confruntându-se cu absurditatea suferințelor lui Gregor Samsa, acesta participă la o bătălie al cărei scop privește nu doar individul, ci o societate întreagă.