Cringe culture și șalvari

Site-urile și aplicațiile de social media sunt pline de trenduri. O postare ajunge virală, o idee prinde atât de tare încât dă naștere unui val de utilizatori dornici să o repete, să vadă cât mai multe TikTok-uri sau meme-uri similare. Aceste trenduri au totuși o viață scurtă, căci atenția maselor nu poate rămâne îndreptată în aceeași direcție pentru prea mult timp. Ceea ce este popular azi nu va mai reprezenta ceva de interes peste câteva zile, cedându-și poziția unui alt trend, care, la rândul lui, va muri cât de curând.

Este clar că printre numeroasele trenduri ce au populat internetul au existat câteva care au ieșit în evidență, care poate mai au o oarecare relevanță și astăzi, dar și unele cu o caracteristică aparte: sintetizează perfect ideea centrală a unui eseu de Mircea Eliade. Aș vrea să pun accentul pe cuvântul sintetizează, în principal pentru că nu vreau să las de înțeles că niște postări făcute în grabă de adolescenți sunt cumva la fel de profunde precum scrierile unuia dintre cei mai mari autori români. Totuși, în ciuda diferenței de nivel, asemănarea dintre câteva scrieri din ”Oceanografie” și anumite trenduri de azi este incontestabilă.

Deschizând volumul, ”Invitație la ridicol” este un eseu ce reușește să încurajeze cititorul să îmbrățișeze sinceritatea, Eliade afirmând revoltat că ”Ridicolul e o formulă lansată de oameni contra sincerității”. Astfel, el susține asumarea unei vieți ghidate cât mai puțin de normele și superstițiile societății, cu trăiri puternice și autentice, dar și prezintă ridicolul ca o forță creatoare în artă, generatoare a unei opere vii. Ideea de a trece prin viață fără frica opiniilor celorlalți nu se regăsește totuși doar în cartea lui Eliade. Sunt sigură că majoritatea celor ce folosesc cel puțin o aplicație de social media au auzit de ”cringe but free”, o sintagmă ce exprimă același mesaj ca eseul menționat. Vi s-a spus vreodată că o carte sau un serial care v-au emoționat sunt pur și simplu proaste, lipsite de profunzime, pentru neinițiați, etc. ? V-a fost vreodată frică să afirmați că aveți o anumită pasiune sau că vă petreceți timpul liber într-un anumit mod? Probabil că da, pentru că nici măcar preferințele în aceste domenii nu sunt ferite de bombardamentul continuu al opiniilor agresive ale străinilor, exprimate mai ales prin intermediul internetului. Propoziția ”cringe but free” a apărut întocmai pentru a combate astfel de situații și, ca ”Invitație la ridicol”, le reamintește tuturor să fie autentici, să renunțe la respectarea canoanelor societății.

După ce am discutat despre importanța sincerității și a unui comportament care nu este influențat de opiniile celorlalți, aș vrea să prezint și o problematică ce se află în opoziție cu cea anterioară. Ce se întamplă când autenticitatea este pusă pe un piedestal, când scopul cuiva devine doar de a fi unic, neînțeles? În viziunea lui Mircea Eliade, individul devine ”superior”. Este clar că în acest context, cuvântul nu este folosit cu sensul propriu, ci cu o conotație negativă. „Femeile și bărbații superiori” sunt cei ce doresc să se diferențieze de semenii lor și să le arate acestora că sunt speciali, că trăiesc viața într-un mod aparte, că au gânduri și sentimente de o profunzime nemaiîntâlnită. Cea mai mare insultă pe care cineva le-o poate aduce este, desigur, să se proclame egalul lor. Totuși, acest efort continuu al oamenilor superiori de a se diferenția de mase este, în mod ironic, întocmai ceea ce face posibilă încadrarea lor într-o tipologie, mai exact cea a persoanelor ”neînțelese”.

În lumea de azi, tipul descris de Eliade a purtat mai multe denumiri. Începând de la sfârșitul anilor 2000 și începutul anilor 2010, trendul ”not like the other girls” și-a făcut simțită prezența pe numeroase site-uri de social media. Forma cea mai rudimentară a acestei manifestări erau postările de tipul „nu sunt ca celelalte fete care... [orice caracteristică tipic feminină], eu sunt... [opusul caracteristicii menționate anterior]”. În timp, mișcarea a evoluat și a dat naștere la o adevărată „cultură”, modalitățile prin care cineva putea fi diferit fiind infinite. Însă, odată cu popularizarea acestei idei, mulți utilizatori au început să se ridice împotriva ei, iar trendul a murit la scurt timp.

Dacă femeile și bărbații superiori nu sunt cu adevărat speciali, este clar că sunt însă rezilienți, căci în ultimii ani tipologia acestora a primit un nou nume. Din 2019, o persoană este descrisă ca ”pick-me” când, după modelul anterior, menționează în mod repetat că este diferită, dorind să primească atenție. Spre deosebire de ”not like the other girl”, eticheta de ”pick-me ”a fost pusă de ceilalți și a fost mereu una de nedorit, implicând ideea că individul este considerat enervant.

Pentru că nu știu ce fel de concluzie s-ar potrivi unei astfel de scrieri și nu vreau să fie de tipul ”Așadar/ având în vedere cele menționate anterior/ putem afirma că...” voi încheia articolul cu încă o similaritate dintre trecut și prezent: Mircea Eliade, un adevărat fan al șalvarilor, s-ar înțelege de minune din acest punct de vedere cu hipioții și roacerii generației noastre.

Miha Russu