Idealul în iubire - două tablouri: Eros și Thanatos la Klimt și Munch

Gustav Klimt este recunoscut pentru tablourile sale cu numeroase modele ce sunt de fapt o modalitate de ilustrare a temelor și motivelor operelor sale. Printre operele sale de artă se remarcă pictura Sărutul, ce sugerează, prin intermediul stilului inedit, comparat cu cel specific iconografiei bizantine, opoziția dintre Eros și Thanatos, dintre iubire și moarte.

Pictura înfățișează un cuplu îmbrățișându-se ce îngenunchează pe o pătură de flori. Îmbrăcat într-o robă cu imprimeu geometric și cu o coroană de viță de vie pe cap, bărbatul ține fața femeii în timp ce se apleacă să o sărute. Silueta feminină – a cărei rochie colorată, cu modele organice contrastează cu haina partenerului ei – poartă flori în păr.

Pe de altă parte avem opera artistului norvegian Edvard Munch denumită la fel ca cea a lui Klimt. Există mai multe variațiuni ale picturii, în toate existând un singur element constant: cuplul și poziția acestuia.

În alte lucrări ale sale, Munch a explorat și tema suferinței cauzate de iubire, așa cum se vede în titluri precum Melancolie (1892–93) și Gelozie (1894–95). Dacă izolarea și singurătatea, prezente în multe dintre operele sale, sunt subliniate în mod deosebit în aceste tablouri, ele sunt la fel de evidente și în Moarte în camera bolnavului (1893–95), unul dintre numeroasele sale picturi despre moarte. Perspectiva dramatică este prezentă și în cel mai reprezentativ tablou al lui Munch, Țipătul (1893).

Tabloul Sărutul conturează imaginea centrală a unui cuplu într-o ipostază de îmbrățișare, cuplu ce se află în fața unei ferestre cu draperiile parțial trase.

Din punct de vedere al cromaticii, cele două tablouri sunt diametral opuse, fiecare având propriile semnificații. Dacă în primul tablou culoarea dominantă este una galben-aurie ce face trimitere la originea nobilă a cuplului, dar și inspirația din iconografia bizantină, în cel de al doilea se poate observa fundalul albastru, întrerupt doar de vederea de la fereastră ce conturează contrastul puternic dintre dintre viața vibrantă din lumea exterioară și momentul atemporal, înghețat din interiorul camerei. Culorile închise susțin intimitatea cuplului, dar și ideea de spațiu închis, apărător al iubirii celor doi. Îmbrăcămintea de culoare maro-închis relefează faptul că aceștia ar putea fi două persoane obișnuite, oameni simpli pentru care presiunea iubirii/căsătoriei din interes este mai mică (putem lua ca exemplu căsătoriile din interes financiar/politic ale nobililor, regilor, etc.).

Intimitatea cuplului reiese din elemente diferite în cele două picturi. Pe de o parte, în cea a lui Klimt, intimitatea este marcată prin îmbrățișarea cuplului. În timp ce își înfășoară brațele în jurul gâtului partenerului, ochii ei sunt închiși, aceasta savurând la maxim clipele de iubire. Aici moartea, Thanatos-ul, este „prăpastia” lângă care stau cei doi. Unde se termină covorul de flori, dar și mantia care îi cuprinde pe amândoi, ce simbolizează fericirea, siguranța, începe incertitudinea, separarea și frământările. Pe de altă parte, în Sărutul lui Munch, intimitatea este sugerată de faptul că cei doi se află în spatele unei draperii ce marchează separarea categorică dintre spațiul protector al camerei, un spațiu al dragostei și planul exterior, perturbator, echivalent în acest caz atât cu fugit irreparabile tempus (iubirea care nu rămâne eternă, moartea), dar și cu nesiguranța, deci pericolul unei eventuale despărțiri (motive comune în cele două creații).

Analizând ambele picturi din punct de vedere al abstractului și realismului, se observă și aici anumite diferențe. Vom analiza mai întâi modelele abstracte de pe îmbrăcămintea cuplului din opera lui Klimt. Dreptunghiurile pictate în nuanțe de alb, gri și negru se pot interpreta ca rigiditatea bărbatului comparativ cu flexibilitatea, sensibilitatea femeii ce poartă o rochie cu elemente circulare de diferite culori vii. La nivelul formei siluetelor este evidențiată fața subiectului feminin definită prin linii fine. În special nasul și genele sunt foarte bine conturate. Brațele îndoite sunt reprezentate prin linii simple, mâinile ținându-le pe cele ale partenerului. Astfel, se observă accentul pus pe componenta umană, pe iubirea dintre cei doi, în contrast cu obiectele sau fundalul, mai puțin relevante în relație cu mesajul transmis. Pictura lui Munch se concentrează pe forma abstractizată, unită a cuplului, fapt reliefat prin liniile ce se conturează în jurul lui. Lipsa detaliilor este evidentă, sugerând simplitatea vieții în prezența iubirii. Un element important îl constituie fețele celor doi, îmbinate într-una singură, Munch subliniind că siluetele se comportă ca una și prin cromatica aproape identică a hainelor. Este prezent un echilibru în relație și o înțelegere reciprocă profundă, separarea celor două personaje devenind inutilă, împreună atingând scopuri și aspirații comune. Și aici se poate observa îmbrățișarea cuplului, nefiind scoase neapărat în evidență caracteristicile fizice ale trupului (mâinile, brațele și fețele sunt pictate foarte abstract).

Putem ajunge la concluzia că cele două tablouri sunt pe de o parte foarte diferite, dar au un mesaj identic: dragostea nu poate fi niciodată eternă, iar acesta trebuie să fie savurată în fiecare moment, lăsând la o parte uneori grijile cotidiene și problemele ce ne complică inutil viața. Chiar dacă cuplurile portretizate în cele două tablouri reprezintă idealul în iubire, un sentiment pur, imposibil, ambele susțin ideea unei eventuale finalități redată în maniere diferite.