Peripeții spicuite de prin călătorii (I)

Dormii doar 4 ore din cauza faptului că mintea mea cea creativă și șugubeață inventase și credea cu tărie în scenariul pierderii autocarului spre aeroportul internațional Iași, pierderea zborului la Praga, toate învăluite de panica de după. Așa că ajung eu obosită, adormită, pleoștită, necăjită, sfrijită și cu ochii mijiți la ghișeul de control al pașapoartelor.

– Bună ziua, îi zic ofițerului de la ghișeu, vădit confuză.
– Bună seara! vă rog să prezentați pașaportul.

Eu sunt înceată și molcomă de fire, așa mi-i felișagul, iar lucrurile nu stau mai bine când sunt adormită – adevărul incontestabil este că mă transform într-un melc veritabil.

– Sunteți bine? mă întrebă discret.
– Ăăaa da, și schițez un zâmbet subtil, încercând să-mi maschez oboseala.
– Ce faceți în Cehia?
– Locuiesc. Merg să… locuiesc, chicotii eu, după care pufnirăm în râs amândoi.
– Bine, mergeți, îmi zise ofițerul pe un ton jovial. Vă doresc zbor plăcut!

Mă strecură în gând fugitiv: astfel de conversații spontane, firești și atât de necesare pot avea loc doar acasă. Capacitatea de jonglare pe tărâmul semantic al cuvintelor poate atinge cote maxime doar în limba maternă. Limbile străine, asemeni unor mâțe pe alocuri neglijate care caută afecțiune, tânjesc și tind spre perfecțiune.

Empatia este o calitate de admirat în privința căreia europenii, printre care mulți dintre noi râvnesc să trăiască, încă mai au restanțe. Prin urmare, oamenii de pe meleagurile mai puțin dezvoltate, știind mai bine să înfrunte vicisitudinile vieții, dau dovadă de mai multă empatie.