Amintiri și farse cu BIRLIC

Grigore Vasiliu a fost un genial actor de comedie, care născut în 24 ianuarie 1905, la Fălticeni,  a absolvit Facultatea de Drept și Conservatorul la Cernăuți, și a decedat în 14 februarie 1970, la București. Numele de scenă “Birlic” i se datorează lui Sică Alexandrescu. Vă prezint amintiri și farse, aspecte inedite, lucruri mai puțin știute, despre actorul care s-a scris atât de puțin, la cât de colosală i-a fost faima în epocă.

Privindu-i pozele, vedem o figură, cu nas mare,  doi ochi mari, expresivi și triști. Era peltic, scuipa când vorbea, în adolescență, defecte care se pot corecta prin multe și perseverente lecții de dicție. Avea toate datele fizice ca să nu fie admis într-o școală de actorie, însă, așa cum scria în cartea sa, scriitorul Eugen Dimitriu, Orașul Muzelor că: „O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția…” pe când era elev.

Jocul cu grima, jocul cu mușchii feței, ține de expresivitatea feței, ține de talent. Cei care l-au cunoscut cândva spun despre actor că era mic de înălțime.

Grigore Vasiliu, născut în 24 ianuarie 1905, la Fălticeni, în familia unui negustor , vrea să fie clovn la circ, dar tatăl său, își dorește ca fiul să aibă o meserie mai serioasă. Se înscrie la la Drept, în Cernăuţi, dă admitere și la Conservator unde este respins. Își ia licența în Drept, face figurație la Teatrul Național din Cernăuți, este angajat ca probist.

Directorul  treatrului, Dragoş Protopopescu, îl distribuie în comedia „Musca spaniolă” de Arnold şi Bach. Spectacolul are succes, cucerește publicul.  Din cauza dicției defectuoase și emisiei disfonice, e admis după niște ani, la secția Actorie de la Conservatorul din Cernăuți, unde îi are profesori pe: Petre Sturdza și Gina Sandri. Acolo se împrietenește cu Jules Cazaban. Chiar din studenție,  făcea figurație, umplea sălile de teatru din Cernăuți. E declarat “fenomen comic”.

Mircea Ștefănescu scrie piesa de teatru “Sensul particular pentru student”, Birlic primește un rol, absolvă cu brio facultatea, în 1928.

Birlic,  nume de scenă

Îl chema Grigore Vasiliu, dar numele său de scenă are o poveste aparte. În 1933, Sică Alexandrescu vine la Cernăuți să monteze “Titanic Vals” de Mușatescu. Îl vede, îl place, îl ia la București, îl distribuie în ale sale spectacole, despre care povestește apoi:

„Atunci l-am cunoscut pe studentul începător Grigore Vasiliu, acolo în teatrul din nordul Moldovei. Natura sa comică m-a impresionat de când l-am văzut.  Plecând spre București l-am luat cu mine spre un destin pe care nu-l vedeam limpede. Confirmarea că nu am greșit, am avut-o la primii pași în capitală. La gară nu erau taxiuri. Ne-am suit în tramvai. M-am oprit să iau bilete, iar Grigore a luat-o înainte. Taxatorul  văzându-l și-a uitat de slujbă și  râzând mi-a făcut semn să privesc și pe caraghiosul  care a trecut. A fost primul succes bucureștean al tânărului Vasiliu. Nu peste mult timp, i-am distribuit rolul principal din faima Birlic, care i-a pecetluit viața.

Fizicul, jocul ochilor, mimica, trupul mărunțel, vocea și tipul de personaj pe care-l interpreta, Brânzovenescu, Crăcănel, trahanache, sau Belcinski,  reușind să transmită publicului emoția și vibrația sinceră încât lumea voioasă intra în sala de teatru doar ca să-l vadă pe el și apoi să spună că  la Birlic se râde. Era suficient să i se audă vocea din culise, iar în sală aplauzele zguduiau sala.” Așa îl descria peste ani, Sică Alexandrescu, în portretul care a fost publicat în cartea despre artiști a lui Fovin.

În București, joacă prin vechile grădini bucureștene și prin companiile particulare vreo zece ani.

Tudor Mușatescu și regizorul Sică Alexandrescu fac o adaptare pentru scenă a unui text scris de Franz Arnold și Ernst Bach, “Vienezii”, oferindu-i rol principal.

Costache Perjoiu, era contabilul zis Birlic, din Fălticeni, iar Grigore Vasiliu joacă rolul Birlic în spectacol. „Birlic” spune povestea unui boier din Fălticeni, prins în vârtejul intrigilor amoroase ale Bucureștilor, precum și patima de a juca cărți pe bani.  

Cuvântul de origine turcă “Birlic”, însemna asul de la cărțile de joc. Succesul spectacolului e colosal. Lumea râde atât de mult și spectacolul de mare succes,  încât rămâne în memoria publicului, în istoria teatrului românesc și în nemurire ca “Birlic”, deși avea nume banal, comun. Îl chema Grigore Vasiliu, în buletin.  Datele fizice, apoi defectele îl ajutau la interpretarea rolurilor de comedie. Pe lângă acestea, avea și geniul comediei în sânge.

Regizorul Sică Alexandrescu l-a lansat la Teatrul Vesel din București, unde a jucat. De aici i-a pornit în lume faima.  Se întâmpla în Interbelic. Apoi, izbânzile au fost multe, una după alta, rol după rol, spectacol după spectacol.

La Teatrul Vesel, Muşatescu scrie, traduce, adaptează pentru Birlic. Sică Alexandrescu montează spectacol după spectacol, cu Birlic în rolul principal. În „Alunița de sub fustă”, joacă alături de: Agatha Bârsescu, Ion Iancovescu și Mișu Fotino, spectacol de mare succes.

A jucat în spectacole de dramă și comedie, în farse și în spectacole de teatru de revistă la „Alhambra”. Era asul comediei și eroul tuturor nefericirilor conjugale, victima tuturor soacrelor.

Așa cum spunea actorul după niște ani de teatru: “Teatru nu se face din clipa când pui piciorul pe scenă… Teatru joci când ai prilejul să realizezi o creație, să te afirmi…. sau atunci când intri în gustul publicului.”

A fermecat o lume întreagă, iar publicul bucureștean l-a iubit, aplaudat și ovaționat. Un actor ca Birlic se naște o dată la un secol.

Amintiri cu Birlic

Draga OLTEANU- MATEI îl cunoscuse când era studentă. Într-o toamnă târzie, la Piatra-Neamț am luat masa împreună. Ajunsesem în zonă într-un festival de teatru. Îmi spunea că deseori înfugea cu clasa de la ore, la „Capșa”, unde stăteau cu toții la masa unde era și Birlic. Se întâmpla prin anii 1950, mi-a povestit atunci despre faima sa era atât de mare, la fel cum devenise peste noapte celebru Leonard,  Vraca, Maria Tănase.

Gaby MICHAILESCU povesteşte în ale sale scrieri despre teatru: „În atâţia ani de impresariat, fiindu-i ca un frate, mult am mai umblat cu Birlic pe drumurile ţării! Nu vedetă, nu «cap de afiş», ci complet altceva – tăvălugul veseliei pe sufletele ce-i aşteptau pretutindeni fericita tonificare… Ca, până la urmă, să constat că nu mai avea nevoie de vorbe: doar scândurile scenei şi el, în faţa publicului deprins să-i preia transa, pierderea, marea credinţă!”

Puţini ştiu că Grigore Vasiliu Birlic a fost un pătimaş al jocurilor de noroc. Gaby Michailescu, impresarul marelui actor, pomeneşte în memoriile sale despre pariul austriac, chinta roială, ruleta, loteria, pronosportul și, în special, cursele de cai. Marele actor era vrăjit de iluzia dulce a îmbogăţirii. Trei zile pe săptămână paria şi juca; cheltuia sume imense pariind pe cai.

„Ajun de curse. Seara la teatru are loc un spectacol după autorii vienezi, Arnold şi Bach, «Adevăratul Jacob». În primul rând, spectator, Traian Marcu, cunoscutul antrenor şi conducător la trap. Pe scenă, Birlic şi Timică îşi încrucişează replicile… La un moment dat, în timpul spectacolului, Traian, cunoscând ieşirile din fire ale lui Birlic când e vorba despre cursele de cai, scoate din buzunar programul curselor de a doua zi. Deschizându-l, bate cu dosul palmei proaspăta tipăritură, îndreptând un ostentativ semn ahtiatului după noroc, ca şi cum ar vrea să-l lămurească încă din scenă, peste sufleor, cine bate în cursa a cincea…

Prins în jocul hazardului, Birlic vede hârtia, întinde gâtul spre sală ca să citească, nu dă replica în spectacol, îşi lasă partenerul mofluz… Uitând de răspuns, se înclină peste rampă, să afle, între două replici, ce-l aşteaptă a doua zi… Spectacolul stagnează, se întrerupe. Nervos iese din scenă. Timică aleargă după el, îl trage de haină, ca să-l aducă pe scenă şi să continue spectacolul”.

Farse cu Birlic

În teatru, au avut loc farse puse la cale de către actori, chiar din vremea lui Caragiale. Autorul „Nopţii furtunoase” a adunat cu pana lui de geniu câteva farse sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleor”.

În timp, regizorul Sică Alexandrescu precum şi Gaby Michailescu au notat în ale lor memorii, pe lângă întâmplări din lumea teatrului, peripeţii din turnee sau de la repetiţii, şi nişte farse care rămân celebre stârnind buna dispoziţie oricui, oricând.

Sică Alexandrescu povesteşte în memoriile sale cum Trupa Teatrului Naţional se afla în turneu cu „O scrisoare pierdută”. Aveau spectacol la teatrul din Craiova. Din distribuţie făceau parte actorii: Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Talianu şi Birlic. Plecaseră de la Hotelul “Minerva”, în grup, spre teatrul unde avea loc spectacolul.

„Mergeam pe mijlocul străzii şi la câţiva paşi în urma noastră, mulţime de craioveni la paşi mărunţi se ţineau după noi”, îşi aminteşte Sică Alexandrescu.

— Uitaţi-vă ce puhoi de lume e-n spatele nostru, spune unul dintre noi.

— Popularitate! N-ai cum să te fereşti, adaugă altul.

— Suntem cea mai bună reclamă, se împănează un al treilea.

Îl iau la braţ pe Birlic, rămân în urmă, şi-i spun:

— Grigore, la prima intersecţie tu ia-o la stânga.

— De ce?

— O să vezi, ia-o la stânga singur.

Aşa a făcut şi toată Craiova a cotit-o la stânga după el, părăsindu-ne pe noi, cu «popularitatea» şi «reclama»”.

Birlic, în rolul Canciano, din „Bădăranii“ de Goldoni

„La premieră, în scenă, la rampă, Calboreanu, Giugaru, Marcel Anghelescu şi, mai într-o parte, Birlic. Sfadă mare între cei trei, în timp ce Birlic îi scrutează, fără vorbe, de-un lat de palmă. Întregul teatru e cu ochii pe el şi efectele celorlalţi se duc în gol… A doua zi, Calboreanu se plânge lui Sică Alexandrescu, regizorul spectacolului:

— Mută-l pe băiatul ăla mai în fund… Trebuia să-ţi dai seama, plasat lângă noi strică scena. Ne-a stricat-o, s-au dus dracului efectele…

La al doilea spectacol, ține cont de dorința lui Calboreanu. Sică Alexandrescu îi spune lui Birlic, ca în momentul când începe cearta să se bage după sobă.

Zis şi făcut. Numai că în punctul când sfada este la paroxism, ca să-şi evidenţieze participarea, Birlic scoate nasul de după sobă…

Ropote de aplauze rup sala în două.

Şi Calboreanu a doua zi îi spune lui Sică:

— Adu-l pe băiatul ăla înapoi… E mai bine să fie lângă noi.”

Una dintre cele mai amuzante, care l-a avut ca ţintă pe celebrul actor Grigore Vasiliu Birlic, în timp ce juca în spectacolul „O scrisoare pierdută“, pe scena Teatrului Comedia, a fost publicată în revista „Teatrul“, în 1966:

„O farsă (…) în actul al patrulea al <<Scrisorii pierdute>> de  I.L. Caragiale

Victima este întotdeauna interpretul lui Dandanache. În spectacol, Agamiţă Dandanache intră cu o mică valiză, unde se presupune că sunt lucrurile de care are nevoie în voiaj.

Dandanache-Birlic stă de vorbă în culise cu Trahanache-Giugaru, aşteptându-şi intrarea. Nu trebuie să fie prea atenţi la ce se petrece pe scenă. Vor fi avertizaţi că li se apropie replica, de sunetul zurgălăilor de la presupusa birjă în care Agamiţă a călătorit cinci poşte. Deci, trăncănesc în voie. Giugaru, mai ales, e foarte bine dispus. Regizorul de culise începe să agite clopoţeii, semn că le-a venit intrarea. Birlic se apleacă și ia valiza, pe care recuziterul i-o pusese la picioare acum câteva clipe. Dar n-o poate ridica!

— Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!

În sfârsit, o ridică de jos. E grea ca niciodată. Abia o poate ţine.

— Ce-aţi băgat în valiză? Ce-i asta? Axente! Gogule! – adică regizorul de culise si recuziterul-şef. Nici unul însă nu răspunde la apel. Parcă au intrat în pământ. Birlic se enervează.

— Ce-i asta? Fir-aţi ai dracului! Nu intru!

Pristanda-Marcel Anghelescu e ca din întîmplare în spatele lui. Ca din întâmplare, fiindcă Pristanda nu are ce căuta aici. El va intra în scenă – cînd îi va veni rîndul – din cealaltă parte.

— Lasă, domnule, acum, intraţi! V-a trecut replica! Hai, Birlic! – spune Marcel şi-l împinge în scenă.

— Dar nu pot s-o ţiu! Îmi rupe mâna!

— Intră-n scenă!

A intrat. Valiza… de-abia o poate duce. Şi trebuie s-o ţină în mînă tot timpul până iese din scenă. Iar prima scenă a lui Dandanache e cam lungă. O mută când în dreapta, când în stânga. În sfârşit, iese. Aruncă geamantanul cât colo, şi primii oameni de care dă cu ochii — Marcel și Giugaru — se prăpădeau de râs: autorul şi unul din complici.

— Voi aţi fost?! Ei, las’ că vi-o plătesc eu! Dar ce dracu-aţi băgat înăuntru?

Se duce la valiză, o desface şi găseşte în ea o contrabală – o greutate de tuci care se foloseşte pe scenă şi care trage pe puţin şapte-opt kilograme.

Dacă Birlic s-a ţinut de cuvânt, dacă „i-a plătit-o” lui Marcel sau i-a rămas dator — nu se mai ştie.

La faima colosală pe care a avut-o s-a scris prea puțin despre acest actor. La moartea sa doar două  articole în revista “Teatrul”, unul semnat de Sică Alexandrescu.

Așa cum scria Sică Alexandrescu la decesul lui Birlic: “A încetat brusc râsul Thaliei, parcă de atunci, din ziua în care a murit.  Am avut și alți actori de comedie, care nu aveau defecte fizice, pe care să le folosească în teatru, însă faima lor nu a fost atât de mare. Nu pot fi comparați cu Birlic.”

Am vrut să citesc tot ce s-a scris despre actor,  după ce am găsit un portret fals în wikipedia românească, cu date eronate,  apoi niște articole compilate în Internet, autori care-i încurcă biografia sau o inventează. O  după masă întreagă am răscolit  prin  biblioteci. Am găsit risipite momente despre Birlic, doar ce au spus alții despre el. Fosian îi face un portret. După niște ani Gaby Michailescu își publică cărțile și povestește despre cum l-a cunoscut. Niciun interviu. Cineva din Fălticeni a scris totuși o carte, iar teatrul de acolo îi poartă numele.  În fiecare an ne amintim de geniul comediei românești, însă despre  Birlic nu s-a scris atât de  mult cât i-a fost faima!

Numele său figurează pe Aleea Celebrității, în Piața Timpului din București, din 14 decembrie 2013, când a fost inaugurat Gongul Thaliei. Cum era să-l uit când am scris marea listă cu peste 200 și ceva de nume de actori și regizori, pentru plăcile care au fost puse la baza Gongului sub forma de pelicula de film.