Evocări 2021 (9) – Cezar Petrescu – 60 de ani de la moarte

În limba norvegiană fram înseamnă înainte. Tot în Norvegia, Fram a devenit un simbol după ce a reprezentat numele unui vapor special construit pentru a se lupta cu ghețurile polare în cadrul unor expediții celebre. Nansen s-a apropiat cel mai mult de Polul Nord, vasul rezistând iernilor polare în perioada 1893 – 1896. Tot cu Fram, Roald Amundsen a cucerit Polul Sud în 1911. Pentru noi românii, Fram e legat de aventura unui urs alb, purtând acest nume, pornit într-o călătorie nostalgică spre meleagurile natale din nordul îndepărtat și înghețat. O lecție duioasă despre relația dintre om și natură care m-a fermecat în copilărie, atunci când am citit pentru întâia dată romanul. Abia mai târziu, în liceu fiind, aveam să aflu și despre alte cărți scrise de Cezar Petrescu de la a cărui moarte se împlinesc 60 de ani. Dar parcă tot cu gândul la cartea copilăriei am rămas.

Perioada de tinerețe

Cezar Petrescu a văzut lumina zilei pe 1 decembrie 1892 în satul Hodora, aparținând de comuna Cotnari, din județul Iași. Casa nașterii sale nu mai există, fiind distrusă în al doilea război mondial. Se școlește la Roman și Iași, trecând pe la Liceul internat și mai apoi la Liceul Național, lăcaș unde-și va lua bacalaureatul în 1911. Urmează cursurile Facultății de drept de la Universitatea din Iași în perioada 1911 – 1915. În timpul studenției se procopsește cu tuberculoză ganglionară, fiind operat în 1913, dar boala îl va chinui mulți ani de-acum încolo.

A debutat literar încă din timpul liceului, în 1907, când a publicat în revista ”Semănătorul” nuvela intitulată ”Scrisori”. Cariera de ziarist a început-o ceva mai târziu, în 1912, printr-o serie de articole publicate în revista ”Facla.” De-a lungul vieții avea să-și câștige o notorietate de gazetar colaborând la multe publicații: ”Adevărul”, ”Dimineața”, ”Bucovina”, ”România” și altele.

Cezar Petrescu – amator de jocuri de noroc

Nu a practicat niciodată avocatura. Pentru început a lucrat ca funcționar public la plasa (unitate administrativă) de la Mălini din județul Suceava. Aici avea să treacă printr-o întâmplare nefericită care avea să-i marcheze viața, înfluențându-i și scrierile. În 1918 la un joc de cărți cu mai mulți ofițeri pierde o sumă importantă de bani. Achită datoria din lefurile funcționarilor aflați în subordinea sa. Frauda este descoperită și posibilitatea de a ajunge în pușcărie îl împinge la sinucidere. Inhalează fum de la arderea manganului. Tentativa sa este descoperită de un funcționar al primăriei și scriitorul scapă teafăr din această cumpănă.

Acest episod tulbure avea să-și pună amprenta asupra viitoarei sale opere literare, expresie a depresiei care l-a cuprins. Cenușiul cotidian capătă accente epice, existența umană se încarcă de tragism, eroii din romanele sale au senzația pregnantă a ratării. Totul devine un compromis într-o viață plină de spleen și fără de speranță.

Cezar Petrescu la maturitate

Ca ziarist a fost cofondator alături de Pamfil Șeicaru al revistei social-politice și culturale ”Hiena” (1919 – 1924). Din 1921 a contribuit la lansarea mai cunoscutei publicații ”Gândirea”. Bazată pe principii tradiționaliste, revista  a dezvoltat mai târziu un adevărat curent literar – gândirismul. Cezar Petrescu a mai colaborat la ziarele ”Cuvântul” și ”Curentul”. În ”Cuvântul” a publicat fragmente din romanul ”Întunecare”.

A fost un scriitor deosebit de prolific, fiind autorul unei opere vaste, cuprinzând 70 de volume diverse: romane, nuvele, piese de teatru, studii, note de călătorie și memorialistică. De când era copil avea obiceiul să noteze într-un carnet tot ce observa în jurul său. La maturitate a folosit datele din acest jurnal în creația sa. Pentru că scria foarte ușor și-a propus să realizeze un ciclu de romane pentru a oglindi societatea românească din primul sfert al veacului al XX-lea, inspirat din ”Comedia umană” a lui Balzac. Debutul său literar a avut loc în 1922 cu volumul ”Scrisorile unui răzeș”. Această scriere i-a adus și un premiu din partea ”Societății scriitorilor români”.

Cezar Petrescu – Întunecare

În perioada 1927 – 1928 îi apare în două volume romanul ”Întunecare”, primul din ciclul ”Război și pace”. Este poate cel mai cunoscut roman al său și îi aduce notorietatea de scriitor în epocă. Romanul ne invită să-l însoțim pe tânărul avocat Radu Comșa prin realitatea cruntă a primului război mondial și mai apoi prin lumea cangrenată a anilor 1920. Radu Comșa are perspective promițătoare la începutul războiului. Totuși alege să plece voluntar pe front și să-și verse sângele în credința că va reuși să însănătoșească societatea postbelică. Rănit grav și desfigurat se nutrește cu nădejdea că după război lumea va deveni mai bună.

Destinul său reprezintă drama unei generații tinere sacrificate pe altarul războiului care nu-și va vedea idealurile împlinite. Va milita pentru schimbarea vechilor obiceiuri și mentalități, alături de camarazii săi. Va activa în cadrul unui nou partid politic ce viza reforme și mari prefaceri sociale. Totul se va dovedi numai demagogie și discurs găunos. Vechile tare ca egoismul, corupția, lăcomia devin chiar mai puternice. Cu visele unei noi orânduiri spulberate, Radu Comșa se simte izolat și ca individ din cauza sluțeniei și ajunge tot mai singur și mai sărac. Deznădejdea îi întunecă tot mai mult sufletul și caută să obțină eliberarea supremă. Încearcâ să se sinucidă, dar nici lacul plin de nămol de la Techirghiol nu îl acceptă.

Fram, ursul polar

În 1931 apare romanul ”Fram, ursul polar” un clasic al literaturii pentru copii, plin de o savoare nealterată de trecerea vremii. O poveste emoționantă despre întoarcerea unui urs alb, artist de circ, la locurile natale, din frigurosul nord îndepărtat, unde viața este extrem de dură. Nepregătit pentru condițiile vitrege de pe ghețurile veșnice, Fram se trezește respins chiar și de confrații săi urși care nu-i înțeleg apucăturile de la circ. Se simte neadaptat și frustat într-o lume rece și caută să se izoleze de animale, dar și de singurii oameni din acea zonă, eschimoșii. Până la urmă îl cuprinde dorul de oameni și după ce salvează doi vânători sortiți înghețului, încălzindu-i cu trupul său, revine cu ajutorul acestora alături de ființele atât de îndrăgite, unde-și găsește în sfârșit locul.

Romanele sale se succed într-un ritm alert: ”Calea Victoriei” , ”Duminica orbului”, ”Oraș Patriarhal” din ciclul ”Capitala care ucide”, ”La paradis general”, ”Aurul negru”, ”Comoara regelui Dromichet”, ”Noi vrem pământ”, ”Apostol” și încă altele.

Sfârșitul

Ca mulți alți condeieri, se folosește de renumele obținut în literatură și cochetează cu politica pentru scurt timp. Este ales în 1928 deputat în Parlamentul României. Prea obosit de tumultul vieții bucureștene, măcinat în continuare de boala ganglionară, Cezar Petrescu s-a retras în 1937 la Bușteni într-un decor încântător de munte, la poalele Caraimanului. Va rămâne aici până la sfârșitul vieții, cu mici intermitențe, iar vila în care a locuit va deveni muzeu memorial în anul 1967. După instaurarea regimului comunist scriitorul a devenit colaborator al autorităților din acea vreme continuând să fie la fel de productiv. În 1955 a fost ales membru al Academiei Române. A fost unul din primii scriitori profesioniști din țara noastră în adevăratul înțeles al cuvântului, trăind doar din urma scrisului și renunțând la alte profesii.

Casa memorială Cezar Petrescu de la Bușteni

Sfârșitul vieții i-a fost marcat de singurătate și pesimism, atins de reumatism cu perspectiva anchilozării și de o suferință cardiacă. Se retrage din viața socială și notează în 1957 cu multă amărăciune. Anii m-au făcut sceptic. Anii, viaţa, experienţele. La toate acestea se va adăuga și un cancer care îi va aduce o chinuitoare suferință fizică și psihică. Moartea a venit ca o izbăvire pe 9 martie 1961. Romancierul a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Adio 2021

Anul 2021 a plecat de-acum din lume. Parcă a zburat prea repede, fugărit de amenințarea covidului. Trebuie să mă opresc cu evocările dedicate acestui an. Dar numărul personalităților care ar fi meritat pomenite aici e cu mult mai mare. Să-i amintesc pe Lucian Blaga (mort în 1961), Eugen Lovinescu (născut în 1881), Emil Cioran (născut în 1911), pe mai puțin cunoscutul poet Panait Cerna (născut în 1881) sau pe artiștii plastici Theodor Aman (1831 – 1891), Theodor Pallady (născut în 1871), Iosif Iser (născut în 1881). Îi adaug pe marele George Enescu (născut în 1881), pe Teofil Vâlcu (născut în 1931), actorul nostru de la Iași sau pe Dem Rădulescu (născut în 1931), pe tenorul Ion Dacian (născut în 1911), maestrul operetei și încă mulți alții, pe nedrept dispăruți din mintea mea acum. Ferice de neamul nostru românesc că a zămislit atâția oameni de seamă de nu mai încap în pomelnic.

Din aceeași serie: https://portal.revistatimpul.ro/evocari-2021-6-octavia-goga-de-la-poetul-patimirii-noastre-la-extrema-dreapta-140-de-ani-de-la-nastere/

Surse:

ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Petrescu

www.cezarpetrescu.ro

editiadedimineata.ro/57-de-ani-de-la-moartea-lu-cezar-petrescu-un-cronicar-fidel-al-timpurilor-sale

Surse foto:

https://images.app.goo.gl/p6YcCPG9PzbfFbDX9

https://images.app.goo.gl/LQa8CTjJf6gpXnX88

https://images.app.goo.gl/vJdyhmx8HMcoMQNd9