Medici – scriitori (10): George Duhamel

Societatea noastră actuală tinde să devină un imperiu autocratic al tehnologiei, înăbușind fără scrupule aspirațiile spirituale ale ființei umane. În această confruntare dintre știința rece, implacabilă și o ”civilizație morală”, s-a înrolat un cavaler al umanității – George Duhamel. Iată ce nota în 1918: Măcar de acum înainte să nu mai considerăm că dezvoltarea monstruoasă a științei industriale reprezintă civilizația; dacă nu, să înlăturăm acest cuvânt fără niciun sens moral și să căutăm altul pentru nevoile idealului nostru. Acest artist–gânditor modern, de profesie medic, a devenit ulterior romancier, poet, dramaturg, publicist, critic și călător neobosit pe mapamond. Cât de adevărat este și astăzi, după un veac, crezul său de reîntoarcere la valorile artistice ale omenirii.

Tinerețea

George Duhamel s-a născut pe 30 iunie 1884 la Paris. Familia sa trăia din venitul inconstant al tatălui său capricios, fiind nevoită să se mute adesea. Copilăria i-a fost așadar zbuciumată și a fost reflectată în romanul ”Notarul din Havre”, primul din saga familiei Pasquier. Cu toate acestea s-a dovedit un elev studios, dându-și bacalaureatul în 1902. Deși a fost tentat de scris, a ales să studieze medicina, continuând însă să flirteze cu prima sa dragoste, literatura. A absolvit Facultatea de medicină din Paris în 1908, iar un an mai târziu a devenit doctor în medicină.

Încă din timpul facultății a avut preocupări artistice și între 1906 – 1908 a creat împreună cu niște prieteni asociația culturală ”Abația din Créteil”. Din aceasta făceau parte nu doar slujitori ai condeiului, ci și pictori sau muzicieni. În 1912 a devenit editor al revistei literare ”Mercure de France”. Cum nu a găsit un loc de muncă în industria farmaceutică a ales să dea curs aspirațiilor sale scriitoricești.

George Duhamel – chirurg militar

În Primul război mondial s-a încris voluntar și a participat în calitate de chirurg militar, fiind comandant de ambulanțe chirurgicale. A lucrat în apropierea liniei frontului, fiind pus adesea în zone și în situații periculoase. Contactul cu realitatea dură și sângeroasă a războiului se va răsfrânge în scrierile sale și în adoptarea unei poziții anti-război. A publicat lucrări în proză inspirate din activitatea medicală din armată: ”Viața martirilor”, ”Ultimele șapte plăgi” și ”Civilizație” care îi vor aduce rapid notorietate în lumea literară. Ultima a fost recompensată cu premiul Goncourt în 1918, iar titlul său se va constitui într-un manifest al crezului său artistic, de apărător al civilizației umane, puternică zdruncinată de ororile războiului.

A creat un model consistent al operei sale, al chirurgului–artist și idealist, teren al dualității dintre știință și sufletul omului. Marea conflagrație mondială îl va lăsa traumatizat sufletește și după lăsarea la vatră va abandona complet medicina pentru a se dedica doar literaturii.

George Duhamel – apărător al umanismului

George Duhamel a fost și un călător pasionat, fiind un misionar al ideilor sale umanist liberale. A promovat din U.R.S.S. și până în S.U.A. valorile morale și estetice ale unei lumi invadate de mașini dezumanizante, proslăvind spiritul creativ al omului. Mai ales în timpul vizitei sale în America din 1929, la începutul crizei economice, a putut constata o lume dezumanizată ce merita condamnată.

Autorul ”Posesiunii lumii”, manual de credință în asimilarea poetică și creativă a lumii, nu putea decât să vină în conflict cu o societate care trăia cu frenezie sub tutela științei și tehnologiei. Conceptul de calorii în mâncare i-a alungat apetitul și oricum mâncarea era proastă. Cinematografele americane erau cuiburi ale pierzaniei, bețivii făceau în ciudă prohibiției aglomerând trotuarele. Chicago devenise un ”oraș al cancerului”, iar mașinile emanau un aer irespirabil de putere. Totul tindea spre o uniformitate geometrică. A fost peste înțelegerea unui om venit de pe un tărâm unde urmele războiului erau încă vii, unde lumea citea, picta sau visa degustând un pahar de vin bun. Era o societate leneșă și boemă, predispusă la visare, departe de tumultul vieții de peste ocean.

Revenit acasă George Duhamel și-a strâns impresiile despre S.U.A., țara tăcerii alungate, într-o lucrare–simbol, intitulată ”Scene ale vieții viitoare”. A fost publicată în Mercure de France în 1930 și a devenit faimoasă prin furtuna stârnită în rândul publicului european. A criticat atât de vehement viața de peste ocean, încât a format o puternică antipatie în opinia publică din Franța, dar și în alte țări europene, față de o lume robotizată și abrutizată. Clark Keating nota în 1965 că toate activitățile în multiple direcții ale lui Duhamel serveau scopului său de bază, acela de a găsi o cale către fericirea individuală în complexitatea vieții contemporane.

Marile creații

A rămas cunoscut și ca autor al unor romane–ciclu. ”Viața și aventurile lui Salavin”, în 5 volume, a fost conceput în perioada 1920 – 1932 și a conturat tipul anti–eroului ca personaj principal. Seria descrie frustările unui ”om mic” al secolului XX, aflat în căutarea propriei mântuiri, deși nu are nicio credință religioasă.pentru a-l susține. Louis Salavin este un individ dezlănțuit și tulburat în încercările zadarnice de integrare într-o societate care nu-l dorește.

”Cronica familiei Pasquier” cuprinde 10 volume și a fost scrisă între anii 1933 și 1945. Cu umor și simpatie, autorul urmărește destinul unei familii din clasa mijlocie a societății franceze din 1880 până în 1920. Cele două romane prezentate au consfințit statutul de romancier consacrat și l-au propulsat în rândul marilor literați ai vremii. Multe din operele lui au fost traduse și în limba română.

Academician

Ca o curiozitate, George Duhamel a fost nominalizat de 27 de ori la Premiul Nobel, dar nu l-a obținut niciodată. Totuși, ca o recunoaștere a valorii sale, a fost primit în Academia Franceză în anul 1935, ocupând al 30-lea fotoliu. Alegerea sa nu a fost simplă, ținând cont că prima lui candidatură din anul precedent a fost respinsă. Deși nu mai practicase medicina, în 1937 a devenit membru al Academiei Naționale de Medicină, iar între 1937 și 1949 a fost președinte al Alianței Franceze, organism privat ce urmărea promovarea limbii și culturii franceze în străinătate.

După război a intrat în Comitetul Național al Scriitorilor, dar a demisionat rapid, în 1946, dezaprobând epurările excesive. A continuat să publice într-un ritm susținut și să călătorească peste hotare pentru a promova cultura franceză în lume. A primit ”Crucea de război 1914 – 1918” și a fost decorat cu ”Marea Cruce a Legiunii de Onoare”.

Senectutea și moartea

A fost un scriitor prolific, majoritatea operelor sale de răsunet fiind realizate între cele două războaie mondiale. A abordat diferite forme ale literaturii, de la romanul de ficțiune la cel autobiografic (”Lumini din viața mea”), dar și poezie, dramaturgie ori critică literară. În timpul celui de-al Doilea război mondial se situează pe poziții pacifiste și internaționaliste, văzându-și din această cauză scrierile interzise de către fasciști. Se opune regimului mareșalului Pétain și intră în conflict cu gruparea din Academia franceză care susținea acest regim. Mai târziu, generalul de Gaulle avea să-i aducă mulțumiri publice pentru această poziție.

În 1919, marcat de ororile războiului, a descoperit lângă Paris două locuri tihnite în Val d᾿Oise: Valea Sausseron și Valmondois. Aici obișnuia să se refugieze în timpul verilor, departe de lumea zbuciumată și să reflecteze la creațiile ulterioare. Am prea mult respect pentru Dumnezeu ca să-l fac responsabil de această lume absurdă, filozofa el. După 1960, tot mai bătrân și mai bolnav s-a retras în Valmondois pentru a-și găsi liniștea eternă pe 13 aprilie 1966. A fost înmormântat la cimitirul din această localitate.

Din aceeași serie: https://portal.revistatimpul.ro/medici-scriitori-sau-scriitori-medici-9-despre-emil-brumaru-si-rezervatia-de-ingeri-de-vorba-cu-scriitoarea-nicoleta-dabija/

Surse:

en.wikipedia.org/wiki/Georges_Duhamel

www.britannica.com/biography/Georges-Duhamel

www.academie-francaise.fr/les-immortels/georges-duhamel

Carter B.G., George Duhamel: humanism versus the machine, The French Review, 1944, vol. 17, 3, 129-137.

Keating L.C., Critic of Civilization: George Duhamel and his writings, The University Press of Kentucky, Lexington, 1965

Surse foto:

https://images.app.goo.gl/nd9yMDu5Z5PQgb4N9

https://images.app.goo.gl/sRjHm1tEmjtZ4L8n8

https://images.app.goo.gl/TsPpaNGCdigtec1r8