Medici – scriitori (11): Avicenna (Ibn Sina) – medic și erudit arab
Într-o perioadă când Europa creștină era scufundată în bezna ignoranței și bigotismului din Evul Mediu, lumea musulmană înflorea pe toate planurile: social, economic, științific și nu în ultimul rând, cultural. Povestea Șeherezadei din ”1001 de nopți” se baza pe o realitate a dezvoltării scoietății arabe, neegalată în acele vremuri. Cultura islamică se răspândise pe un vast teritoriu, din Orientul Mijlociu și până în peninsula Iberică. Pe acest sol fertil s-a ridicat un mare învățat, pe numele său latinizat Avicenna, dar cunoscut în limba arabă ca Ibn Sina. Principiile lui au fost utilizate în practica medicinii din întreaga lume până în secolul al XVII-lea. Scrierile sale medicale l-au consacrat ca unul din fondatorii medicinii moderne. Pe lângă medicină și filozofie, Avicenna a avut contribuții remarcabile și în literatură, științele naturii, astronomie, psihologie, geografie, matematică, teologie, fizică.
Tinerețea lui Avicenna (Ibn Sina)
Avicenna, pe numele său întreg Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī sau mai pe scurt Ibn Sina, a venit pe lume în luna august din anul 980 într-o mică localitate de lângă Bukhara în Persia de atunci, Uzbekistanul de azi. Este revendicat acum de către Iran, țară considerată moștenitoarea Imperiul Persan de altădată. Încă de mic s-a dovedit a fi un elev foarte înzestrat, astfel încât la 10 ani știa întreg Coranul pe de rost. A învățat aritmetica indiană, a studiat jurisprudența islamică și a fost impresionat de Metafizica greacă a lui Aristotel.
S-a îndreptat spre medicină la vârsta de doar 16 ani și a descoperit că e mai ușor de învățat decât matematica. Un an mai târziu, proba precocității sale a reprezentat-o vindecarea sultanului din Bukhara, Nuh al II-lea, suferind de o boală cronică. În fața acestei maladii au eșuat marii doctori de la curte. Ca recompensă, adolescentul Avicenna a primit acces la vasta bibliotecă a Samanizilor, patroni ai cărturarilor și artiștilor. Biblioteca a fost un adevărat corn al abundenței pentru o minte deschisă spre învățătură. S-a apucat de scris la vârsta de 21 de ani, abordând teme variate. I s-au atribuit 450 de lucrări, iar până azi s-au păstrat 240, din care 150 de filozofie și 40 de medicină.
Maturitatea
După dispariția dinastiei Samanide în 1004 Avicenna a fost nevoit să plece în exil. A peregrinat din oraș în oraș, prins între intrigi politice și militare, fără a-și găsi liniștea. A ajuns până la rangul de vizir, pentru ca ulterior să fie aruncat în temniță. Nu a abandonat însă preocupările sale știintifice și literare, predând din cărți ucenicilor săi și continuând să practice medicina.
Ajunge în sfârșit la Isfahan, la curtea emirului Ala al-Dawla, devenind medicul lui personal, dar și consilier literar și științific. În timpul lui Ala al-Dawla, statul condus de el atinge apogeul dezvoltării sale, înglobând printre alte orașe și Hamedan-ul. Avicenna se poate dedica astfel cu totul muncii sale pentru ultimii 12 ani de viață. Reușește să-și completeze principalele sale două opere: Canonul medicinii și Cartea vindecării.
În ultimele săptămâni de viață Avicenna a suferit de colici și a încercat să se trateze singur administrându-și clisme cu semințe de țelină. El care a vindecat atâția oameni a eșuat în propriul tratament, provocându-și grave ulcerații intestinale. Slăbit, dar nu înfrânt, l-a însoțit pe emir în marșul său spre Hamedan. A refuzat povețele prietenilor săi de a ține un regim de viață mult mai moderat. ”Prefer o viață scurtă, dar cu lățime, decât una îngustă, dar cu lungime” a afirmat el. În fața morții a căutat să se împace cu lumea aceasta, dăruindu-și averea săracilor și eliberând sclavii. A murit pe 18 iunie 1037, în timpul Ramadanului și a fost înmormântat la Hamedan, în Iranul de acum.
Activitatea medicală
Dacă personalitățile evocate anterior în această serie s-au făcut remarcate prin operele lor literare, abandonând în cele mai multe cazuri practica medicală, Avicenna a rămas celebru mai degrabă ca medic, principiile sale dăinuind secole la rând în activitatea medicilor din toată lumea.
Cartea sa de căpătâi poartă un un titlu sugestiv: Canonul medicinii. Lucrarea a înlocuit vechile scrieri medicale, a devenit un manual de bază și cea mai cunoscută carte a lumii islamice. Nu întâmplător a primit supranumele de ”Biblia medicinii”, iar autorul său a fost considerat emir (conducător) al medicilor.
Canonul este împărțit în cinci cărți. Prima carte conține patru tratate. În primul se face o corelație între cele patru elemente fundamentale (pământ, aer, foc, apă) cu umorile descrise de medicul grec Galen (sânge, flegmă, bila galbenă și bila neagră). Al doilea tratează cauzele și simptomele bolilor, iar al treilea acoperă igiena, sănătatea, boala și caracterul inexorabil al morții. Al patrulea este o nosologie teraputică și oferă o privire generală asupra regimurilor alimentare.
Cartea a II-a este o ”materia medica”, adică un fel de farmacologie modernă. Cartea a treia tratează toate bolile, din”cap până-n picioare”. Cartea a patra examinează bolile ce nu sunt specifice unor anumite organe cum ar fi febrele și alte patologii sistemice și umorale. Ultima carte prezintă drogurile compuse ca antidoturile, excipienții sau laxativele.
Canonul era predat discipolilor la reședința lui Sheikh al-Raiss (titlu de mare cinste acordat lui Avicenna) în fiecare seară. Faima dobândită încă din timpul vieții atrăgea mulți studenți la prelegerile sale. Ei se întreceau în a memora părți întregi din acest adevărat tratat de medicină. Din epoca lui și până în prezent au fost făcute peste 200 de comentarii, adnotări, prescurtări și traduceri ale tratatului. Aceste statistici sunt fără precedent în lumea medicală musulmană.
Practica și teoria învățăturii lui Avicenna (Ibn Sina)
Avicenna a abordat domenii diverse ale practicii medicale. A tratat diformitățile coloanei vertebrale prin manevre de reducere care implică presiunea și tracțiunea. A sugerat folosirea vinului în pansamentul plăgilor, a descris ”focul persan” (antraxul) și a corelat gustul dulce al urinii cu diabetul. Diagnosticul și tratamentul unor maladii ca astmul bronșic, icterul, obstrucția biliară, indigestia hepatică sunt în concordanță cu medicina modernă.
Învățăturile lui Avicenna au fost aduse de mauri pe pământ spaniol de unde s-au răspândit în toată Europa. Canonul medicinii a fost tradus în latină spre sfârșitul secolului al XII-lea de către Gerard de Cremona, cel mai de seamă reprezentant al vestitei școli de traduceri din Toledo. Ulterior cartea a fost tradusă în multe alte limbi și a servit ca manual de studiu în diferite universități europene până către sfârșitul secolului al XIX-lea.
Medicina bazată pe dovezi este considerată ca un fenomen complet contemporan, fiind condusă de studiul în dublu orb. Cu toate acestea, istoricii au găsit date care confirmă că Avicenna, alături de alți medici medievali, au făcut eforturi pentru ca practica lor să se sprijine pe dovezi de încredere. El a introdus conceptul de proprietas (un remediu eficace constant bazat direct pe experiență) ce a permis testarea și confirmarea altor remedii într-un context de cauzalitate rațională.
Avicenna (Ibn Sina) – filozof și scriitor
În ciuda titlului său, Cartea vindecării nu este un tratat de medicină, ci se adresează ”vindecării” sufletului. Reprezintă cea mai importantă lucrare despre știință și filozofie, fiind o adevărată enciclopedie. Este structurată în patru părți ce acoperă logică, fizică, matematică și metafizică. În plan filozofic, el a fost puternic influențat de gândirea lui Aristotel și mai ales de metafizica lui. Din acest motiv a fost supranumit ”al treilea Aristotel”.
Avicenna afirmă că lumea există dintotdeauna, ca și Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul – Prima cauză și din el emană 10 inteligențe. Dumnezeu guvernează Universul prin aceste inteligențe, transmise oamenilor prin lumina divină. În concepția lui Avicenna inteligența este sinonimă cu știința. Din prima inteligență derivă o a doua inteligență și tot așa până la ultima. A susținut ideea unei strânse legături între materie și mișcare și a unei legități naturale universale. El a făcut distincție între esență și existență. Existența nu poate fi explicată de esența lucrurilor existente. Existența trebuie să se datoreze unei cauzalități care ia sau adaugă existența unei esențe.
Avicenna și-a dezvoltat propriul tip de logică, numit de aceea ”logica avicenniană”, o alternativă la logica aristotelică. A dezvoltat o teorie a silogismului ipotetic care a stat la baza analizei factorilor de risc. De asemenea el a contribuit la formarea logicii inductive.
Alte domenii
În psihologie descrie spiritul, existența acestuia, legătura dintre corp și spirit, senzații și percepții. Promovează faptul că influența minții asupra corpului se concretizează în mișcări voluntare. Un al doilea nivel de influență a minții asupra trupului vine din emoții și voință. Emoțiile negative puternice afectează în rău funcțiile vegetative ale individului și pot duce chiar la moarte. A fost primul care a împărțit percepția umană în cinci simțuri externe – auz, văz, miros, gust și pipăit și în cinci simțuri interne: bun simț, facultatea imaginativă, imaginația, instinctul și intențiile.
În domeniul fizicii a fost primul care a folosit un termometru pentru măsurarea temperaturii aerului în experimentele sale științifice. În chimie a descris sistemul de distilare folosind aburul. În astronomie a demonstrat faptul că planeta Venus este mai aproape de Pământ decât de soare.
Activitatea multilaterală a lui Avicenna se traduce prin atingerea și a altor teme: geologie, paleontologie, matematică, alchimie, botanică, teologie, poezie și chiar muzică. Cea mai bună mostră din lirica sa o reprezintă poemul Quasida fil-l-nafs, alcătuită din 20 de versuri. Melodicitatea și frumusețea limbajului se împletesc într-un stil enigmatic și misterios, aproape romantic. În schimb, interpretarea filozofică este foarte dificilă.
Concluzii
Moștenirea științifică și culturală lăsată de Avicenna (Ibn Sina) s-a transmis pregnant până în zilele noastre. Mormântul său din Hamadan, transformat într-un adevărat mausoleu, a devenit un centru de pelerinaj ce mai conține un muzeu și o bibliotecă cu 8000 de volume. Acum, ca și atunci când era în viață, marele medic și filozof continuă să atragă atenția savanților și publicului deopotrivă.
Din aceeași serie: https://portal.revistatimpul.ro/blog-iustin-mihailov/medici-scriitori-10-george-duhamel-un-umanist-modern/
Surse:
ro.wikipedia.org/wiki/Avicenna
Jamal Moosavi, The place of Avicenna in the history of medicine, Avicenna J Med Biotechnol., 2009 Apr-Jun; 1(1): 3–8.
www.britannica.com/biography/Avicenna
ro.frwiki.wiki/wiki/Livre_de_la_guérison
koaha.org/wiki/Avicenna
digibug.ugr.es/handle/10481/44939
Surse foto:
[…] Din aceeași serie: https://portal.revistatimpul.ro/blog-iustin-mihailov/medici-scriitori-11-avicenna-ibn-sina-medic-si-… […]